Blog

În duminica a 9-a după Rusalii am auzit Evanghelia cu umblarea pe mare a Mântuitorului și potolirea furtunii. Această Evanghelie ne arată o imagine a Cine este Mântuitorul și a ce a venit El să ne aducă. Toată Evanghelia este o umblare pe mare. Este deasupra lumii acesteia. Este peste fire, dacă o împlinim. Ea, Evanghelia, după firea ei nu este din lumea aceasta. Creștinul nu este din lumea aceasta. Așa cum de multe ori spune Mântuitorul, „Dacă ați fi din lumea aceasta, lumea v-ar iubi. Dar de aceea vă urăște lumea. Așa cum Eu nu sunt din lumea aceasta, nici voi nu sunteți din lumea aceasta” (cf. Ioan 15, 19). E bine să conștientizăm lucrurile acestea. Noi de multe ori încercăm să ne conformăm prea mult cu lumea și ne pierdem, ne topim, ne pierdem starea. „Dar dacă sarea se strică, cu ce se va mai săra?” zicea Mântuitorul (Marcu 9, 50).

Evanghelia, creștinul, nu sunt din lumea aceasta. Iar imaginea cea mai potrivită este exact această umblare pe mare. Așa stă Evanghelia. Și așa suntem noi, precum Sfântul Petru care atunci când vede umblarea pe mare a Mântuitorului, vrea și el. Și merge la invitația Mântuitorului. Și noi am pornit, am crezut că se poate, vedem că e puțin cam greu, mergem mai mult pe sub apă decât pe deasupra, dar tot nu ne dăm bătuți. Tot mai credem că putem merge pe apă ca Mântuitorul.

Și îmi place când apar întrebări de acest tip, de exemplu în Apostolul de azi, „Nu știți oare că voi sunteți temple ale Duhului Sfânt și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3, 16). Pentru că și corintenii, asemenea nouă, erau copleșiți de multe treburi, de griji, de oboseală, de patimi, de dușmănii, și deodată aud aceasta, „Nu știți oare că voi sunteți temple ale Duhului Sfânt și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” Așa ne întreabă și Mântuitorul, „Nu știți că puteți să mergeți pe apă?!”

Așa este Mântuitorul. El când merge pe pământ, este un pogorământ, iar când merge pe mare ne arată cine este El cu adevărat. El și când duce crucea, tot pe mare merge, pentru că nu o duce ca noi, sau cum e pictat în reprezentările catolice, sleit de puteri. Nu așa a dus El crucea, ci a dus-o cu pace. De aceea le zice apostolilor, „Să nu se tulbure inimile voastre!” (Ioan 14, 1). Pentru că inima Sa nu s-a tulburat când a dus crucea. Nu S-a scufundat. Tot pe mare umbla și când ducea crucea. El tot timpul umblă pe mare. De aceea trebuie să privim mereu la El.

Prin excelență Sfânta Liturghie este așa ceva. Părintele Emilianos Simonopetritul, fiind om desăvârșit, când tâlcuiește despre sfintele slujbe, zice că peste tot este Mântuitorul:

„Toate cele pe care le vedem aici, în biserică, policandrele, preotul, Sfânta Masă, Evanghelia, Cinstitele Daruri, Vohodul cel mic și cel mare, toate devin semne ale prezenței lui Hristos... Noi cu Sfânta Liturghie continuăm lucrarea lui Hristos și, de fiecare dată când o săvârșim, este ca și cum L-am atrage și L-am aduce lângă noi pe Însuși Hristos... Dacă avem ochi duhovnicești, putem să simțim că înaintea noastră Se află Însuși Hristos. Ce faci atunci când, de acolo de unde te afli, vezi pe cineva pe care-l iubești? O să alergi la el. Liturghia este o mișcare, o alergare, o strădanie de a-L răpi pe Hristos, de a-L prinde.”

De aceea, putem dezvolta întrebarea Apostolului Pavel: „Au nu știți că Hristos e aici, la Sfânta Liturghie?!” Cu această trăire trebuie să venim și să trăim la Liturghie. Părintele Emilianos dă și exemplul unui sfânt contemporan din Sfântul Munte, Papa Tihon, care slujea de obicei singur (ca preot), cu un ucenic căruia îi spunea: „Ieși afară, ieși, ieși, repede!”, închidea ușa și rămânea singur în altar, unde stătea o oră, două. Apoi, după ce duhul lui se scăldase în lumina lui Dumnezeu, după ce ochii lui văzuseră strălucirea Lui, ieșea din nou și deschidea ușa: „Haide, îi spunea ucenicului, vino! Aici era Sfântul Duh, acolo serafimii, acolo heruvimul care tremura tot, dar era plin de bucurie și de fericire.” Sau cum zicea părintele Arsenie Papacioc, „În timpul liturghiei nu e mai mult în cer decât în Sfântul Altar.”

Deci sunt niște realități duhovnicești. Pentru noi este suficient dacă simțim că stăm cu inima înaintea Domnului, iar Mântuitorul este prezent. De aceea ne tot întreabă, „Au nu știți că puteți merge pe mare, nu știți că sunt cu voi?” El ne tot întreabă ca să ne trezească din tulburările noastre. Noi suntem așa de sub apă, încât trebuie să ne trezim. Că nu ne-a făcut Dumnezeu ca să ne înecăm, să alunecăm sub valuri. Acesta este omul adevărat. Aceasta este demnitatea pentru care l-a creat. Nu să fie sub vremuri, ci peste vremuri. Aceasta e imaginea frumoasă de azi a Mântuitorului umblând pe mare. Și de fiecare dată când venim la Liturghie mergem și noi puțin deasupra apei, ne ridicăm și noi puțin.

Asta trebuie să o încercăm și la rugăciunea particulară. Sfântul Vasile cel Mare spune că dacă nu te-ai concentrat la rugăciune, măcar să fii conștient că stai înaintea Împăratului. E cel mai important lucru. Nu vorbim de lucruri înalte aici, de coborârea minții în inimă, ci de conștientizarea aceasta a faptului că Dumnezeu este de față, așteaptă rugăciunea și o primește. Chiar dacă e împrăștiată rugăciunea sau oricum ar fi ea, măcar am bâlbâit și eu ceva înaintea Domnului. Și El o primește așa cum orice părinte primește tot ce face un copil, chiar dacă poate nu are o valoare obiectivă, dar pentru părinte are cea mai mare valoare, pentru că e făcut de copilul lui. Această conștiință trebuie să o avem. Și nu contează că ești păcătos sau vai de capul tău, ci contează să știi că ești al lui Dumnezeu și că stai în fața Lui. Asta ne trezește și ne vindecă. Dumnezeu ne-a făcut să stăm înaintea Lui. El ne va învăța să stăm deasupra apei. Tu nu mai crezi că există lumină la capătul tunelului, dar El poate să facă să existe. Faptul că trăiești arată că Dumnezeu crede în tine și că poți. Lăsați-L să lucreze. Cum?! Stând înaintea Lui. Așa cum sunt. Sigur, nu voi face paradă din mizeriile mele. Sunt păcătos și smerit, dar să fiu conștient că stau înaintea Domnului. Iar El are putere să mă vindece așa cum poate să meargă pe apă.

Imaginea Mântuitorului umblând pe apă ne arată, mai ales, ce poate El să facă cu și din noi. Trebuie să învățăm să stăm înaintea Sa și să Îl lăsăm să ne vindece inimile și să ne învețe să mergem deasupra apei.

O să încheiem cu un exemplu. Am auzit de curând de un părinte dintr-un oraș mare, preot la capela unui institut medical. Părintele acesta face trei sau patru sărindare – adică o serie de 40 de Sfinte Liturghii zilnice – pe an și multe alte obiceiuri frumoase au. A venit într-o zi directorul institutului de care aparține capela la părintele și i-a spus că va desființa capela și o va face sală de așteptare. Părintele nu a zis nimic, dar a propus comunității să citească toți la Psaltire. După 3 zile a venit directorul în genunchi la părinte să își ceară iertare. Între timp, îi muriseră mai multe persoane apropiate și el a conștientizat că hotărârea de a desființa capela este cauza. Și-a cerut iertare și i-a zis că atâta timp cât va fi el director, părintele nu va avea vreo problemă. Iată, cum zice Sfântul Pavel, „Au nu știți ce putere au rugăciunile voastre?” Părintele ne arată asta. Asta am văzut și eu la Mănăstirea Putna. La Putna am văzut că dacă Părintele Stareț punea obștea să se roage pentru o anumită problemă, era gata. Așa-i credința acolo. Pentru orice problemă se făcea rugăciune și se rezolva.

          „Au nu știți... ?!”