Blog

Sfântul Prooroc Ilie, prăznuit la 20 iulie, este proorocul cel mai iubit în popor. Poate și datorită relatării pitorești din Vechiul Testament despre felul cum a reușit să întoarcă poporul Israel de la închinarea la zeul Baal, la conștientizarea că Dumnezeul lui Israel (Yahwe) este Dumnezeul adevărat. În fapt, numele său asta și înseamnă în limba ebraică: Eliyahu – Yahwe este Dumnezeu. Sfântul Prooroc Ilie s-a născut în jurul anului 900 î. Hr. și a activat în timpul regilor israeliteni Ahab (871-852 î. Hr.) și Ohozia (852-849 î. Hr.).

Dacă Psalmistul a putut spune „râvna casei Tale m-a mâncat” (Psalmi 68, 11), despre Proorocul Ilie putem spune că râvna pentru Domnul Dumnezeul lui Israel l-a mâncat, mai precis râvna pentru restabilirea adevărului: Yahwe este Dumnezeu (Eliyahu – Ilie), și nu este alt Dumnezeu în afară de El. O spune el însuși: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot (Yahwe Dumnezeul oștirilor de sus), căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale și pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia” (3 Regi 19, 10). Poate râvna aceasta a proorocului Ilie pentru Dumnezeul Cel adevărat este cea mai impresionantă și atrăgătoare latură a personalității sale.

Și cum ar fi putut să convingă poporul de acest adevăr? Demonstrând că Baal este o minciună. Cum? Infirmând tot ce se spunea despre Baal.

Baal era considerat zeul vremii, având putere asupra fulgerelor, vânturilor și ploii, bineînțeles cu influență asupra recoltelor. Ei bine, Sfântul Ilie exact aceasta face: încearcă să arate cât de neputincios este Baal în înseși atributele, puterile sale. De aceea mijlocește de la Dumnezeu secetă pe pământ: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel (Yahwe), înaintea Căruia stau, în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” (3 Regi 17, 1). Este de la sine înțeles că, în tot răstimpul secetei, preoții lui Baal i-au adus acestuia multe jertfe pentru a le trimite ploaie, adică pentru ca Baal să-și arate puterea specifică. Dar seceta totală timp de trei ani nu a fost de ajuns pentru a convinge oamenii și pe rege...

Atunci Sfântul Ilie ticluiește încă o dovadă a falsității lui Baal: le cere preoților lui Baal să coboare un fulger din cer, de la zeul lor, care era considerat și zeul (stăpânul) fulgerelor. Pune să se construiască două altare de jertfe, pe care se pun câte un vițel tăiat bucăți: „Voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele lui Yahweh. Și Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (3 Regi 18, 24). Abia după acest episod poporul își întoarce inima către Dumnezeu și strigă, cu fața la pământ: „Yahwe este Dumnezeu, Yahwe este Dumnezeu!” (3 Regi 18, 39).

Noi ce să mai vorbim despre minciună și adevăr în timpurile noastre? Trăim într-o robie egipteană – robi ai muncii, ai banului –, dar în care ne bucurăm de carne, de pește, „de castraveți și de pepeni, de ceapă, de praz și de usturoi” (Numerii 11, 5). Suntem robi bunăstării. Ne rugăm în fiecare an (zi?) lui Baal să ne dea recoltă bună și anul acesta, să fie milostiv cu noi. Și, făcând asta, nu luăm aminte că în jurul nostru „se spune răului bine și binelui rău, lumina se numește întuneric și întunericul lumină” (cf. Isaia 5, 20)... Și, atunci, cum să poți să demaști minciuna?

Pentru cei care vrem să luăm aminte, modelul Sfântului Prooroc Ilie este valabil și acum: să aprindem în noi râvna pentru Domnul Dumnezeul nostru, să ardem de dragostea Lui și să dorim să-I împlinim poruncile. Adică să putem și noi spune, ca și el: „Viu este Domnul Dumnezeul meu înaintea Căruia stau!” Atunci El ne va da cuvânt căruia „nu-i vor putea sta împotrivă” (Luca 21, 15) toți slujitorii minciunii!

Să încheiem aducerea aminte de Sfântul Prooroc Ilie cu preafrumoasa descoperire (teofanie) a Dumnezeului Celui Viu către el, atunci când se afla în muntele Horeb (Sinai), adăpostindu-se de urgia Isabelei:

„Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului! Că iată Domnul va trece. Și înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții și va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul” (3 Regi 19, 11-12).