Izbăvirea de șarpe

Răstignirea Domnului, Mănăstirea Stavronikita, Muntele Athos

Evanghelia din Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci este de la Sfântul Ioan și redă o parte din discuția cu Nicodim, acel fariseu care până la moartea Mântuitorului a fost prezent, mai din umbră, în preajma Mântuitorului. Deci Mântuitorul îi spune lui Nicodim: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul omului, Care este în cer”, adică El, Mesia, „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 13-15).

Este o imagine pe care o știm foarte bine. Una dintre încercările poporului evreu, cel mult cârtitor, a fost și venirea acestor șerpi veninoși în pustie (cf. Numerii 21, 6-9). Atunci Dumnezeu l-a învățat pe Moise să facă un șarpe de aramă – care s-a păstrat, mai apoi, sute de ani și pe care mai târziu au ajuns să și-l facă idol, Nehuștan, pe care l-a stricat regele Iezechia (4 Regi 18, 4). Iar cine privea la șarpele de aramă se vindeca de veninul din mușcătură.

Deci Mântuitorul Se oferă pe Sine ca această imagine. Nu avea cum să știe Nicodim la momentul discuției ce înseamnă, „așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului”. Mai târziu a ajuns să fie martorul evenimentului, ajutând la pogorârea Mântuitorului de pe Cruce (cf. Ioan 19, 39-42). „Înălțarea Fiului Omului” a fost înălțarea Lui pe Cruce (cf. Ioan 12, 32-33). „Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Adică, exact cum era șarpele de aramă în pustie, care înălțat de Moise vindeca numai uitându-te la el, așa și Mântuitorul ne vindecă de mușcăturile cele înveninate ale diavolului dacă privim la El.

Iată o imagine care, la prima vedere, ne pare oarecum magică, mai apare și prin filme: facem semnul Sfintei Cruci și dispar dracii. Este adevărat, dracii se înfricoșează de Sfânta Cruce. Dar ca ea să devină mântuitoare, trebuie să ne „uităm” la Mântuitorul înălțat pe ea. Ne putem uita în multe feluri la Mântuitorul. Un mod este acesta: atunci când suntem pe crucea noastră – iar aici putem vorbi de la cele mai mici lucruri, care poate ne împiedică să zâmbim într-o zi, la lucruri mai mari, precum a răbda pe șef, a duce oboseala, a duce epuizarea, a duce durerea de cap etc.; toate acestea sunt forme de cruce –, să începem să ne rugăm, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Atunci devine eficientă această rugăciune și o să vedem câtă putere izvorăște din Crucea Mântuitorului, care ne ajută să ducem crucea noastră. Fără să mai spunem că rugăciunea aceea e mai adevărată atunci. Suntem mai aproape de El când de pe cruce ne rugăm Lui. Când suntem pe cruce și spunem „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine păcătosul, că nu pot fără Tine” și o unesc și cu respirația, ei bine, aceea e rugăciune. Atunci devine mântuitoare și izbăvitoare crucea, și „uitatul” nostru la Mântuitorul înălțat pe Cruce.

De obicei, noi, ca tot omul, ne rugăm să scăpăm de cruce. Dar nu e bine. Pentru ca noi să gustăm din puterea Lui și din ce vrea El să facă din noi, este bine ca atunci când suntem pe cruce să ne rugăm Lui să ne dea puterea de a ne duce crucea noastră. Numai prin cruce inima se smerește, numai așa învață. Și mai este un avantaj al rugăciunii „Doamne Iisuse” pe cruce: ești mai adunat. Dumnezeu să ne ajute.