Sfânta Cuvioasă Parascheva – cea care a dat inima sa Domnului

Prima reprezentare iconografică a Sfintei Parascheva, Arbore, c. 1541

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în jurul anilor 920-930 în orașul Epivata din Imperiul Bizantin, actualul oraș turcesc Selimpașa. Numele său, Paraskevi în greacă sau Petka în sârbă, desemnează a cincea zi a săptămânii, vinerea. În Moldova mai este cunoscută și cu numele de „Sfânta Vineri”. Părinții Sfintei au fost de neam bun și credincioși, învățându-și copiii încă de mici să facă cele plăcute Domnului. Un frate al Sfintei Cuvioase Parascheva este și el sfânt. Astfel, în Marele Sinaxar Grec, pe 5 mai este amintit Sfântul Eftimie făcătorul de minuni, episcop de Madytos, care a murit cândva între 989–996. Despre el se spune că era „fratele Sfintei Parascheva, sărbătorită la 14 octombrie”.

Râvna pentru cele duhovnicești a înmugurit în inima Sfintei la vârsta de zece ani, atunci când, aflându-se într-o biserică închinată Maicii Domnului a auzit cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Astfel, de mai multe ori și-a dăruit hăinuțele celor nevoiași fără să țină cont de mustrările părinților. Mai târziu, după ce părinții săi au adormit, împreună cu fratele său a moștenit o mare avere pe care a împărțit-o celor aflați în nevoie. S-a îndreptat apoi spre Constantinopol unde s-a îndulcit cu învățăturile maicilor și monahilor cu o bogată viață duhovnicească, plecând apoi spre ținutul Pontului și viețuind timp de 5 ani în Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. După acești 5 ani și-a îndreptat pașii pe urmele Mântuitorului, în Ierusalim. Acolo s-a nevoit într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului. Dar într-o noapte a primit înștiințare de la un înger, „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Merge astfel la biserica din Vlaherne a Maicii Domnului și se roagă icoanei sale spre a primi întărire. Sfânta se întoarce în Epivata și trăiește fără ca nimeni să o cunoască. Astfel, ca o străină își sfârșește viața pământească.

Când a voit Dumnezeu să proslăvească cinstitele sale moaște a trimis vedenie unor oameni evlavioși, Gheorghe și Eftimia, care au mers la locul unde erau îngropate, însoțiți de preoți și alți credincioși, le-au luat și le-au așezat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. După aceasta, mulțime de minuni și vindecări s-au revărsat asupra acelor locuri.

Moaștele Sfintei Parscheva au cunoscut un lung traseu. În jurul anului 1231 au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului vlaho-bulgar, de către țarul Ioan Asan al II-lea. Cu această ocazie s-au tradus din limba greacă în slavonă viața Sfintei și slujba ei. Din momentul aducerii moaștelor sale la Târnovo, cultul Sfintei Parascheva s-a răspândit în întreg imperiul vlaho-bulgar. Mai apoi minunile ei au făcut-o cunoscută în toată peninsula Balcanică.

În anul 1393, după cucerirea Târnovo-ului de către turci, moștele au fost strămutate pentru o scurtă perioadă, de trei ani, la Vidin. Iar apoi la Belgrad, unde au stat până la cucerirea cetății de către turci în anul 1521, iar apoi duse la Constantinopol în Catedrala Patriarhiei Ecumenice. În anul 1641 domnitorul Vasile Lupu al Moldovei plătește datoriile Patriarhiei Ecumenice către sultan și primește ca dar de mare preț moaștele Sfintei Parascheva. Acestea au fost aduse la Iași și așezate în mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, proaspăt ctitorită de voievod, și au rămas aici vreme de mai bine 350 de ani. În anul 1889 au fost strămutate în catedrala ctitorită de Mitropolitul Iosif Naniescu, unde au rămas până în ziua de astăzi.

De cum au ajuns pe pământ moldovenesc sfintele moaște au început să facă nenumărate minuni. În „Sfaturile și memoriile” sale, scrise începând cu anul 1642, preotul grec Synadinos din Serres descrie pe larg aducerea moaștelor Sfintei Parascheva la Iași și adaugă: „în acea zi s-a făcut mare sărbătoare… și s-a făcut multă milostenie la săraci… și mai mulți bolnavi cuprinși de diferite boli s-au vindecat și Dumnezeu a fost slăvit mult pentru mijlocirile sfintei.”

Sfânta Parascheva a poposit și în București. Din cauza ofensivei sovietice din primăvara anului 1944, pe data de 11 aprilie moaștele Cuvioasei au fost evacuate la Mănăstirea Ciorogârla de lângă București. Înainte de întoarcerea la Iași ele au fost depuse spre închinare în Catedrala Patriarhală. Istoricul Petre Năsturel, pe atunci student, își amintește momentul plecării moaștelor din capitală: „Într-o dimineață frumoasă, procesiunea a traversat Bucureștiul pe sub privirile locuitorilor, care în picioare, care îngenunchiați, toți făcând cruce sau metanii, închinându-se ocrotitoarei țării. Racla era așezată într-un camion al armatei. O escortă de soldați, cu baionetele la armă, înconjura vehiculul. Mulțimea se înghesuia pe trotuare.”

În 1947 o secetă mare a cuprins toată Europa de est. În Moldova s-a hotărât o procesiune cu moaștele Sfintei. Dar la un moment dat, carul care ducea sfintele moaște nu a mai putut fi urnit din loc. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Dar, privind în față au observat că încet se apropia o altă procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu. În acest fel s-a vădit evlavia Cuvioasei către Maica Domnului, întrucât nu a dorit ca moaștele sale să treacă înaintea icoanei Maicii Domnului.

Nenumăratele minuni care au avut loc de la proslăvirea Cuvioasei Parascheva până în zilele noastre dau mărturie că Domnul Iisus Hristos nu poate să-i „refuze” rugăciunile. Aceasta pentru că și ea, Cuvioasa, a răspuns rugăciunii Domnului, „Dă-Mi, fiică, inima ta!” (cf. Pildele lui Solomon 23, 26)