Lumina Schimbării la Față este nezidită

Azi prăznuim Schimbarea la Față cea cinstită a Domnului pe munte, și cuvântul nostru va fi despre lumina de la această Schimbare, împotriva căreia acum este multă luptă din partea dușmanilor luminii. Haideți, așadar, să luăm pe scurt, de la început, graiurile evanghelicești citite azi, spre dezvăluirea tainei și înfățișarea adevărului: După șase zile Iisus a luat pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața lui ca soarele (Matei 17, 1-2). Este nevoie să examinăm în primul rând acest pasaj al evangheliei, și anume după care zi numără apostolul lui Hristos și evanghelistul Matei cele șase zile după care a fost ziua Schimbării la Față a Domnului. Așadar, după care zi? După aceea în care Domnul, învățându-i pe ucenicii Săi, zicea că Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său (Matei 16, 27), și adăuga, spunând: Sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăția Lui (Matei 16, 28). Slava Tatălui și împărăția Lui numește lumina Schimbării Sale la Față.

Sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere (Marcu 9, 1). Pretutindeni este Împăratul și pretutindeni este Împărăția Lui, astfel încât expresia venirea Împărăției Lui nu arată că vine de altundeva în alt loc, ci că Împărăția se descoperă prin puterea Dumnezeiescului Duh. De aceea a zis venind întru putere. Care putere nu survine pur și simplu celor care se întâmplă la întâmplare, ci celor care stau cu Domnul, adică celor care sunt tari în credința în El și celor care, precum Petru, Iacov și Ioan, sunt și ei mai întâi urcați de către Cuvânt într-un munte înalt, adică sunt înălțați deasupra smereniei firii noastre. Deci și pentru aceasta se închipuie în minteDumnezeu în munte - după cel care spune așa –, pe de o parte coborând El Însuși din propria înălțime, iar pe de altă parte ridicându-ne pe noi din smerenia cea de jos, făcând acestea ca să Se cuprindă Cel necuprins într-o fire creată, pe măsura acesteia și pe cât este de sigur. Iar această înfățișare nu este inferioară minții, ci cu mult mai superioară și mai înaltă, pentru că se naște din puterea Duhului Sfânt.

Așadar, lumina Schimbării la Față a Domnului nu se naște și dispare, nici nu e circumscrisă și nici nu cade sub puterea sensibilă, chiar dacă a fost văzută și cu ochii cei trupești și pentru puțin timp și pe un vârf îngust al muntelui, ci atunci, după cel care spune așa, ucenicii cei inițiați ai Domnului s-au mutat de la trup la duh prin schimbarea simțurilor pe care a lucrat-o în ei Duhul. Și astfel au văzut lumina aceea negrăită, cum și pe cât le-a hărăzit lor puterea Duhului. Ceea ce, nevăzând cei care acum blasfemiază împotriva ei, au socotit că apostolii cei aleși au văzut lumina Schimbării la Față a Domnului cu o putere sensibilă și zidită, și de aceea încearcă să tragă în jos, spre a o considera zidire, nu numai lumina aceea, slava și împărăția lui Dumnezeu, ci și puterea Dumnezeiescului Duh, prin care se descoperă celor vrednici cele dumnezeiești. Căci nu l-au auzit și nici nu au crezut lui Pavel care zice: Cele ce ochiul nu le-a văzut, și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează chiar și adâncurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2, 9-10).

Domnul nostru Iisus Hristos avea strălucirea aceea de la Sine. De aceea nici nu a avut El nevoie de rugăciune care să-i facă să strălucească Trupul cu lumina cea dumnezeiască, ci a arătat de unde vine sfinților strălucirea lui Dumnezeu și cum va fi văzută de aceștia. Căci drepții vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor (Matei 13, 43), și astfel, deveniți întregi lumină dumnezeiască, ca fii ai luminii dumnezeiești, Îl vor vedea pe Hristos care strălucește mai presus de strălucire în chip dumnezeiesc și negrăit, a Cărui slavă, care purcede în chip firesc din dumnezeire, s-a arătat pe Tabor comună și trupului, din pricina unimii ipostasului. Astfel, și printr-o asemenea lumină a strălucit fața Lui ca soarele (cf. Matei 17, 2).

Strălucind El Însuși cu această lumină, a dovedit de mai înainte că lumina aceasta este nezidită, numind-o Împărăția lui Dumnezeu. Căci nu este Împărăția lui Dumnezeu roabă și zidită, pentru că ea singură dintre toate nu este sub stăpânirea unui rege lumesc, și este de neînvins, fiind dincolo de orice timp și veac. Nu se poate spune că Împărăția lui Dumnezeu are un început sau că este precedată de veacuri și timpuri. Credem însă că aceasta este moștenirea celor mântuiți.

Nu altă strălucire, ci pe aceea pe care o avea în chip nevăzut, pe aceea a descoperit-o. Iar strălucirea firii dumnezeiești o avea ascunsă sub trup. Așadar, lumina aceea este a dumnezeirii, și este nezidită. Când Hristos S-a schimbat la față, după cuvântătorii de Dumnezeu, nu a luat ceea ce nu era, nici nu S-a transformat în ceea ce nu era, ci a descoperit ucenicilor ceea ce era, deschizându-le ochii și din orbi făcându-i văzători. Față de lumina aceea sunt orbi ochii care văd după fire. Așadar, nici lumina aceea nu este sensibilă, și nici cei care o vedeau nu o vedeau simplu, cu ochi sensibili, ci cu ochii cei transformați prin puterea Dumnezeiescului Duh.

Bine crezând așadar, după cum am fost învățați și înțelegând taina Schimbării la Față a Domnului, să purcedem către strălucirea luminii aceleia. Și dorind frumusețea slavei celei neschimbăcioase, să ne curățim ochiul cugetării de întinăciunile cele pământești, disprețuind toată plăcerea și toată frumusețea care nu rămâne. Aceasta, chiar de ar părea plăcută, procură durere veșnică, și chiar de ar aduce frumusețe trupului, încinge sufletul cu acea tunică hidoasă a păcatului, din pricina căreia cel care nu are veșmântul unirii celei nestricăcioase, fiind legat de mâini și de picioare, este aruncat în focul acela și în întunericul cel mai dinafară (cf. Matei 22, 11-13).

De care să fim izbăviți toți prin strălucirea și cunoașterea luminii celei nematerialnice și veșnice a Schimbării la Față a Domnului, spre slava Lui și a Celui fără de început al Lui Părinte și a Duhului Celui de viață făcător, a Cărora este una și aceeași strălucire și dumnezeire și slavă și Împărăție și putere, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Grigorie Palama