Încredere

Îmi amintesc că, atunci când eram mică și mă simțeam neajutorată în brațele mamei, speram...nu, eram sigură că, atunci când voi crește, voi afla toate răspunsurile la provocările vieții. Apoi am împlinit 18 ani și eram la fel de pierdută; apoi 22 – tot atât de dezorientată.

Viața ne întâmpină cu o mulțime de întrebări la care încercăm din răsputeri să răspundem. Problemele devin și mai descurajante atunci când ești tânăr adult și trebuie să iei decizii cruciale: ce să faci după liceu, în ce să te specializezi, ce carieră să-ți alegi, ce prieteni să ai, ce să faci în privința iubirii, cum să echilibrezi munca și școala, ce priorități să îți stabilești, ce abilități să-ți perfecționezi și ce fel de persoană să devii. M-am chinuit foarte mult cu aceste decizii până când, într-o zi, copleșită de haosul din cap, de durerea din piept și de lacrimile de pe obraji, am înțeles că, de fapt, am răspunsul la toate și că răspunsul este Dumnezeu.

A deveni adult este un proces de cizelare și de reglaj fin al persoanei. Este o perioadă plină de ambiții și pasiuni, dar, cel mai important, este perioada în care ar trebui să învățăm cum să avem încredere în Dumnezeu și să creștem în credința noastră, căci aceasta este temelia a tot ceea ce contează cu adevărat în viață. Când mă confrunt cu frica, cu singurătatea, cu durerea sau cu tristețea, îmi imaginez că sunt în îmbrățișarea lui Dumnezeu pentru că El este Tatăl meu și El va ști întotdeauna să mă mângâie mai bine decât oricine altcineva din această lume.

Un capitol din Biblie, care îmi este foarte drag, este Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, capitolul 8, pentru că m-a întărit să mă las cu totul în voia lui Dumnezeu și să am încredere în El. Versetele 38-39 spun: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”. Mereu simt că Dumnezeu știe ce este mai bine pentru mine, pentru că mă iubește mult.

Și, de vreme ce trăiesc într-o lume care îmi încețoșează mintea cu priorități greșite, încerc să-mi reamintesc că Hristos este temelia a toate, că El știe ce am nevoie. Dacă Îl păstrăm în inimile noastre, toate durerile și greutățile noastre sunt rezolvate. Când sunt tulburată de luarea deciziilor și de întrebările fără răspuns, mă pun în genunchi și mă rog pentru îndrumare și limpezire. Mă întorc la cuvintele sfinților noștri și ale Sfinților Părinți, merg la biserică și Îl las pe Dumnezeu să-mi mângâie inima și să-mi arate ce contează cu adevărat așa cum știe El mai bine.