Blog

În luna august, în ajun de Schimbarea la Față, îl sărbătorim pe sfântul nostru drag, Ioan Iacob, ale cărui moaște întregi se păstrează spre închinare în biserica mănăstirii Sf. Gheorghe de la Hozeva. Acum două numere am publicat o mărturie inedită și extraordinară despre arhiepiscopul cu viață sfântă, Victorin Ursache. Mărturia a aparținut unui prieten comun al Părintelui Victorin și al Sfântului Ioan Iacob, palestinianul Paul Isiid, trecut la Domnul în anul 1994. Mărturia ne-a parvenit prin intermediul Părintelui Profesor Porphyrios Georgi, profesor de Teologie Dogmatică la Institutul de Teologie „Sfântul Ioan Damaschin” al Universității Balamand. Părintele Porphyrios ne-a transmis și următoarea mărturie a lui Paul Isiid despre Sfântul Ioan Iacob.

Paul Isiid, evlaviosul creștin din Palestina, era un prieten apropiat al monahilor și pustnicilor de la Sfintele Locuri, precum Episcopul Victorin Ursache, Arhimandritul Lazarus Moore și multe alte personalități luminoase ale secolului douăzeci...

El sfătuia pe tinerii din parohie care aveau râvnă pentru viața duhovnicească și ascetică să nu postească aspru. Spunea că „este responsabilitatea noastră să ne păstrăm trupurile într-o condiție bună pentru a putea să ne împlinim sarcinile în viață și a-L sluji pe Domnul”. Și ca exemplu de monah cu viață sfântă, care și-a topit trupul în post și asceză, aducea un prieten apropiat, foarte drag inimii lui, un nevoitor român care a trăit într-o peșteră din Țara Sfântă. Paul purta tot timpul în portofelul său o fotografie cu acest prieten în vârstă de 47 de ani, al cărui nume era Ioan Iacob. Paul spunea: „Părintele Ioan Iacob era un adevărat sfânt al lui Dumnezeu, o persoană angelică”. Dar adăuga: „Exagera cu postul! Și-a topit complet trupul! Când războiul din Palestina s-a intensificat, el era foarte bolnav. Nu am putut să merg la peștera lui, căci părăsisem deja țara. Am trimis un prieten de încredere, șofer pentru a-l duce la spital. Dar șoferul s-a întors și mi-a spus că nu a putut să-l ridice și să-l așeze în mașină pentru că Părintele Ioan era așa de slăbit de post, încât oasele aproape că îi ieșeau prin piele. Nu putea sta în șezut, oasele bazinului i-ar fi rupt pielea de pe spate. Așa că Părintele Ioan a rămas în peșteră și a murit acolo.”

Paul considera că această formă de post și viață ascetică stricte ar trebui evitate.

În vara anului 1993, Dumnezeu m-a binecuvântat și am vizitat Muntele Athos împreună cu un grup restrâns de prieteni de la biserica din Beirut. La Schitul Sfânta Ana, am întâlnit un grec care a rămas uimit când a aflat că venim din Orientul Mijlociu. Ne-a spus că vizitase țara noastră și Locurile Sfinte și că păstra amintiri foarte bune în urma acestor vizite. Și a început să ne descrie ce i-a plăcut cel mai mult: „Sfântul Mormânt...” Dar altceva l-a impresionat profund: vederea moaștelor unui ascet din România. Ne-a povestit cum o mireasmă dumnezeiască ieșea din mormântul unui monah român, încât părinții au decis să deschidă mormântul și au descoperit moaștele neputrezite ale unui ascet. Se păstraseră și pielea și părul. Iar mireasma dumnezeiască continua să se reverse din moaște. Numele ascetului era Ioan Iacob.

Când m-am întors la Beirut, m-am dus imediat acasă la Paul pentru a-i spune despre vechiul său prieten. A fost profund mișcat de minunea moaștelor Părintelui Ioan Iacob. Mi-a arătat și alte poze cu Părintele Ioan Iacob la Mănăstirea Sfântul Sava, la el în peșteră, și în alte locuri. De asemenea mi-a arătat o scrisoare în franceză cu frumosul scris caligrafic al Părintelui Ioan Iacob. Mi-a spus că acestea erau binecuvântări de la un Sfânt.

În primăvara anului 1994, cu puține zile înainte de trecerea din această viață a lui Paul, l-am întâlnit pentru ultima dată la el acasă. Mi-a spus: „Se întâmplă să trăiești întreaga viață cu anumite convingeri și să descoperi la sfârșitul vieții că te-ai înșelat. Am greșit criticând postul aspru al Părintelui Ioan Iacob. El știa foarte bine ce făcea. A fost un mare sfânt al lui Dumnezeu.”

Cu rugăciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, ai milă de noi. Amin.