Blog

Întru naștere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.

Înaltpreasfințiile voastre, Preasfințiile voastre, Prea Cucernici părinți, stimate autorități, dragi tineri participanți la Serbarea de la Putna și la Congresul tinerilor, iubiți credincioși și credincioase, astăzi, Biserica noastră prăznuiește cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului, anume, Adormirea Maicii Domnului. Această sărbătoare este plină de înțelesuri duhovnicești. Despre Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Scriptură nu spune nimic, pentru că nu s-a scris nimic despre aceasta, dar tradiția Bisericii noastre a consemnat faptul că Maica Domnului a trecut la viața veșnică la Ierusalim, în casa ei, și a fost înmormântată în satul Ghetsimani.

Mai concentrată este învățătura despre Adormirea Maicii Domnului în troparul Maicii Domnului pe care l-am menționat deja la început, anume, „Întru naștere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.” Iar condacul acestei sărbători zice: „Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni neadormită și folosință, nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea nu au ținut-o. Căci, ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel Ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.”

Troparul și condacul rezumă și mai bine ce zice Sinaxarul, anume, că ea a adormit, adică a trecut prin moarte, dar nu a rămas în mormânt. Nu a rămas în moarte, nu a cunoscut stricăciunea. De ce? Pentru că din trupul ei s-a format trupul lui Dumnezeu-Cuvântul. Fiul cel veșnic al Tatălui ceresc, născut veșnic din Tată fără mamă, S-a născut ca om, dar din mamă fără tată. Deci nu putea să rămână în mormânt și să cunoască stricăciunea sau coruptibilitatea trupul din care Dumnezeu-Cuvântul S-a întrupat. De aceea, atât Sinaxarul, cât și condacul spun că ea a fost mutată la viața cerească. Mai întâi sufletul, în momentul despărțirii sufletului de trup, iar la scurt timp și trupul ei a fost mutat la viața cerească, lângă Fiul ei. Este o mare taină, pentru că această mutare lângă Fiul ei, lângă Hristos cel mort și înviat din morți, nu se numește nici înviere, nici înălțare la cer, ci „mutare”. Este un termen foarte precis. Deci noi nu vorbim de înălțarea Maicii Domnului la cer, ci de mutarea Maicii Domnului la cer. Dar nu oriunde în cer, ci lângă Fiul ei, în slava cerească și veșnică.

De aceea, în Sinaxar se spune că înainte cu trei zile de Adormirea ei, Hristos a spus Arhanghelului Gavriil, „mergi și spune-i mamei Mele că vremea este a se muta lângă Mine”. Deci ea a fost înștiințată prin Arhanghelul Gavriil, care i-a vestit și că va naște un fiu atunci când ea era în Nazaret, că va fi mutată în cer, la Fiul ei. De aceea, Maica Domnului a primit cu bucurie această veste, fiindcă merge la viața veșnică alături de Fiul ei. Aici vedem că Biserica Ortodoxă pune accentul pe relația personală a Maicii Domnului cu Fiul ei, Iisus Hristos, iar ceea ce El urmează în lucrarea mântuitoare a lumii, urmează și ea. Anume, Mântuitorul Iisus Hristos a primit de bună voie moartea. Moartea Lui nu e doar o crimă comisă de autoritățile politice și religioase ale vremii, ci moartea Sa este și o dăruire de Sine. De aceea El a spus: „Nimeni nu-Mi ia viața, ci Eu însumi am putere să o iau și să o dau înapoi. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl” (cf. Ioan 10, 18). Iar atunci când ne închinăm icoanei Mântuitorului, spunem: „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greșealelor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceea, cu mulțumire strigăm Ție: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea.”

Pentru că de bună voie a primit moartea mântuitoare Mântuitorul Iisus Hristos, și Maica Domnului primește trecerea aceasta din viața pământească la viața cerească, de bună voie, cu bucurie. Pentru că, așa cum Mântuitorul Iisus Hristos înainte de a muri a zis pe cruce, „Părinte, în mâinile Tale îmi dau Duhul meu”, acum Maica Domnului, la momentul trecerii din această lume, a zis, „Fiule, în mâinile Tale încredințez sufletul meu”.

De aceea, în icoana Adormirii Maicii Domnului, sufletul ei, înveșmântat în alb sau uneori într-un veșmânt luminos, este ținut pe mâinile Mântuitorului. Deci după cum sufletul Mântuitorului a fost încredințat Tatălui ceresc, Maica Domnului își încredințează sufletul Fiului Său și Dumnezeului său, Iisus Hristos. Aici vedem că Maica Domnului nu se mută într-o viață abstractă în ceruri printr-o singurătate veșnică, ci se mută de pe pământ la cer, în iubirea și slava lui Dumnezeu. De aceea, Proorocul David a prevăzut în Psalmul 44, că „de-a dreapta a șezut împărăteasa frumos înveșmântată”. Adică Maica Domnului a șezut după mutarea sa la cer de-a dreapta Fiului. Deci Fiul stă de-a dreapta Tatălui, iar de-a dreapta Fiului stă Maica Domnului rugătoare. De aceea, în icoana Judecății de apoi, Maica Domnului se roagă pentru mântuirea celor care s-au pocăit în ultimul moment, la fel ca tâlharul de pe cruce, dar nu au mai avut timp să arate și faptele pocăinței. Deci Adormirea Maicii Domnului este mutarea ei cu sufletul, apoi și cu trupul lângă Fiul ei, în slava Fiului. Prin asta vedem că Mântuitorul a dorit ca acolo unde este El, în slava Sfintei Treimi, să fie și Maica Domnului. De aceea, Maica Domnului devine icoana Bisericii care ne mută din lumea aceasta trecătoare la cea veșnică, netrecătoare.

În icoana numită „Deisis”, a „Judecății de Apoi”, Mântuitorul apare pe tronul de slavă, ca Judecător al viilor și al morților, iar Maica Domnului este în dreapta Lui și Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinței, în stânga Lui, mijlocind pentru mântuirea lumii. De aceea, în troparul sărbătorii de azi se spune la sfârșit, „și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.” Maica Domnului se roagă pentru noi în ceasul morții și în ziua judecății, adică îndată ce a murit omul și ajunge la judecata particulară, și apoi în ziua judecății universale. Deci ea este pururea rugătoare, este icoana Bisericii în rugăciune care primește ca răspuns la rugăciune binecuvântarea lui Hristos.

Înainte de a adormi, Maica Domnului s-a rugat pentru întărirea și pacea lumii, a împărțit hainele pe care le avea unor femei sărace și a murit rugându-se, apoi dăruind sufletul său în mâinile Fiului său, după cum se vede în icoană. Iar pe fundal se văd și îngerii prezenți, care o cinstesc prin cântări și care o vor duce la Fiul său și cu trupul său, care a stat puțin timp în mormânt, după cum aflăm din Sinaxar. La trei zile venind Toma și voind să vadă mormântul, a constatat că mormântul era gol și că rămăsese doar giulgiul cu care a fost înveșmântată Maica Domnului ca mărturie a faptului că ea a fost mutată la cer și cu trupul.

Deci această sărbătoare a Maicii Domnului ne arată lucrarea minunată a Domnului nostru Iisus Hristos, anume, iubirea Sa față de mama Sa din care a preluat trupul Său de om. Și în același timp, ne arată prin Maica Domnului ca icoană a Bisericii, că rostul Bisericii pe pământ este de a ajuta pe oameni să ajungă la viața veșnică, cerească, nestricăcioasă. Maica Domnului este rugătoare pentru toată lumea, dar în mod special pentru fecioare și mame, fiindcă ea a rămas pururea fecioară. Și pentru mame sau familii, pentru că ea a născut, a alăptat și a crescut pe Fiul său, Iisus Hristos. Maica Domnului este ocrotitoare și a clerului, fiindcă Fiul ei, Iisus Hristos este marele Preot, sau Arhiereul veșnic. Este deci, ocrotitoarea ierarhilor, a preoților, a diaconilor, a tuturor oamenilor și mai ales, ocrotitoarea văduvelor, a orfanilor și a tuturor celor necăjiți. De aceea, credincioșii ortodocși simt iubirea de mamă a Maicii Domnului. La nunta din Cana Galileii ea a observat că se termină vinul și L-a rugat să îi ajute. Și deși nu venise timpul minunilor lui Iisus, la rugămintea Maicii Sale, a transformat apa în vin, arătând binecuvântarea adusă familiei de prezența Maicii Domnului împreună cu Fiul său și cu ucenicii. De aceea, la fiecare cununie sunt invitați Hristos, Maica Domnului și ucenicii Lui, sau slujitorii lui Hristos, pentru a binecuvânta noua familie. De la minunea din Cana Galileii a învățat Biserica și că Maica Domnului este rugătoare nebiruită, nerespinsă, nerefuzată. Din aceste motiv, oricât de lungi sau scurte ar fi slujbele din biserică, la final se spune: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.” Amin!

(extras din cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mănăstirea Putna, 15 august 2021)