Buna Vestire

Buna Vestire, Biserica Santa Maria dell'Ammiraglio (Martorana), Palermo, Sicilia, secolul al XII-lea, mozaic

Suntem azi într-o zi foarte deosebită! În decursul pustiului nevoințelor Postului Mare, sărbătoarea de azi apare ca o oază a bucuriei, a veseliei, a Bunei Vestiri, care vine din grecescul evanghelos - evanghelie - vestea cea bună.

Astăzi la Sfânta Liturghie s-a citit chiar Evanghelia Bunei Vestiri, despre momentul când „a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: «Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei»” (Luca 1, 26-28). Noi am păstrat această salutare a Sfântului Arhanghel Gavriil, deoarece este adresarea care se cuvine Maicii Domnului. Astfel avem acea rugăciune frumoasă: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine”. Și mai adăugăm noi: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”. E o rugăciune scurtă, un tropar mic, dar extraordinar de folositor. Foarte bună și foarte ajutătoare, inclusiv pentru a lupta cu patimile. Când se năpustesc asupra noastră, cântăm troparul. E ca și cum ridicăm mâinile pentru a cere sprijin: „Maica Domnului, ia-mă în brațe, că iar m-au năpădit vrăjmașii”.

Trebuie să știm că Maica Domnului, deși avea o vârstă fragedă, era îmbibată de scriptura Vechiului Testament, cunoștea proorociile, deoarece a fost crescută la templu încă de la trei anișori. Sfântul Grigorie Palama, un mare sfânt cu multă evlavie la ea, spunea că citind și cugetând Maica Domnului la proorociile despre venirea lui Mesia –, deci și la proorocia Profetului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește «Cu noi este Dumnezeu»” (Matei 1, 23) –, în rugăciunea sa către Dumnezeu a spus: „Dumnezeul părinților mei, învrednicește-mă să fiu slujnica acelei femei care Îl va aduce pe Emanuel în lume.” În ardoarea acestei smerite rugăciuni, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat și i-a spus: „Nu slujnica, ci maica!”

Deci, știa scripturile, pentru că în salutarea îngerului se face referire la proorociile din Vechiul Testament. Când îngerul îi spune: „...și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1, 31-33), face trimitere directă la o proorocie a Sfântului Isaia: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Și mare va fi stăpânirea Lui și pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăți pe tronul și peste împărăția lui David, ca s-o întărească și s-o întemeieze prin judecată și prin dreptate, de acum și până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta” (Isaia 9, 5-6). Prin urmare, salutarea aceasta ne arată că îngerul i-a vorbit Maicii Domnului într-un limbaj cunoscut de ea, limbajul profetic, ca să dea credibilitate mesajului.

Apoi, ea întreabă: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” (Luca 1, 34). Și îngerul răspunde: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va Chema” (Luca 1, 35). Iar ca o referință îi spune că ruda ei, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, este însărcinată în cinci luni, fapt neștiut de nimeni, căci Sfânta Elisabeta se tăinuise. Atunci, Maica Domnului dă acel răspuns extrordinar, de mare smerenie: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Acest cuvânt a arătat că ea s-a plecat cu totul voii Domnului. Și așa a fost. Nu a fost doar o vorbă. A pus-o în practică! A făcut ascultare deplină, s-a lăsat la voia lui Dumnezeu. În multe aspecte vedem aceasta. Spre exemplu, când a rămas însărcinată, putea fi acuzată de adulter, Iosif nu știa ce să facă cu ea, putea fi ucisă cu pietre. Dar ea nu s-a apărat. Din acest motiv, îngerul i s-a arătat lui Iosif în vis și i-a zis să nu se teamă să o ia pe Maria. Ea nu s-a apărat în vreun fel, nu a spus despre arătarea Sfântului Arhanghel Gavriil. S-a lăsat la voia și rânduiala lui Dumnezeu. Ea a urmat cuvintele: „Iată roaba Domnului!”

Apoi, așa cum Sfinții Părinți în tradiția noastră ortodoxă ne spun să distingem duhurile, adică să avem simț critic, cum am zice azi; sau cum zice și Sfântul Apostol Ioan: „Cercetați duhurile!” (1 Ioan 4, 1), adică să nu primim totul așa, fără discernământ; la Maica Domnului vedem aceasta. „Și în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ținutul muntos, într-o cetate a seminției lui Iuda” (Luca 1, 39). Îngerul i-a dat vestea, dar ea a simțit nevoia să o verifice. Deși a crezut, a lăsat o portiță și pentru verificare. A mers la Elisabeta, dar în grabă, iar acesta este un semn al Bunei Vestiri. Maica Domnului era în general foarte cuviincioasă, cuvioasă, nu făcea gesturi nepotrivite sau în grabă, era dumnezeiască, spun Părinții. Dar gestul acesta grăbit arată ca era plină de o mare bucurie pe care trebuia să o probeze. A mers la Elisabeta, a salutat-o, iar pruncul din pântecele Elisabetei, Sfântul Ioan Botezătorul, a săltat, așa cum bine știm. Iar Elisabeta vorbește de la Duhul Sfânt și îi confirmă cele petrecute, prin cuvintele: „Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” Deja o numește „maică”. Deja se produsese întruparea Mântuitorului în pântecele ei. Maica Domnului fără să spună nimic, deja primește confirmarea de care avea nevoie.

Acum începe bucuria ei, pe care până atunci o ținuse puțin ascunsă chiar și față de sine. Sfinții Părinți spun că acesta e un gest spontan al inimii Maicii Domnului care dă slavă lui Dumnezeu, grăind: „Mărește sufletul meu pe Domnul. Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui. Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Și aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui, în veac” (Luca 1, 46-55). Este cântecul de bucurie al Maicii Domnului, în urma Bunei Vestiri de azi, după ce a primit confirmarea de la Elisabeta, plină fiind aceasta de Duhul Sfânt.

Transpar din aceste cuvinte bucuria praznicului de azi, marea și negândita Veste Bună. Căci de aceea spune Elisabeta: „Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini întocmai cele spuse ei de la Domnul”. Maica Domnului nu s-a îndoit. Dar îți trebuie o mare credință să primești o astfel de vestire și să o crezi fără să te îndoiești. Aceasta e fericirea Maicii Domnului.

Bucuria praznicului să o păstrăm tot postul! Amin!

Protosinghel Ieremia