PASTORALĂ LA PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI 2023

Pogorârea la Iad, frescă, 1313/14, Biserica Regilor, Mănăstirea Studenica, Serbia

† NICOLAE

din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini din sfânta noastră Arhiepiscopie,
pace şi nădejde neclintită de la Hristos Domnul cel Înviat,
iar de la noi arhierească binecuvântare. 

„Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.
Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei…”
(Matei 28, 9-10).

Prea Cucernici Părinţi, Iubiţi Credincioși,
Hristos a înviat!

Ziua Învierii este prilejul binecuvântat să ne vestim unii altora că Hristos, Cel ce a primit patimi şi moarte pentru noi, nu a fost ținut de moarte, ci a înviat. Această vestire este transmisă de la femeile mironosițe, primele vestitoare ale Învierii, până la noi, cei care credem şi mărturisim această minune.

Sfântul Evanghelist Marcu este cel care prezintă vestirea îngerului către femeile mironosițe: „După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând, în mormânt au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16, 1-6). Sunt numite în acest text câteva dintre femeile mironosițe, acele femei care L-au urmat pe Hristos în timpul misiunii sale pământești: Maria Magdalena, pe care Hristos o scosese de sub stăpânirea demonilor, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif și Salomeea. Sunt doar câteva dintre cele care L-au urmat cu credincioșie pe Hristos, I-au ascultat cuvântul, I-au văzut puterea dumnezeiască tămăduitoare și chiar readucătoare la viață. Sunt cele care L-au urmat pe Hristos chiar și în patima Lui și, împreună cu Maica Domnului, L-au văzut răstignit pe Cruce. Acestea au venit dis-de-dimineață la mormânt să împlinească ritualul ungerii trupului celui mort, ritual pe care nu l-au putut împlini vineri seara, la coborârea de pe Cruce. Pentru dragostea, credincioșia și curajul lor s-au învrednicit de această vestire a îngerului și, mai apoi, chiar de întâlnirea cu Cel Înviat.

Se cuvine să reflectăm o clipă la experiența acestor femei mironosițe. Căci experiența întâlnirii lor cu Hristos este și experiența noastră, a celor care ne aflăm în Biserică, a celor care suntem botezați și mirunși. Cuvântul Evangheliei pe care-l ascultăm este cuvântul lui Hristos Însuși pe care și ele L-au ascultat, chipul lui Hristos pe care îl sărutăm în icoană este chipul pe care și ele L-au întâlnit și, cele care au venit dis-de-dimineață, L-au mângâiat și L-au așezat în mormânt. Întâlnirea noastră cu Hristos Dumnezeu în Biserică este și întâlnirea lor cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Emoția, bucuria și nădejdea rezultate din această întâlnire cu Hristos sunt comune. Lor le spune: „Bucurați-vă și... nu vă temeți.” Sfântul Ioan Gură de Aur comentează îndemnul la bucurieastfel: „văzuseră un lucru de spaimă și de mirare totodată; un mormânt gol în care văzuseră că fusese pus mai înainte Domnul. De aceea îngerul le-a și dus să vadă mormântul, ca să fie martore a două fapte: și a mormântului și a învierii... De aceea se și bucură, se și minunează; și își iau și răsplata străduinței lor: sunt cele dintâi care au văzut și au binevestit nu numai cele spuse de înger, ci și cele văzute de ele.” Iar Sfântul Nicolae Velimirovici ne îndeamnă să ne bucurăm și noi împreună cu femeile mironosițe: „Veniți, fraților, veniți toți cei care vă temeți de moarte. Veniți lângă Hristos cel înviat, lângă Hristos Cel care vă înviază, și El o să vă vindece de moarte și de frica de moarte... Veniți toți care căutați sănătate, putere, frumusețe și bucurie. Izvorul acestora este Cel Înviat! El vă așteaptă pe toți cu milă și vrea ca niciunul dintre voi să nu se piardă.”

Acestui îndemn la bucurie îi urmează chemarea la închinare. Același sfânt părinte explică această chemare: „Plecați-vă înaintea Lui cu trup și suflet. Faceți-vă una cu El în minte și cuget. Îmbrățișați-l din toată inima, căci nu îmbrățișați un străin, ci pe cel ce vă este cel mai aproape și prietenul cel mai bun.” Se cuvine să ne închinăm Celui care ne-a dăruit bucuria vestirii biruinței vieții asupra morții. Se cuvine să cuprindem picioarele Celui care a zdrobit capul șarpelui (cf. Facere 3, 15) și ne-a dăruit din nou împăcarea cu Dumnezeu. Se cuvine să-l îmbrățișăm pe Dătătorul vieții și să-l primim în trupul nostru prin împărtășire pe Cel care ne-a arătat „Calea, Adevărul și Viața” (cf. Ioan 14, 6).

Dacă ne-am bucurat împreună cu femeile mironosițe, dacă ne-am închinat Lui, Celui Înviat, se cuvine să primim și chemarea la propovăduire. Femeile mironosițe au fost cele care, după ce l-au întâlnit pe Hristos cel Înviat, au vestit apostolilor Învierea. După cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur ele pot fi numite apostolii Apostolilor. Ele sunt primele vestitoare ale Învierii cu aceste cuvinte dătătoare de speranță: Hristos a înviat! Ca și ele putem primi și noi puterea vestirii din bucuria întâlnirii și a închinării. Întâlnirea femeilor mironosițe cu Hristos cel Înviat ne descoperă propriul parcurs creștin: al bucuriei întâlnirii (cuvântul Evangheliei și icoana), urmată de închinare (împărtășirea cu Trupul și Sângele Celui Înviat) și trimiterea la propovăduire.

Prea Cucernici Părinţi, Iubiţi Credincioși,

Lumea noastră continuă să fie tulburată de război, chiar între frați ortodocși, de persecuții împotriva creștinilor și a Bisericii, chiar în țări numite ortodoxe, de cultivarea unui duh de vrajbă și teamă de o criză economică. Creștinul nu se poate apăra, pe sine, familia și comunitatea, dacă nu urmează parcursul descris de această întâlnire minunată din dimineața Învierii. Numai bucuria întâlnirii cu Hristos cel Înviat în Biserică la Sf. Liturghie urmată de vestirea acestei întâlniri către cei stăpâniți de duhul vrajbei și al dezbinării poate birui duhurile răutății acestei lumi. Numai un creștin împodobit cu lumina Învierii poate aduce lumină în întunericul urii. Numai vestirea plină de credință a Învierii, adică a biruinței vieții asupra păcatului și morții poate readuce pace și speranță vremurilor învolburate actuale.

Vă îndemn pe toți, preoți și credincioși, să păstrăm în suflete și să împărtășim cu frații noștri, în aceste zile ale Învierii, aceste câteva cuvinte: bucurați-vă, nu vă temeți, mergeți... Aceste cuvinte să ne fie prilej de reînnoită speranță că Hristos, biruitorul morții, va aduce pace şi lumii noastre!

Vă îmbrățișez în Hristos Domnul Cel Înviat şi vă doresc sănătate și Sărbători fericite!

Adevărat a înviat!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,
† Mitropolit NICOLAE

Chicago, Praznicul Învierii Domnului, 2023