Blog

Seara duhovnicească a lunii noiembrie a continuat prezentarea Fercirilor și s-a desfășurat în mod obișnuit, pe canalul de Youtube al mănăstirii.

Primele patru Fericiri sunt mai practice pentru noi, mai lucrătoare și ne arată felul în care putem repara căderea, în care ne putem vindeca inima și uni cu Dumnezeu. Fericirile sunt o scară de la pământ la cer și de asemenea, o invitație a Mântuitorului de a ne uni cu El. Deși sunt paradoxale pentru logica lumii iubitoare de sine în care trăim, sunt vindecătoare pentru căderea noastră. Dar pentru a păși spre împlinirea lor, avem nevoie de foarte multă încredere în Dumnezeu. Însă, odată pășiți, ni se va descoperi lucrarea lor internă. Totodată, Fericirile sunt o invitație la împreuna-lucrare cu Dumnezeu. Pentru că ele nu pot fi împlinite fără ajutorul Lui.

A treia Fericire spune: „Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul”. Prin „a moșteni pământul” Mântuitorul vrea să spună că cei blânzi vor fi primiți în Împărăția Sa și vor fi făcuți părtași binecuvântărilor ei aici și slavei Canaanului ceresc după aceea. Sfinții părinți spun despre această Fericire: „Cei blânzi nu sunt cei care niciodată nu se mânie deloc, căci acești oameni sunt nesimțitori și apatici, ci sunt cei care au capacitatea de a se mânia dar o stăpânesc, mâniindu-se doar când trebuie” (Sfântul Teofilact al Bulgariei). Cea mai desăvârșită definiție a blândeții o dă Sfântul Ioan Scărarul: „Blândețea este starea neclătinată a minții, care rămâne la fel în cinstiri și necinstiri. Blândețea stă în a ne ruga în chip netulburat și sincer pentru cel ce ne tulbură în vremea tulburărilor ce ni le pricinuiește. Blândețea este stânca așezată peste marea mâniei, care risipește toate valurile ce izbesc în ea, nesuferind nici o clătinare.” Dacă toate Fericirile conțin un paradox, în a treia Fericire paradoxul constă în faptul că noi ne întărim, devenim stăpâni peste noi înșine, și „de stâncă”, prin ceva atât de delicat precum este blândețea, pe care o dobândim prin lacrimi.

Fericirea a patra ne îndeamnă: „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.” Mântuitorul ne invită să fim ca El. Așa cum El a flămânzit și însetat după mântuirea noastră, căci a zis, „Mâncarea Mea este să fac voia Tatălui Meu, Care M-a trimis” (cf. Ioan 4, 34), tot așa ne vrea și pe noi angajați în împlinirea binelui.

„Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre această fericire, „După părerea mea Domnul vorbește aici nu numai de cei care fac milostenii cu bani, ci și de cei care fac milostenii cu faptele lor. Că milostenia este de multe feluri, iar porunca aceasta este mult cuprinzătoare.”

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Într-un ghid de la Cambridge pentru universități observăm curăția descrisă drept, „o virtute distinctivă a creștinismului, ce nu-și găsește locul în învățătura lui Socrate sau în sistemul lui Aristotel.” Sfântul Grigorie de Nyssa ne arată ce înseamnă curăția inimii, cea care ne aduce vederea Domnului, „Domnul nu zice că fericirea înseamnă a cunoaște ceva despre Dumnezeu, ci a avea pe Dumnezeu în sine. El zice: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Dar eu cred că Dumnezeu nu Se va expune ca un tablou înaintea aceluia care are ochii sufletului curați, ci măreția spusei ne dă să înțelegem ceea ce Cuvântul spune și altora în chip mai desăvârșit, zicând: „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). De aici învățăm că acela care și-a curățit inima de toată zidirea și simțirea pătimașă vede în frumusețea sa proprie chipul firii dumnezeiești.”

„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Tot Sfântul Grigorie de Nyssa ni-i descrie pe cei făcători de pace și ce înseamnă această Fericire: „Făcătorul de pace este cel care dă pace altuia, însă n-ar putea-o împărtăși cineva altuia dacă n-ar avea-o el însuși”.

„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.” Sfântul Grigorie de Nyssa ne lămurește ce înseamnă prigoana: „Fericit cu adevărat este deci, cel ce se folosește de vrăjmaș ca de un ajutor în înaintarea spre bine”. Un exemplu de om care a împlinit această Fericire, îl avem în Sfântul Ignatie Teoforul, care la anul 107 scria Romanilor să nu mijlocească pentru ca să fie scutit de martiriu: „Îngăduiți-mi să fiu următor al patimilor Dumnezeului meu ! Dacă-L are cineva în el, să se gândească ce doresc și să aibă milă de mine, pentru că știe cele care mă apasă.”

Și ultima Fericire în care Mântuitorul Se referă la fericirea celor care suferă prigoana pentru credință „Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.” Și pe care o finalizează cu îndemnul „Bucurați-vă și vă veseliți...”