Tabără ROYA la Mănăstirea Sfântul Dimitrie cel Nou

În weekend-ul de Memorial Day în Statele Unite, 27-30 mai, tinerii din ROYA s-au adunat la Mănăstirea Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, NY. Deși această tabără era menită regiunei de nord-est, unii tineri au bătut drumul și din alte zone ale Americii, inclusiv Ohio, Illinois și California. Fiindcă ultima noastră întâlnire fusese de Crăciun, această tabără a fost un prilej minunat pentru ca tinerii din nou să petreacă timp împreună cu alți tineri români. Printre participanți au fost și câțiva membri noi între vârstele de 16-20 de ani; așadar, tabăra le-a oferit ocazia să lege noi prietenii de lungă durată și să pună temelia pentru următoarea generație ROYA.

Activitățile au început de vineri seara cu slujba Vecerniei, urmată de câteva activități în echipă, în aer liber și culminându-se cu o surpriză dulce: înghețată italiană. Vremea a fost așa de plăcută, încât am petrecut marea parte a serii afară schimbând vorbe, cu multă tărie opunându-ne să ne culcăm la timpul stingerii.

Sâmbătă dimineața ne-am adunat în biserică pentru Utrenie și Sfânta Liturghie, iar apoi am luat prima masă din zi. Toți tinerii au fost rânduiți la ajutor – fie la pusul mesei și pregătirea mâncării, fie la strânsul mesei și la spălarea vaselor – ca să le ajute pe doamnele care și-au oferit timpul pentru a ne găti mâncare. Ne-am organizat astfel încât să învățăm cât de multă muncă este nevoie pentru a planifica mesele și să ni se insufle un asemenea spirit al muncii. Deși a plouat puternic de dimineață, din fericire a încetat ploaia înainte de timpul drumeției. Am fost foarte binecuvântați să-l avem în mijlocul nostru pe Pr. Ionuț Voicu de la biserica Izvorul Tămăduirii din Long Valley, NJ, care a străbătut o distanță lungă ca să se alăture drumeției noastre. Când am ajuns la punctul de plecare, Pr. Ionuț ne-a prezentat povestea lui personală și calea lui spre preoție. Pe parcursul drumeției, Pr. Ionuț a luat la o parte pe fiecare dintre tinerii din ROYA, pentru a le oferi povețe duhovnicești legate de probleme lor actuale. Am simțit că drumeția a întruchipat cu adevărat duhul ROYA, deoarece ne-am bucurat de prezența Părintelui Ionuț în timp ce am fost înconjurați de natura frumoasă. După ce ne-am întors, ne-am odihnit puțin și ne-am readunat în spațiul comun pentru a participa la o lecție de broderie. Prin această activitate, cu toții am dobândit o apreciere mai adâncă pentru lucrurile tradiționale românești făcute de mână, precum costumul popular. Seara s-a încheiat cu slujba Vecerniei, urmată de timp liber pentru a continua broderia, a ne juca jocuri sau pentru a socializa.

Duminica ne-am îmbrăcat în ii și am participat la Sfânta Liturghie împreună cu alți câțiva membrii ROYA care au venit peste zi. În timpul mesei, eu am cântat două piese la vioară, inclusiv „Rapsodia Română” a lui George Enescu. După ce am strâns masa, Pr. Stareț Ieremia ne-a întreținut la o discuție în aer liber, bucurându-ne de vremea minunată. Convorbirea a atins mai multe teme, de la Icoana izvorâtoare de mir a Maicii Domnului din Hawaii până la minunile unor sfinți contemporani. Mai târziu am participat la Paraclisul Maicii Domnului și câțiva dintre tineri au plecat acasă. În noaptea aceea, câteva dintre fete s-au hotărât să pregătească mai multe cântece populare românești cu care să-i facă surpriză Părintelui Stareț următoarea zi.

În ultima zi a taberei noastre, am stat la Utrenie devreme, după care unii au mai plecat acasă, iar alții s-au îndreptat spre Mănăstirea Sfântului Tikhon pentru a se închina la Icoana izvorâtoare de mir a Maicii Domnului din Hawaii. După ultima masă cu membri ROYA care au mai rămas, am cântat cântecele populare pentru Părintele Stareț și ne-am luat rămas bun unii de la alții.

Per global, am simțit că această tabără și-a meritat efortul și am apreciat faptul că tinerii noi s-au deschis grupului nostru. Luând în seama faptul că primul meu eveniment ROYA a fost întâlnirea din primăvara anului 2021, participarea mea la organizarea acestei tabere a fost un moment unic și culminant pentru mine. Mediul pe care această tabără mi l-a creat m-a lăsat cu căldură în inimă, și am simțit o bunătate autentică care m-a arătat cum pot deveni nu numai o persoană mai bună, dar și o creștină-ortodoxă mai bună. Sunt entuziasmată să continui viața mea ortodoxă, având această comunitate ca un sprijin de la care pot mereu învăța ceva bun. Pot numai să nădăjduiesc că participanții noi au avut acelaș simțământ pe care o am eu față de ROYA.

Toți care au făcut parte la acest eveniment, ar dori să-i mulțumească Părintelui Ieremia pentru îndrumarea, sprijinul și încurajarea pe care ni le-a oferit.

Ana Constantin