Hramul de vară. Mănăstirea noastră și-a sărbătorit hramul de vară, „Înălțarea Domnului”, sâmbătă, 12 iunie 2021. Bucuria marelui praznic a început încă din ajun cu slujba Vecerniei Mari cu Litia, și s-a continuat în ziua următoare prin slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, care au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae și de un sobor de 8 preoți și un diacon. Ca în fiecare an, nici ctitorii și binefăcătorii mănăstirii care au trecut la Domnul nu au fost uitați, fiind pomeniți la slujba Parastasului, ce a urmat după Sfânta Liturghie. Harul acestei sărbători frumoase a fost împărtășit cu un număr mare de credincioși, unii dintre ei purtând cu bucurie și portul național românesc.
La finalul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a amintit și un alt motiv de sărbătoare și bucurie, respectiv împlinirea a 10 ani de la sfințirea bisericii. Totodată, dând slavă lui Dumnezeu și mulțumind credincioșilor care au donat și au ajutat mănăstirea, au fost reamintite și îmbunătățirile de care aceasta a avut parte, până acum.
În timpul agapei frățești, s-a organizat și un scurt program artistic. Acesta a debutat cu trei cântece patriotice interpretate de un grup de tineri, membri ai asociației ROYA (Romanian Youth of the Americas). Au urmat două fragmente din „Balada” lui Ciprian Porumbescu și din „Rapsodia Română” de George Enescu, respectiv, interpretate la vioară de talentata Ana Constantin. Interpretarea plină de virtuozitate a Anei a fost întâmpinată cu ovații de cei prezenți și a smuls lacrimi din ochii multora. Programul s-a încheiat cu două piese românești interpretate de corul de copii al parohiei Sfântul Nicolae din Queens, New York.
Binecuvântarea lui Dumnezeu s-a simțit în toate: în vremea perfectă, în mulțimea de pelerini, în bucuria care le-a inundat inima, în pacea și bucuria care pluteau în aer. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!
Hramul de toamnă. Hramul de toamnă al mănăstirii, Sfântul Dimitrie cel Nou, s-a stabilit a fi sărbătorit sâmbătă, 23 octombrie. Vă așteptăm cu drag pe toți.
Sărindar. Pentru că șirul de 40 de Sfinte Liturghii din toamna trecută a fost primit de credincioșii români cu mare deschidere și dorire, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae am decis să săvârșim un alt soroc de 40 de Sfinte Litughii în această toamnă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom începe acest sărindar pe data de 1 septembrie. Sărindarele sunt în special benefice pentru cei adormiți din neamurile noastre, dar și pentru cei bolnavi și, în general, pentru toți cei cu probleme sau care au nevoie de ajutorul special al lui Dumnezeu.
Icoane. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, în mănăstirea noastră se aplică icoane pe lemn.
Lumânări ceară curată. În mănăstirea noastră se fac și lumânări de ceară curată, spre împodobirea rugăciunii fiecărui creștin. O lumânare de ceară curată care arde la rugăciunea particulară sau la biserică este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.