Mănăstirea noastră – iulie/august 2021

Părintele Serafim. În data de 12 iulie mănăstirea noastră s-a despărțit de un viețuitor, care timp de peste cinci ani s-a ostenit neobosit pentru întreținerea și bunul mers al ei, părintele ierodiacon Serafim Păduraru. Părintele a fost nevoit să se întoarcă în România, odată cu expirarea vizei sale religioase.

Între timp, părintele Serafim s-a închinoviat la mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Ierarh Bretanion” din localitatea 23 August, județul Constanța, din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Chiar în acest an, de hramul mănăstirii, 6 decembrie, părintele Serafim va fi hirotonit preot. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l păzească și să-l întărească în noua slujire care i-a fost încredințată.

Hramul de toamnă. Hramul de toamnă al mănăstirii, Sfântul Dimitrie cel Nou, s-a stabilit a fi sărbătorit sâmbătă, 23 octombrie. Vă așteptăm cu drag pe toți.

Sărindar. Pentru că șirul de 40 de Sfinte Liturghii din toamna trecută a fost primit de credincioșii români cu mare deschidere și dorire, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae am decis să săvârșim un alt soroc de 40 de Sfinte Litughii în această toamnă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom începe acest sărindar pe data de 1 septembrie. Sărindarele sunt în special benefice pentru cei adormiți din neamurile noastre, dar și pentru cei bolnavi și, în general, pentru toți cei cu probleme sau care au nevoie de ajutorul special al lui Dumnezeu.

Icoane. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, în mănăstirea noastră se aplică icoane pe lemn.

Lumânări ceară curată. Pure bees-wax candles are also made in our monastery to adorn the prayer of every Christian. A pure wax candle burning during private or church prayer is a sacrifice pleasing to God.