Câteva amintiri spirituale din viața Arhiepiscopului Victorin

Arhiepiscopul Victorin era foarte liniștit, vorbea puțin și simțeai o liniște deplină când erai în jurul dânsului. Din când în când vizita biserica „Sfântul Nicolae” din New York. Împreună cu părintele Vasile Vasilachi săvârșeau masluri pentru lumea care era foarte bolnavă ori aproape pe moarte. Mulți au fost vindecați și trăiesc și în ziua de azi.

Arhiepiscopul Victorin era foarte modest; când venea în vizită la biserica „Sfântul Nicolae” nu se abătea în afara bisericii. Dormea pe un pat pliant (fără saltea) în mijlocul bisericii.

Ultima vizită a făcut-o când s-a întors din România, după ce a fost demisionat din funcția de arhiepiscop. Era prin luna mai – iar în iulie a trecut la Domnul. Bagajul dânsului era plin cu o mulțime de icoane. Era foarte deprimat. La plecare l-am condus împreună cu tata la Penn Station să ia autobuzul Greyhound către Chicago unde locuia. Călătorea foarte simplu cu autobuzul din New York până la Chicago și peste tot. La Penn Station toată lumea îl cunoștea și îl privea ca pe un „sfânt”. Până în Chicago trebuia să schimbe autobuzele, așa că m-am dus să vorbesc cu șoferul să-l ajute cu bagajul la transfer și să-i ofer ceva bani pentru aceasta. Mi-a spus că nu e nevoie, că până ce dânsul cobora din primul autobuz, bagajul era deja mutat de lume.

Tot așa am auzit și de la o persoană de altă religie: „Erau la sărbătoarea României la Consulatul Român doi cu barbă lungă, albă, care arătau ca doi sfinți!” Am înțeles: erau arhiepiscopul Victorin și părintele Vasile Vasilachi. Ca și noi care îi considerăm „sfinți” și lumea care nu i-a cunoscut i-a privit la fel. Veșnica lor pomenire!

Lucia V. Sarchisian

Miros de mir

Numele meu este Dumitru Ungureanu și sunt membru fondator al bisericii „Sfântul Nicolae” din Queens, NY, și al mănăstirii „Sfântul Dumitru” din Middletown, NY.

La un control medical la vârsta de 38 de ani am aflat că hepatita B de care fusesem bolnav în copilărie a devenit cronică și activă. Asta însemna ca ficatul începea să fie distrus de virus. Nu existau medicamente care să ucidă virusul de hepatita B. Am fost tratat un an cu o formă de gama globulină care să ajute corpul să lupte cu virusul și să oprească evoluția bolii. Când tratamentul s-a oprit, virusul a revenit. Doctorul ne-a spus că se lucrează la testarea și la aprobarea unui medicament antiviral care ar putea ține virusul sub control. Între timp testele hepatice arătau din ce în ce mai rău. După analize, disperați, am decis să mergem să ne vedem cu părintele Vasilache. Când am ajuns la biserică, am aflat că era acolo și Înaltpreasfințitul Victorin. Atunci s-au decis să facă slujba Sfântului Maslu împreună cu dascălul, devenit mai târziu preot, Gheorghiță Zugravu.

În timpul slujbei am simțit un puternic miros de mir, acest semn continuând și în alte zile când eram acasă. După slujbă, părintele Vasile a deschis Evanghelia și ne-a spus: „Duceți-vă cu bine și cu încredere că totul o să fie bine.”

Am primit programare la doctorul de ficat după câteva săptămâni ca să vedem cum sunt analizele și să programăm o biopsie la ficat. Acolo am aflat că medicamentul care urma să fie aprobat în Statele Unite în următorii doi ani fusese deja aprobat și că putem să-l folosim. Acest medicament era folosit doar ca să țină virusul sub control, nu să îl distrugă. Menționez că atunci când am ieșit din cabinetul medical am realizat că era zi de sărbătoare: Schimbarea la Față.

Rugăciunile părinților de la biserică nu au încetat. Noi am primit binecuvântare să citim Psaltirea noaptea la 12 în fiecare zi.

În timpul tratamentului, m-am simțit bine, testele de laborator au arătat că virusul era în descreștere, ajungând la un nivel foarte scăzut, nedetectabil. Am continuat cu tratamentul câțiva ani de teamă ca virusul să nu revină.

La un control medical la un alt doctor s-a văzut ca virusul nu mai exista, corpul produsese anticorpi la virusul de hepatită B, iar testele hepatice arătau perfect. Totul era ca și cum nu fusesem niciodată bolnav de hepatită cronică. Cu frică dar și cu încredere în Dumnezeu am întrerupt medicamentul și am fost din nou testat la diferite laboratoare, dar rezultatul a rămas la fel: nu virus și anticorpi prezenți. Vindecare totală. Și azi analizele mele de ficat sunt perfecte. Și când ne gândim că unul din doctori m-a întrebat înainte de tratament: De ce nu te-ai înscris pe lista de transplant de ficat? ne dăm seama cât de gravă a fost boala și cât de mult apreciem vindecarea!

Dumitru Ungureanu