Ce înseamnă mama pentru mine în Canada?

Dacă m-aș fi întrebat când eram copil același lucru, probabil că aș fi spus că mama este omul bun la toate și mereu aproape. O luam de-a gata, ca și când ea mi se cuvenea în mod firesc cu totul, să fie a mea fără să pun prea multe întrebări. Uneori o vedeam ca pe o prietenă înţeleaptă, care mă sfătuia și mă susținea în tot și-n toate, fiind conștiinţa mea permanentă. Iar alteori o vedeam exigentă, responsabilă, ușor exagerată, cea care îmi rupea paginile din caietul dictando și mă punea să refac bastonașele și liniuțele greșite până erau toate aliniate perfect.

Din copilărie până-n studenţie am văzut-o pe mama ca pe un pilon de sprijin. Omul care s-a angajat tăcut să ne iubească, să ne îngrijească, să ne crească, să ne educe și să ne dea drumul în lume. Însă realizez că toată viaţa am văzut-o pe mama doar din profil. I-am văzut doar o parte din umăr, o parte din ochi, o parte din suflet, o parte din ea. I-am văzut doar bucata cunoscută a existenţei mele, într-un mod puțin profund sau adâncit. Niciodată până la capăt. Niciodată întreagă, aș putea spune. Nu îmi amintesc să o fi întrebat cum a reușit să facă omul care sunt astăzi. Nu rețin să mă fi preocupat câte ore a dormit pe noapte, dacă își mai vede capul de treburi, dacă ar vrea și ea o pauză. Și dacă am întrebat sau m-au preocupat cele pomenite nu am înțeles câtuși de puțin nevoile ei. Până acum. Abia în momentul de faţă, cand viețile noastre s-au schimbat la 180 de grade, mutându-ne într-o altă țară, având noi prieteni, vorbind o nouă limbă, fiind înconjurați de oameni străini fără tradițiile și obiceiurile noastre românești, încep să o văd pe de-a-ntregul. Abia acum mi se înfiripă în minte imagini pe care pot să le cunosc sau să le bănuiesc. Abia acum reușesc să pătrund în chintesenţa cuvântului. Dorul și mintea care stau constant la cei de acasă, gândurile și amintirile pe care ai vrea să le trăiești din nou sau să le poți înlocui înseamnă sute de gânduri pe minut, mii de îndoieli, griji infinite, care te macină vrând-nevrând. Înseamnă fericire, pace și zbucium concomitent, curaj și putere. În ciuda tuturor acestor gânduri și sentimente, singurul prieten îți este mama.

Venirea mea în Canada ca adolescentă a fost o perioadă foarte grea din viață pe care nu o voi uita niciodată. În aceasta perioadă am redescoperit iubirea față de mama, grija și durerea. Am redescoperit că eu sunt copia fidelă a sa învățând că mama ține locul fiecărei persoane care îți lipsește și că nimic mai scump pe această lume nu este în afară de prezența și de dragostea mamei. De un an și 8 luni, admir din ce în ce mai mult mamele din jurul meu sau pe cele în devenire. Mi se par a fi amazoane desprinse din mitologia greacă și aduse în modernism, ascunse sub haine banale și farduri fistichii. Or, inimile lor sunt de femei războinice, de nestăvilit, care se declanșează ori de câte ori își simt copiii în pericol.

Dincolo de cadourile pe care vrem să le oferim mamelor noastre în această lună martie, nimeni nu se gândește că poate mama nu are nevoie de cadourile cumpărate și de florile care sunt îmbucurătoare câteva zile, ci de prezența noastră, a copiilor săi, de iubirea și de fericirea emanată de noi în fiecare zi în prezența ei și în societate.Să-i oferim ceea ce astăzi suntem. Și fără îndoială știu că toate mamele care își iubesc copiii mai mult decât inima din piept simt și gândesc același lucru: copilul este darul lor etern și cel mai de preț. Pentru toată viaţa, nu doar de 8 Martie. Iar iubirea și fericirea din ochii lor compensează toate sacrificiile din lumea de mamă. Așadar, la mulţi ani, mame dragi! Sunteți minunate!

Cu drag,
Alexandra Ioana Geonea

Lăsați un răspuns