Blog

Granița de nord a României desparte familii și persoane care aparțin aceluiași neam românesc. Este același tip de graniță care îi desparte pe românii de o parte și de alta a Prutului. Contextul istoric nu le-a fost totdeauna favorabil, dar în inima fiecărui român de pe aceste meleaguri a existat și există o putere care i-a ținut și îi menține uniți: dragostea izvorâtă din credință.

În nordul Bucovinei, în regiunea Cernăuți, trăiesc aproximativ 200.000 de români. Mulți dintre ei vin regulat în România să-și cunoască istoria, valorile, neamurile. La rândul lor, sunt vizitați de frații lor la diferite prilejuri. Unul dintre acestea este sărbătoarea Botezului Domnului, pe care ei o prăznuiesc după calendarul neîndreptat, la 19 ianuarie. În aceste zile, începând cu jumătatea anilor 90, o parte dintre părinții Mănăstirii Putna, la invitația preoților și credincioșilor din satele din apropierea graniței – Crasna, Ciudei, Pătrăuți –, merg să le binecuvânteze casele cu Agheasma Mare.

Astfel, cu două zile înainte de Praznicul Botezului, părinții se îndreaptă către orășelul Crasna, unde există poate cea mai puternică și unitară comunitate de români din regiunea Cernăuți. Ajunși la biserica principală, sunt întâmpinați de părintele paroh, Vasile Paulenco și de preotul co-slujitor Nicolae Ursachi, dimpreună cu mai mulți credincioși. Se citește Acatistul Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Crasna. După care, fiecare părinte este condus la câte o familie de creștini pentru găzduire, unde mai schimbă câte o vorbă despre vremurile de ieri și de azi, despre viața noastră în Dumnezeu și în Biserică. A doua zi, în ajunul Bobotezei, dinainte de revărsatul zorilor, se întâlnesc toți la bisericile unde au fost repartizați pentru a săvârși împreună cu părinții slujitori de acolo slujba Aghesmei celei Mari. Imediat, în jurul orei 7, părinții pornesc pe câte un sector pentru a binecuvânta casele și familiile creștine. Sunt însoțiți de un ghid care știe foarte bine orice stradă, alee, uliță sau scurtătură. Pe drum se alătură cete de copii de toate vârstele, de la preșcolari la liceeni. O ceată de copii ajunge chiar până la 40 de persoane. Ei merg înainte și anunță venirea preotului, strigând în cor „Kiralesa”, o adaptare a formulei grecești „Kirie, eleison” (=Doamne, miluiește). Oamenii așteaptă cu porțile deschise – semnul că ești așteptat cu drag, cu lumânarea aprinsă – simbolul bucuriei lăuntrice și a credinței care arde în inimă, cu masa plină de bucate – ca mulțumire pentru anul care a trecut și pentru ca anul care a început să fie binecuvântat și el cu roade. În fiecare casă părinții cântă troparul Praznicului și stropesc pe cei prezenți, bucatele, casa și întreaga gospodărie. La sfârșit, gazda oferă cetei de copii bomboane din belșug, de cele mai multe ori aruncându-le în aer, spre bucuria copiilor care se luptă să prindă cât mai multe. Nu lipsește nici popasul pentru o gustare de prânz, căci ziua de colindat este lungă și anevoioasă. De multe ori, pentru a scurta drumul, este nevoie să se meargă pe de-a dreptul prin grădini sau pe pășuni, fie că este teren uscat, zăpadă sau noroi. Orice efort este compensat din belșug de bucuria revărsată pe chipurile și prin cuvintele oamenilor. La sfârșitul zilei, fiecare se retrage la gazda sa, continuând discuțiile din seara precedentă și pregătindu-se pentru liturghia de a doua zi.

Praznicul Botezului Domnului îi adună pe foarte mulți creștini în bisericile din parohiile lor. Preoții și diaconii Mănăstirii Putna slujesc împreună cu preoții români din satele din nordul Bucovinei – încă un semn că unitatea unui neam a fost și este menținută prin credință, cel mai important liant între oameni. La sfârșitul Sfintei Liturghii, conform rânduielii, se iese din biserică și se săvârșește afară slujba Agheasmei celei Mari, ca în ziua precedentă. Credincioșii aduc dinainte apă în vasele lor, în ulcele tradiționale sau mai simple, în care pun și un fir de busuioc. Această Agheasmă Mare o ia fiecare acasă și bea din ea timp de opt zile, până la odovania Praznicului, apoi ori de câte ori primesc binecuvântare de la duhovnic sau sunt în stare de boală mai gravă.

Înainte de a se despărți, părinții slujitori mulțumesc unii altora, precum și credincioșilor, că au făcut posibilă o astfel de întâlnire care îi unește, îi întărește, le umple inimile de bucurie, de dragoste și de nădejdea revederii peste un an. Căci „ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!” (Psalmul 132, 1)

Protosinghel Gherasim Soca