Hram. Hramul de vară al mănăstirii noastre, Înălțarea Domnului, s-a sărbătorit sâmbătă, 4 iunie. În ajun s-a slujit Vecernia Mare cu Litie în biserică, iar dimineața s-a slujit Utrenia și Sfânta Liturghie. Ne-am bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, a unui sobor de preoți și a unei mulțimi mari de credincioși.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a vorbit despre nădejdea mântuirii pe care ne-o dă Înălțarea Domnului la ceruri: „Hristos Cel Înălțat la ceruri și șezut de-a dreapta Tatălui este temeiul nădejdii noastre că și noi vom merge în casa Tatălui. Și de acolo, din casa Tatălui, de la dreapta Sa, Îl va trimite pe Duhul Sfânt peste ucenicii Săi, în 10 zile. Iar din acel moment vor deveni puternici, înțelegători, plini de Duhul Sfânt pentru a vesti Evanghelia Învierii.”
Alături de darul cuvântului de învățătură, Părintele Mitropolit Nicolae a oferit credincioșilor și copii ale unei icoane speciale realizate cu ocazia anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț în Patriarhia Română, icoană care îi înfățișează pe cei trei sfinți isihaști, alături de care au fost pictați și sfinții americani, Ioan Maximovici și Nicolae Velimirovici.
Slujba a fost urmată, ca de fiecare dată, de o agapă frățească împodobită cu câteva cântări frumoase închinate Maicii Domnului. A fost o sărbătoare caldă, liniștită, frumoasă, cu har, posibilă prin jertfa unor oameni devotați mănăstirii și a tuturor celor prezenți, clerici și credincioși (și mulți copilași). Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu o zi atât de frumoasă și pentru că a umplut inimile noastre cu pacea Sa. Slavă Domnului pentru toate!
Sărindar. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, continuăm o frumoasă tradiție începută la mănăstirea noastră, anume de a sluji în fiecare an un Sărindar, adică o serie de 40 de Sfinte Liturghii zilnice. Vom începe, cu darul lui Dumnezeu, duminică, 3 iulie, și vom încheia joi, 11 august.
Pavilion. Așa cum am anunțat, intenționăm să construim un pavilion multi-funcțional, care să ne permită organizarea hramurilor și a altor activități (retreat-uri etc.) în condiții mai bune. Cu darul lui Dumnezeu, suntem la faza obținerii aprobărilor de construcție. Mulțumim fraților creștini care și-au exprimat sprijinul pentru acest proiect și celor care deja au trimis donații în contul construcției pavilionului.
Icoane. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, în mănăstirea noastră se aplică icoane pe lemn.
Lumânări ceară curată. În mănăstirea noastră se fac și lumânări de ceară curată, spre împodobirea rugăciunii fiecărui creștin. O lumânare de ceară curată care arde la rugăciunea particulară sau la biserică este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.