Blog

Ultima seară duhovnicească din seria „Plinirea Legii și a Proorocilor. Despre Hristos. Din Profeți”, s-a desfășurat joi, 9 iunie, în mod obișnuit, pe canalul de YouTube al mănăstirii. Titlul serii a fost „Mesia trebuia să vină până la dărâmarea celui de al doilea Templu la anul 70 d. Hr. (Daniel 9, 24-27)” și a avut ca punct central profețiile care vorbesc despre data până la care trebuia să vină Mesia. Astfel, au fost puse în evidență diverse scrieri iudaice sau ale Vechiului Testament care subliniau acest factor temporal în legătură cu venirea Mântuitorului.

Una dintre scrierile care subliniază o dată clară până la care trebuia să vină Mesia este „Profeția lui Iacob”: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul (Shiloh), Căruia se vor supune popoarele” (Facere 49, 10). Așadar, Mesia trebuia să vină până să se termine linia regalității în rândul iudeilor. Iar aceasta știm că s-a terminat pentru că au fost împrăștiați în toată lumea.

Alte proorocii prezintă că Mesia trebuia să vină în timpul celui de-al doilea Templu, primul Templu, cel construit de Solomon, fiind distrus de babilonieni în sec. al VI-lea î. Hr. Să notăm că al doilea Templu a fost distrus la anul 70 d. Hr. de armatele împăratului roman Vespasian.

În legătură cu textul din Maleahi: „Iată, eu trimit pe îngerul meu și va găti calea înaintea feței Mele și va veni îndată în templul Său Domnul pe care Îl căutați și Îngerul Legământului pe care voi Îl doriți. «Iată vine!», zice Domnul Savaot” (3, 1), rabinul David Qimhi (1160–1235 d. Hr.) spune că „Îngerul Legământului este Mesia”. Prin urmare, „Îngerul Legământului”, care va veni în templul Său – al doilea templu, trebuia să fi venit până la anul 70 d. Hr.

Dar textul central este cel de la profetul Daniel: „Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău și pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini și se va pecetlui păcatul și se va ispăși nelegiuirea, până ce dreptatea cea veșnică va veni, vedenia și proorocia se vor pecetlui și se va unge Sfântul Sfinţilor. Să știi și să înţelegi că de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și până la Cel-Uns sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; și din nou vor fi zidite pieţele și zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele șaizeci și două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni și va dărâma cetatea și templul. Şi sfârșitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu și până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât” (9, 24-26).

Acest text este extraordinar, fiindcă vorbește despre venirea Celui Uns – Mesia – și apoi despre pieirea Lui fără vină. Iar un fapt și mai concret este menționarea venirii poporului unui domn străin care va sosi și va dărâma cetatea Ierusalim și Templul. Proorocul Daniel face o legătură directă între moartea lui Mesia și dărâmarea Templului.

Există multe argumente care susțin această interpretare. În primul rând, evreii s-au raportat mereu la această profeție ca referindu-se la Mesia. O spune Maimonide (c. 1135-1204 d. Hr.) în scrisoarea sa către evreii din Yemen: „Dar Daniel ne-a lămurit nouă adâncimile cunoașterii timpului din urmă. Oricum, de vreme ce ele sunt secrete, înțelepții, fie-le binecuvântată pomenirea, au interzis calcularea zilelor venirii lui Mesia, pentru ca poporul neinstruit să nu fie rătăcit când va vedea că sfârșitul a venit și nu e nici urmă de Mesia. Pentru acest motiv, înțelepții, fie-le binecuvântată pomenirea, au decretat: Blestemat fie cel care calculează sfârșitul timpului! Dar nu putem să spunem că Daniel a greșit în socoteala lui.”

De asemenea, istoricul Iosif Flavius, care a fost contemporan acestor evenimente, a scris în cartea sa, Antichități iudaice: „În același fel, Daniel a scris despre stăpânirea romană și că țara va fi pustiită de către ei” (X, 11, 7). El explică referința la romani din profeția proorocului Daniel.

Un alt argument se regăsește în Talmud, tratatul Yoma 39b: „Înțelepții ne învață că în timpul lui Shimon cel Drept (arhiereu în sec. al III-lea î. Hr.) sorții pentru Dumnezeu ieșeau întotdeauna din dreapta Marelui Preot; după moartea lui se arătau doar uneori; dar timp de patruzeci de ani înaintea distrugerii celui de-al doilea Templu sorții pentru Dumnezeu n-au mai ieșit din dreapta Marelui Preot deloc. Tot astfel, fâșia purpurie de lână care era legată la capul țapului care era trimis la Azazel nu s-a mai albit și lampa cea mai de apus a candelabrului nu a mai ars încontinuu și ușile templului s-au deschis de unele singure ca un semn că în curând vor fi deschise de dușmani, până când Shimeon ben Yochai le-a certat. El a zis Templului: Templule, Templule, de ce te înfricoșezi așa de unul singur cu aceste semne? Știu că vei fi în cele din urmă distrus; și Zaharia, fiul lui Ido a profețit mai înainte despre tine: «Deschide, Libane, porţile tale, ca focul să mistuie cedrii tăi!» (Zaharia 11, 1)”.

Profesorul finlandez Risto Santala trage concluzia la toate aceste referințe spunând că: „De vreme ce știm că Titus a cucerit Ierusalimul și a distrus Templul în anul 70, putem înțelege că atunci când Talmudul vorbește de evenimente cu 40 de ani înainte de aceasta, se referă la anul 30, care este îndeobște cunoscut ca anul morții lui Iisus. [...] Așadar, până la căderea Ierusalimului și distrugerea celui de-al doilea Templu, Mesia trebuia să fi venit deja.”

Această concluzie se potrivește și tuturor serilor duhovnicești de până acum, din punct de vedere al profețiilor. Surprinzătoare este concordanța dintre tradiția creștină și cea iudaică în cazul acestora.