Blog

Așa cum trupul nostru suferă și caută vindecare atunci când este cuprins de o boală, tot așa și sufletul omului, atunci când suferă, caută vindecare. Taina Sfântului Maslu este o taină a vindecării sufletești și trupești, a restabilirii sănătății sufletești și trupești.

Sufletul omului se deteriorează, se îndepărtează de scopul său, sărăcește în apa cea vie, care este harul Duhului Sfânt, atunci când se lasă cuprins de păcate. Efortul pentru păzirea sufletului, ca să nu se îmbolnăvească, și faptul că există un ideal de sănătate a omului lăuntric, a sufletului, sunt o constantă în toată învățătura Mântuitorului, a sfinților și a Bisericii, exprimată în scris în toată învățătura dumnezeiască din Scriptura Vechiului Testament, a Noului Testament și în scrierile sfinților și ale creștinilor profunzi.

Noi nu vedem cum arată sufletul nostru, pentru că nu putem depăși bariera materiei, și de aceea nu ne cunoaștem în întregime nici pe noi înșine, și nici pe ceilalți. Avem acces ușor la cunoașterea trupului nostru, dar mereu trebuie să ne amintim că nu suntem doar trup, ci suntem și suflet. Și dacă Apostolii au văzut dincolo de trupul Mântuitorului o parte din slava Sa, la Schimbarea la Față, pe cât puteau ochii și simțurile lor să cuprindă, să fim conștienți că fiecare dintre noi purtăm chipul lui Dumnezeu, un chip al slavei, și suntem datori să-l păzim curat, să-l înfrumusețăm, să mergem din ce în ce mai mult spre asemănarea cu El.

Căutarea vindecării trupului a fost validată de Mântuitorul Iisus Hristos și de sfinții apostoli – în Noul Testament sunt multe vindecări efectuate și sunt sfaturi de păstrare a sănătății. Însă trebuie să avem mereu gândul îndreptat și spre suflet. Și, așa cum ne păzim de bolile trupești, să ne propunem, să facem efort, să ne rugăm, să ne sfătuim cu cine poate să ne sfătuiască, astfel încât să ne păzim și de bolile sufletești.

Indiferent dacă omul este conștient sau nu, trupul se deteriorează de boli știute sau neștiute; sunt multe prilejuri care vatămă trupul, fie că ne ducem spre ele sau vin ele spre noi. La fel este și cu bolile sufletești, care sunt lucrate de patimi. În multe feluri poate fi afectat sufletul nostru – de exemplu când prietenii nu sunt potriviți sau când facem lucruri care nu sunt potrivite, iar astfel de situații sunt clare. Dar sufletul ne poate fi afectat și când vin peste noi lucruri nepotrivite și nu știm cum să le facem față, chiar dacă nu le-am dorit și nu noi le-am chemat. Deoarece și în aceste cazuri sufletul nostru se poate zdrobi – ca să folosim un termen din rugăciunile Sfântului Maslu –, și în ele suntem datori să căutăm vindecarea. Chiar dacă nu purtăm noi vina unui păcat ce s-a abătut asupra noastră, cum este un abuz, suntem responsabili să căutăm vindecare.

Această atenție asupra vindecării sufletești nu este niciodată și în niciun fel înțeleasă ca o disprețuire față de bucuria pe care o aduce sănătatea noastră și sănătatea celorlalți. Bucuria sănătății este un dar de la Dumnezeu și suntem datori să-l ocrotim mereu. În Vechiul Testament este un cuvânt în care sunt îndemnați oamenii să-i prețuiască pe doctori, pentru că uneori prin mâinile lor curge harul Duhului Sfânt, adică Dumnezeu îi inspiră pe cei ce vindecă trupurile, pentru că vindecarea ultimă este la Părintele Ceresc Care pe toate le rânduiește spre folosul sufletesc al omului: „Și doctorului dă-i loc că și pe el l-a făcut Domnul și să nu se depărteze de la tine, că și de el ai trebuință. Că este vreme când și în mâinile lui este miros de bună mireasmă. Că și el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă și sănătate spre viață” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 38, 12–14).

Dacă suntem onești cu noi înșine, putem recunoaște că, atunci când punem în balanță bucuria sănătății, bucuriile de care se bucură trupul, și bucuria sufletului care, în esență, este hrănirea cu harul Duhului Sfânt, tendința majorității dintre noi este să dăm prioritate bucuriilor exterioare, trupești, față de cele interioare. Sunt și alții, foarte puțini, care sunt înclinați să le disprețuiască pe cele firești, rânduite de Dumnezeu, și să considere că trebuie să se ocupe exclusiv de cele spirituale.

Dumnezeu ne cheamă să ne bucurăm de această lume, cu toată frumusețea ei, care nu este pentru ea însăși, ci este pentru odihna sufletească curată și pentru odihna trupească curată a omului. Frumusețea ei este un chip al frumuseții Împărăției Cerurilor. Dacă folosim cu dreaptă socoteală bucuria celor văzute, inclusiv sănătatea trupului, și lucrăm cu dreaptă socoteală în cele văzute, inclusiv căutând restaurarea sănătății trupești, atunci toate acestea ne sunt prilej pentru sănătatea și bucuria sufletului.

Să ne ajute Dumnezeu să nu dezbinăm în cugetul și în fapta noastră bucuria din cele văzute și sănătatea trupească, bucuria în cele nevăzute și sănătatea sufletească. Cele ale sufletului le vor lumina pe cele ale trupului. Părintele Ceresc ne-a creat trup și suflet și a creat cele văzute și cele nevăzute pentru a fi împreună. Doar păcatul a fracturat cele văzute de cele nevăzute și fracturează înlăuntrul nostru unitatea, întru sfințenie, între suflet și trup. Tainele Bisericii au rostul să unească pe om cu Dumnezeu, pe om cu oameni, dar au și rostul să restaureze înlăuntrul nostru unitatea ființei noastre. Și în această unitate Îl putem primi și-L putem trăi cu adevărat pe Dumnezeu. În Împărăția Cerurilor, trupurile transfigurate ale celor ce se mântuiesc vor fi unite cu sufletele înviate. Ajungem la acea țintă parcurgând acest drum al unității între cele văzute și nevăzute, în particular – în cazul Tainei Sfântului Maslu – al dobândirii sănătății sufletești și trupești.

Arhimandrit Dosoftei Dijmărescu