Blog

În spatele casei noastre, se află un copăcel ce a crescut foarte aproape de geamul sufrageriei. Indiferent de anotimp, pe crengile lui acoperite cu flori, frunze sau zăpadă, se adună adeseori o mulțime de păsărele viu colorate, unele tăcute, altele gălăgioase. Îmi este tare drag să le privesc, căci ele îmi amintesc de viața unei Sfintei pe care o am de o vreme în inima mea: Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.

Auzisem de mult timp numele Sfintei, dar abia de curând am aflat mai multe despre ea, când am vizitat Mănăstirea Sihăstria. Citind despre viața ei, am rămas adânc mișcată. Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători din județul Neamț, în prima jumătate a secolului al XVII-lea. A crescut în frica de Dumnezeu de mică și a sporit duhovnicește de-a lungul anilor. Deși și-ar fi dorit să meargă la mănăstire, la îndemnul părinților ei, s-a căsătorit. Văzând râvna ei în cele duhovnicești și dorul ei arzător pentru Hristos, soțul ei i-a îngăduit să plece la mănăstire, cale pe care a urmat-o și el după un an, îmbrăcând haina monahală sub numele Elefterie. Împlinindu-i-se dorința de a urma lui Hristos, Fericita Teodora a îmbrățișat cu multă sârguință nevoințele aspre ale vieții monahale. După un timp, din cauza invaziei turcilor, ea s-a retras în munți împreună cu alte maici, rămânând, în cele din urmă, singură. Din momentul acela, a trăit ca o adevărată pustnică, nevoindu-se și mai tare pentru Mirele ei, Hristos, în peștera de la Sihla, unde se ruga neștiută de nimeni. Simțind că se apropie sfârșitul vieții ei pământești, s-a rugat lui Dumnezeu ca să nu moară fără a primi Sfânta Împărtășanie. Bunul Dumnezeu, auzind fierbințile ei rugăciuni, a trimis păsări în zbor la trapeza Schitului Sihăstria, de unde luând firimituri de pâine în ciocurile lor, le-au dus Sfintei la peșteră. Călugării de la Sihăstria, văzând această întâmplare neobișnuită de mai multe ori, s-au minunat. Duhul Sfânt i-a luminat cu înțelegerea că păsările erau trimise de Dumnezeu către un pustnic și de aceea au trimis doi frați să le urmărească. Mergând după păsări și ajungând la peșteră, frații au fost cuprinși de frică din cauza minunii pe care au văzut-o: „o văpaie de raze strălucind, la gura unei peșteri, ca o limbă de foc care se ridica la cer, iar în mijloc deslușiră o figură de om ridicat de la pământ, ce stătea nemișcat cu mâinile întinse la cer”, cum povestește Arhimandritul Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria. A doua zi, au venit Părinți de la Sihăstria la peșteră ca să o împărtășească pe Sfânta Teodora. Sfânta le-a povestit despre viața ei, și-a făcut semnul Crucii și a adormit în Domnul.

De când am citit despre viața Sfintei Teodora, am simțit o mare evlavie pentru ea. În afară de stăruința ei în nevoințe duhovnicești și de dorul arzător pentru Hristos, am fost adânc impresionată de două trăsături ale personalității ei, care mă ajută să cresc în credință. În primul rând, Sfânta Teodora a arătat ascultare desăvârșită în tot timpul vieții fața de toți: părinții ei lumești, soțul ei și părinții ei duhovnicești. Chiar dacă ea dorea din toată inima să se călugărească, s-a supus voii părinților ei și s-a căsătorit, fără a cârti sau a se împotrivi. După învățătura Sfinților Părinți, ascultarea este una din cele mai importante virtuți duhovnicești. Ascultarea este strâns legată de smerenie: fără smerenie, adică înfrângerea voii proprii, omul nu poate face ascultare. Ascultarea, la rândul ei, îl crește pe om în smerenie. În ziua de astăzi, când lumea ne încurajează sa fim „independenți” de la cele mai fragede vârste, Sfânta Teodora este un exemplu de smerenie și ascultare de urmat, dacă dorim să atragem și să menținem harul lui Dumnezeu în viața noastră.

În al doilea rând, Sfânta Teodora a avut din copilărie o fire singuratică. Fiind crescută aproape de mănăstiri, ea iubea mult rugăciunea și tăcerea. Cultivând acestea, ea dorea tot mai mult să fie singură cu Hristos. În vremurile noastre, când suntem înconjurați de atâta zgomot inutil, este important să dorim liniștea și să învățăm cum să o găsim. În plus, societatea de azi promovează ca ideale firile sociabile, extrovertite și îndrăznețe. Desigur, nu este rău de a fi o persoană sociabilă, dar este bine să știm și cum să fim singuri cu Hristos și cu noi înșine. Îmi dau seama tot mai mult cât de important este de a mă detașa și îndepărta de lucrurile lumești ce contrazic pe cele duhovnicești și de a-mi găsi liniștea, ca să pot spori duhovnicește. Deși o novice pe calea credinței, în nevrednicia și neputința mea, înțeleg dorul de singurătate și de liniște al Sfintei Teodora. Ca tânără născută și crescută în Statele Unite, într-o lume plină de zgomote și provocări la tot pasul, este uneori mai greu să găsesc pacea aceasta în viața de zi cu zi. Nu doar eu, dar și prietenii ortodocși de vârsta mea, o găsim mergând la locuri sfinte. Am simțit liniștea aceasta mai ales când am mers la mănăstiri în România. Aici, în America, am găsit liniște și pace la biserici și mănăstiri ortodoxe la care merg cu drag. Pentru mine, un astfel de loc este sediul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din New York, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kursk. Când Domnul rânduiește să ajungem în New York, nu mă încântă atât de mult atracțiile orașului „care nu doarme niciodată”; merg însă cu bucurie să îmi revăd prietenii dragi și merg cu emoție și evlavie la sediul Sinodului, mulțumind Domnului pentru binecuvântarea de a mă închina la multele icoane și sfinte moaște ce se află acolo. În fața icoanei Maicii Domnului din Kursk, ca și a icoanelor din Hawaii și de la Mănăstirile Neamț și Putna, parcă mă aflu în alt timp și spațiu, nepământești, fără sfârșit. După închinăciuni, îmi place să mă retrag într-un colț al Paraclisului să mă rog. Privind Sfinții cu chipurile lor solemne și iubitoare, mă liniștesc și simt o căldură sufletească pe care apoi o duc cu mine ca pe un odor de mare preț când pășesc din nou în tumultul de afară. La fel am găsit pace, liniște și ajutor când m-am închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la București. Cu exemplul Sfintei Teodora în gând, mă străduiesc să sporesc și eu în ascultare și să-mi păstrez liniștea sufleteasca în mijlocul tulburărilor lumești.

Închei rândurile acestea cu frumoasele cuvinte scrise de Arhimandritul Ioanichie despre Sfânta Teodora, cuvinte pe care le am mereu în gând ca o adevărată descriere a sfințeniei: „Sufletul ei era ca o candelă plină de untdelemn sfânt. Ochii ei erau două izvoare nesecate de lacrimi. Mâinile ei, două făclii de ceară înălțate la cer. Trupul ei, un fir de crin neprihănit. Fața ei, o filă împodobită de Scriptură. Iar inima ei, o vatră caldă de jăratec sfânt. Nu-i trebuia nimic din plăcerile lumii. Nu căuta decât pe Hristos. Purta în suflet scânteia Duhului Sfânt. Aproape de ea simțea pe Hristos. Îi auzea chiar pașii. Voia să vorbească numai cu Iisus. Voia să-și aprindă candela inimii cu focul dragostei dumnezeiești. Voia să se roage neîncetat pentru ea și pentru toți”.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla să ne învrednicim să mergem înainte pe calea aceasta frumoasă și binecuvântată a credinței!

Ioana