Bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos copleșește inimile tuturor. În grădina Ghetsimani, Domnul Iisus a mers să Se roage și, rugându-Se, s-a făcut sudoarea feței Lui ca broboada de sânge. Întorcându-Se la ucenici, i-a găsit dormind și i-a mustrat de trei ori. După întreita Lui rugăciune, i-a deșteptat și le-a spus: „Să mergem, a sosit ceasul”. Care ceas? Ceasul răscumpărării și al mântuirii întregului neam omenesc, ceasul în care au început sfintele Sale pătimiri. Să avem în fața ochilor în toate zilele vieții noastre iubirea de oameni a Dumnezeului nostru!
A iubi este egal cu a trăi viața celuilalt. În toată săptămâna Sfintelor Pătimiri, omul întâmpină iubirea lui Dumnezeu, punându-și viața la picioarele lui Hristos, ceea ce înseamnă să întoarcem viața Celui care ne-a dat-o.
Ortodoxia unește foarte strâns Pogorârea la iad – care reprezintă icoana ortodoxă a Învierii Domnului – și Învierea, arătând că adevărata bucurie a creștinului este o bucurie potolită, fără euforie, fără să-și iasă din fire, fără să dea pe dinafară decât atunci când se împărtășește celorlalți. Pogorârea la iad a însemnat în primul rând bucuria întâlnirii celor de acolo cu Mirele pe care-L așteptau.
Să-i respectăm pe toți, primind pe aproapele ca pe un dar al lui Dumnezeu făcut nouă, față de care suntem responsabili. Să ne spovedim pentru a ne curăța sufletul și astfel să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și ce a pus Ziditorul în fiecare dintre noi. Să ne respectăm familia, părinții și copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu, Care a avut încredere în dumneavoastră când vi i-a dăruit. Creșteți-i astfel încât ei să-L recunoască și să-L iubească pe El ca Tată. Să respectăm credința, cultivând-o în noi și în aproapele. Să nu uităm să iubim și să facem pocăință când greșim. Războiul nu vine decât atunci când focul răutății, al neiubirii crește și se transformă în ură între popoare și între fiii aceluiași popor. Să iubim smerenia. Ștefan este mare pentru că a fost smerit. Să ne împărtășim cu Hristos Cel Înviat și bucuria Paștilor va fi cu noi mereu. Să ne respectăm trecutul și modelele – fără ele vom fi o frunză în bătaia vântului.
Nu negăm meritele altor popoare, dar „acasă”, pentru noi românii, este România. Faceți eforturi și veniți acasă. Poate veți avea unele regrete, dar nu veți regreta că v-ați crescut copiii acasă. Toate îndoielile pe care ni le sădesc în inimă teoriile la modă și care luptă cu orice chip împotriva lui Dumnezeu se topesc la întâlnirea cu un om al lui Dumnezeu. Omul sfânt, omul care s-a făcut lăcaș al lui Dumnezeu este cea mai mare minune de pe acest pământ.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul părinților noștri. Părinții și strămoșii noștri n-au dăinuit pe acest pământ crezând în basme, ci crezând în Dumnezeul Cel Viu, lucrător în viețile lor. Această credință a făcut ca ei să dobândească tăria care i-a făcut să reziste.
Vă mai fac un îndemn: fiți prezenți la slujbele Bisericii. Nicăieri nu găsiți așezată învățătura adevărată ca în laudele Bisericii. Trăiți mai intens și ascultați ceea ce se cântă și se rostește. Veți învăța de ce trăim pe pământ, căci nu am fost zidiți de Dumnezeu oricum.
Fapta și rugăciunea noastră trebuie să fie lumină pentru cel de lângă noi. Când ne rugăm pentru el, sufletul lui se luminează, iar noi ne îmbogățim. Să învățăm să-l purtăm pe aproapele nostru, să ne rugăm pentru cel necăjit, să știm să-i fim alături. Rugăciunea și bunătatea vor îndupleca întotdeauna Cerul și vă vor face sănătoși. Sănătatea depinde foarte mult de rugăciunea lăuntrică. Dacă Dumnezeu îngăduie vreo neputință, să știm să alergăm la mila Lui și să avem încredere.
Fiți bogați lăuntric! Fiți frumoși sufletește! Fiți cu ochii limpezi, privindu-L pe Hristos! Căci numai privindu-L pe El veți avea ochii limpezi și senini, o privire curată și demnă pentru aproapele, o privire plină de dragoste.
Arhimandrit Melchisedec Velnic,
Starețul Mănăstirii Putna
Din cuvântul rostit în noaptea de Înviere, 2022