Blog

Nu îmi amintesc anul/ziua/luna, dar în acea perioadă participam la slujbele de la Biserica Sf. Nicolae din Queens, NY. Preot slujitor în acea biserica era Părintele Vasile Vasilachi, care totodată îmi era duhovnic de mai mulți ani.

Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, Sfinția Sa a anunțat pe toți cei prezenți că pentru o scurtă perioadă va fi plecat în România. Și că preot slujitor (înlocuitor) va veni chiar Prea Sfințitul Victorin Ursache, Arhiepiscopul Americii de Nord la vremea respectivă. Eu am considerat necesar să cer Părintelui Vasilachi binecuvântare dacă mă pot spovedi la Înaltpreasfințitul, iar Părintele mi-a dat acea binecuvântare, împreună cu un zâmbet aparte, pe care numai Sfinția Sa îl avea de multe ori când mă binecuvânta.

Mi-a tresărit un sentiment aparte când l-am văzut prima oară pe Înaltpreasfințitul Victorin slujind Sfânta Liturghie în biserica noastră! La timpul necesar, am cerut Înaltpreasfințitului să mă spovedesc la dânsul, menționând că am binecuvântarea Părintelui Vasilachi. Rugămintea mea a fost acceptată, și iată-mă într-o zi la scaunul spovedaniei cu Înaltpreasfinția Sa.

Eram foarte emoționată, căci de câte ori îl vedeam la slujbe aveam sentimentul că în Sfântul Altar slujea un sfânt în viață. Însă emoția mea s-a risipit curând deoarece prezența Sa m-a învăluit cu un sentiment de smerenie și iubire dumnezeiască!!!

La sfârșitul sfintei spovedanii și la întrebarea mea de a primi canon, Înaltpreasfințitul Victorin a răspuns cu o povestioară, astfel: „Cu ani în urmă eram Egumen la Așezământul Românesc din Ierusalim, și slujeam în Sfântul Altar cu Părintele Ioan Iacob Hozevitul. Eu, ca întâi-stătător îi atrăgeam mereu atenția la anumite greșeli din slujirea lui, Părintele Ioan făcând des greșeli. Și, vezi frăția ta, eu îl judecam pe el pentru acele greșeli și mă întrebam cum de nu învață, deși îl mustram!? Iar acum Părintele Ioan este sfânt, iar eu tot păcătos am rămas.”

A urmat o adâncă tăcere. Eu mă întrebam în sine-mi ce anume vrea să îmi spună Înaltpreasfințitul prin această poveste personală!? Îmi veneau diferite gânduri/răspunsuri la întrebare. În acea tăcere eu așteptam să aud canonul după spovedanie. Tăcerea se prelungea, dar la un moment dat am îndrăznit să întreb, sincer, ce voia să îmi transmită prin acea povestioară, căci nu eram sigură dacă înțeleg corect.

Apoi dânsul a spus: „Eu nu vreau să te leg cu canon arhieresc, dar îți dau un sfat... Să nu judeci pe nimeni, niciodată! Vezi matale, eu îl judecam pe Părintele Ioan și îl mustram, uneori aspru, iar el era deja sfânt. Iar eu tot păcătos am rămas.”

Am rămas uluită. Dar Înaltpreasfinția Sa m-a binecuvântat pe cap și parcă mi-a venit sufletul la loc. Apoi i-am spus, „Înaltpreasfinția Voastră, mai bine îmi dădeați canon, că mi-ați spus de una din cele mai înalte trepte în viața duhovnicească! Și vreau să Vă spun că sunt uluită, deoarece Sfântul Ioan Iacob Hozevitul îmi este foarte drag. Iar acum, aici, în fața Sfinției Voastre, după această relatare, parcă mă atinge Sfântul Ioan Iacob lângă care ați fost!”

Dânsul a zâmbit și mi-a atins mâna cu mâna Sa. Doamne, ce simțământ când mâna dânsului a atins pe a mea pentru o fracțiune de secundă! Dumnezeiasca iubire, adânca smerenie, o liniște adâncă, din altă lume! Greu de găsit cuvinte care să cuprindă acel simțământ!

Mâinile Înaltpreasfințitului Victorin erau străvezii, parcă deja din Împărăția lui Dumnezeu; la fel părea și întregul său trup firav. Și mi-am spus în sine-mi, „Doamne, omul acesta are mâinile și trupul cu uscăciunea sfințeniei deja!” Iar în sufletul meu a rămas convingerea că Înaltpreasfințitul Victorin Ursache era/a fost un om sfânt!

Slavă lui Dumnezeu că am avut binecuvântarea unui asemenea arhiereu. Pentru ale sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!

LD