Blog

În a doua duminică după Rusalii, sunt prăznuiți Sfinții locali ai fiecărei Biserici Ortodoxe, în cazul nostru Sfinții Români. Și cuvântul ne va fi despre sfinți, fiindcă și Apostolul citit azi a fost despre ei. Despre acei oameni, care, pur și simplu, au crezut cuvintelor Mântuitorului, au crezut că ce a zis El este adevărat și au împlinit cu fapta în viața lor. Ei ne-au lăsat mărturie proaspătă că tot ce a zis Hristos e adevărat, că Hristos este atotputernic – chiar dacă într-un fel care nouă, în micimea noastră, ne scapă – și că se poate ajunge la iubirea Dumnezeiască. Ei au crezut și au dat totul pentru aceasta, astfel sfințindu-se. Sfinții sunt modele de inspirație pentru noi.

În capitolul 3 de la Efeseni, Sfântul Pavel ne spune foarte frumos ce înseamnă un sfânt, cum e sufletul unui sfânt și cum ar trebui și noi să dorim să fim: „Mie, celui mai mic decât toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția lui Hristos, de nepătruns, și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, Pentru ca înțelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor și stăpâniilor, în ceruri” (8-10). Despre ce ne vorbește aici? Despre bogăția de nepătruns a lui Hristos. Sfinții, așa cum o să zică mai departe Sfântul Pavel, au lărgit sufletele lor și au prins bogăția care zace în Hristos.

Noi, dimpotrivă, deși stăm pe o grămadă de aur (ne împărtășim cu Sfântul Trup și Sânge ale lui Hristos etc) suntem săraci. Și cerșim câțiva bănuți în stânga și în dreapta. Aceasta, deoarece nu știm să ne jertfim, nu știm să credem cuvintelor lui Hristos. Suntem puțin credincioși. Dar sfinții au crezut. Și, prin ei, spune Sfântul Pavel, s-a arătat și îngerilor din ceruri înțelepciunea lui Dumnezeu. Nici puterile îngerești nu știau tainele acestea pe care Le-a arătat Dumnezeu prin oameni.

Continuă Sfântul Pavel: „După sfatul cel din veci, pe care El L-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru, Întru Care avem, prin credința în El, îndrăzneală și apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere” (11-12). Asta nu avem noi: îndrăzneală și apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere. Și de unde se vede că nu avem? Din faptul că ne lăsăm impresionați de ispite și încercări, de lucrarea vrăjmașului, în general. Suntem copleșiți, timorați de lucrarea celui rău. Noi nu trăim în inima noastră apropierea aceasta de Dumnezeu, îndrăzneala și credincioșia în puterea Lui.

„De aceea, vă rog să nu vă pierdeți cumpătul, din pricina necazurilor mele pentru voi; ele sunt slava voastră. Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos... să vă dăruiască, după bogăția slavei Sale, ca să fiți puternic întăriți, prin Duhul Său, în omul dinăuntru. Și Hristos să Se sălășluiască, prin credință, în inimile voastre, înrădăcinați și întemeiați fiind în iubire, ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și înălțimea și adâncimea” (13-18). La aceasta suntem chemați: să lărgim inimile noastre (cf. 2 Corinteni 6, 13). Pentru aceasta este făcută inima omului: să se lărgească, să cuprindă cerul, pământul și pe toți oamenii, așa cum zic Sfinții Părinți.

Aceasta este bogăția cea mare, pe care, din păcate, nu o accesăm din cauza credinței noastre puține, din cauza intereselor noastre care sunt în altă parte. Noi nu ne dorim această bogăție. Noi altceva ne dorim. Pentru că dacă ne-am fi dorit-o, nu am mai fi așa ca niște orfani și bătuți de vânt, ci am fi avut îndrăzneală și încredere în El.

„Și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștință, ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu” (19). Pentru aceasta suntem făcuți: să gustăm, adică să cunoaștem „iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștință”. Aceasta nu e o cunoștință rațională, ci una a inimii prin Duhul Sfânt. Acesta este creștinul adevărat. E important să înnoim făgăduințele acestea, fiindcă pentru ele ne-am botezat, ca să mergem în direcția aceasta. Știți cum zicea Sfântul Pavel despre Hristos, că în El a locuit toată deplinătatea dumnezeirii (cf. Coloseni 2, 9). Și noi suntem chemați să ne umplem de toată plinătatea lui Dumnezeu.

„Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică și întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!” (20-21) Dacă o să citim cu atenție acest text, fiecare în conștiința lui, o să vedem că suntem mult, mult sub demnitatea de creștini. Hristos a venit să ne aducă „viață din belșug” (cf. Ioan 10,10), ne-a vorbit și ne așteaptă să gustăm din acestea, să avem încredere în El. Asta vrea de la noi: să ne dea lucruri mai presus de ceea ce cerem sau pricepem.

Aceasta este ceea ce ar trebui să ne dorim noi, creștini fiind, să gustăm din aceste realități.