Blog

Aceasta este realitatea care în ultimele trei luni îmi este prezentă zi de zi în minte și implicit, în fapte. Sunt mamă. Am primit această binecuvântare din partea lui Dumnezeu și am aflat ce înseamnă responsabilitatea pe care darurile oferite de Sus o poartă.

N-am primit niciodată până în acest moment al vieții mele ceva atât de prețios, aceste făpturi ne-au transformat în oamenii pe care nici nu intuiam să îi aflăm vreodată în propria noastră persoană. Vorbesc atât în numele meu, cât și în numele soțului, fiindcă avem aceeași simțire. Acesta este unul dintre darurile pe care copiii noștri le-au adus în viața noastră odată cu venirea lor – unire. Ne-au unit cum noi nu am știut că am putea fi vreodată, abia acum ne simțim cu adevărat familie, împărțim aceleași griji și aceleași bucurii, iar liniștea desăvârșită o regăsim mereu în căminul nostru.

Când vine un copil în familia unui cuplu tânăr totul se schimbă. Somnul se scurtează, grijile cresc, brațele sunt mereu ocupate, iar copilul alintat zi și noapte. Imaginați-vă cum este o familie când vin două binecuvântări sub forma unor copii în viața părinților. Aici apar două viziuni, dacă vorbim despre ființa umană captivată de comoditate, de dorința de a avea ceea ce dorește atunci când poftește, ei bine, poate părea că apariția copiilor este covârșitoare. Însă, dacă revenim la voia lui Dumnezeu în ceea ce privește evoluția noastră prin această lume, atunci ne transformăm în iubire și ne uităm pe noi cei egoiști. Am înțeles de ce tinerii se feresc să devină părinți. Ei simt că pierd, că se pierd pe ei, timpul lor, ajung să își neglijeze interesul și se pun în slujba altcuiva. De prea puține ori suntem dispuși să oferim sută la sută ceva celor din jur, iar un copil îți cere indirect să i te dăruiești în totalitate; drept urmare tinerii amână, pentru că se gândesc la distracție, la odihnă și la carieră. Nu zic că e greșit, dar cred că suntem atât de înșelați dorindu-ne să acumulăm doar experiențe, să agonisim averi, încât ajungem să privim apariția unui suflet ca pe o piedică în „trăirea vieții”.

Creștinul nu își plânge de milă neglijând darurile lui Dumnezeu, anume copiii. De fiecare dată când un tânăr se transformă în părinte, eu cred că Domnul nostru Iisus Hristos ne încoronează cu încrederea și iubirea Sa. Încredere fiindcă lasă în mâinile noastre un suflet iubit de El așa cum noi nu am putea să iubim, însă, din iubirea Lui imensă pentru noi, ne dă șansa să fim asemenea Lui, părinți. De când am devenit mamă nu am vrut niciodată să caracterizez experiența aceasta ca fiind grea. O consider solicitantă, deoarece este o adevărată misiune, dar ne onorează. Avem șansa să creștem niște copii fericiți și poate că din mica noastră cunoaștere putem să îi facem dornici să descopere credința și să învețe încă de mici să ducă lupta cea bună pentru mântuirea lor.

Îmi privesc copiii și simt că am fost binecuvântată. Dumnezeu a decis să aduc pe lume două creații minunate care de fapt, Lui îi aparțin. Răspund tinerilor ce se feresc de a fi părinți din cauza numeroaselor frici impuse de această societate egocentristă cu aceste cuvinte – creștinul să nu cunoască teama. Dacă Dumnezeu ți-a dăruit copilul, tot El îți va oferi și cele necesare creșterii lui. Noi am primit aceste cuvinte încurajatoare de la mai mulți preoți și cu mâna pe inimă spun sincer că sunt adevărate.

Închei aceste rânduri cu încurajarea către toți frații noștri: să izbândească în lupta cu propriile frici, cu săgețile trimise de vrăjmașul și să învețe ce înseamnă iubirea necondiționată, bucurându-se de darul lui Dumnezeu – copiii.

Alexandra Moisoiu