Blog

Cultura e confundată, prea adesea, cu acumularea de informații. Așa cum educația, în învățămîntul românesc dar și de aiurea, nu formează, ci stochează informații în creierele tinere. În acest mod informația pare a fi o hrană imperioasă, zilnică, a omului din acest sfârșit de istorie și început de mileniu. Ziarele, radioul, televiziunea, internetul, reclamele, afișele ne informează continuu. Captăm informațiile, le digerăm sau nu, le credem sau nu, ne modifică sau nu. Într-un „undeva” indistinct se întâmplă mereu „ceva” care potolește această foame colectivă de informație, de nou, de senzațional. Crime, accidente, violuri, catastrofe, deraieri spectaculoase, descoperiri epocale (care țin cât puful de păpădie), bârfe etc. sunt înfăptuite de „personaje” indistincte care trăiesc, parcă, pentru a declanșa senzaționalul. Cu cât se vehiculează mai mult acest tip de informație, impersonală, cu atât lumea asta pare caricatura lumii pentru care credem că ne-am născut. În acest timp cultura adevărată circulă în discretele ei „vase comunicante”, tot mai ascunse, tot mai neglijate. Rivardo Paseyro, într-o deja celebră carte, „Elogiul analfabetismului pentru uzul falșilor indivizi” (Editura Robert Lafont, Paris, 1989) spunea îndreptățit: „Niciodată nu s-au editat atâtea cărți, niciodată, poate nu au fost atât de prost citite. Mijloacele de informare și învățământul nu se mai adresează persoanei, individului: ele vizează Marile Impersonalități, sedimentul fiziologic și psihologic al speciei umane”. În aceste condiții, analfabeții nu mai sînt cei care nu știu să citească, ci acei care nu știu ce să citească.

Adrian ALUI GHEORGHE