Blog

În duminica a patra după Rusalii s-a citit în biserici din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel. „Au nu știți că celui ce vă dați spre ascultare robi, sunteți robi aceluia căruia vă supuneți: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” (6, 16). Noi știm de la Mântuitorul, Care le spunea evreilor că sunt robi, iar ei spuneau că nu, că sunt fiii lui Avraam și că nu au cunoscut robie (cf. Ioan 8, 33), că cel care face păcatul „este rob al păcatului”. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel acestea. Și continuă: „Mulțumim însă lui Dumnezeu, că (deși) erați robi ai păcatului, v-ați supus din toată inima dreptarului învățăturii căreia ați fost încredințați, și izbăvindu-vă de păcat, v-ați făcut robi ai dreptății” (17-18).

Avem această imagine: așa cum am fost sau suntem robi ai păcatului, așa de mult trebuie să ne facem robi ai lui Dumnezeu. Vedem cum se manifestă robia păcatului mai cu seamă la un om dependent (și mulți avem dependențe). Se întâmplă ceva (un trigger, ar spune americanul), de exemplu un gând de tipul, „Vreau să mănânc înghețată” și nu e pace până nu mănânc înghețata aceea. Sau vreau să mă uit la emisiunea aia și, la fel, nu am pace până nu mă uit. Sau altele mult mai grave. Aici se vede că suntem robi. Vrăjmașul zăngăne lanțul și noi imediat „răspundem la apel”. Așa putem constata cât de robi suntem păcatului. Dar, Apostolul ne spune că așa cum suntem/am fost robi ai păcatului, așa trebuie să ne facem robi ai lui Dumnezeu. Adică, prin cuvintele sutașului din Evanghelia de azi, să ne zică Dumnezeu: „Fă aceasta!” și noi să facem. Nu să zicem că mâine, că auzim de multe ori la spovedanie că oamenii vor să se roage, dar amână și nu o mai fac. Nu așa. Când mi-a dat Dumnezeu gând să mă rog, păi atunci să mă rog. Mi-a zis: „Du-te!”, păi să mă duc. Mi-a zis: „Vino!”, păi să vin (la biserică etc). „Fă aceasta!, fă metanii!, fă milostenie!”, păi să fac. Aceasta înseamnă robi ai lui Dumnezeu. Nu: „hai mai încolo”. Dacă nu împlinim îndată porunca înseamnă că nu suntem robi!

Sfântul Pavel continuă: „Omenește vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. Căci precum ați făcut mădularele voastre roabe necurăției și fărădelegii, spre fărădelege, tot așa faceți acum mădularele voastre roabe dreptății, spre sfințire. Căci atunci, când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. Deci ce roadă aveați atunci? Roade de care acum vă e rușine; pentru că sfârșitul acelora este moartea” (19-21). Aici înțelegem că e foarte important să vedem cui slujim și ce obținem.

În general, a fi om nu-i ușor. Și omului, fie că face răul, fie că face binele, tot nu-i va fi ușor. Cum mi-a zis mie un om înțelept că a auzit într-o predică la un părinte rus care vorbea despre greutățile creștinilor în lume, despre prigoane și altele. Și a încheiat acel părinte spunând: „A fi creștin este greu. Dar e frumos!”. Personal, cred tare mult că așa este. De cealaltă parte, a fi păcătos pare la început că este ușor, dar nu este. Ori că face păcatul, ori că face binele, omului îi va fi greu într-un sens. Dar rodul păcatului – că de aceea întreabă „Ce roadă aveați?” – e moartea. Aceeași greutate și culegi moarte. Aici, când îți asumi viața în Dumnezeu, îți asumi o greutate a lepădării de rău, a depărtării de „păcatul care lesne ne împresoară”, cum spune Sfântul Pavel (cf. Evrei 12, 1). Este o luptă cu tine, cu duhul lumesc, și e cruce, iar „cruce înseamnă să duci ce nu-ți convine”, cum spunea părintele Arsenie Papacioc. Da, dar roada acestora este viața!

Putem să facem constatarea încă din viața aceasta cu privire la roadele celor două căi. Vedem că sunt oameni care au făcut păcate sau au trăit în plăceri, dar îi vedem după chip, sunt acriți, amărâți. Sunt ei înșiși ofiliți de mirosul greu al păcatului. Acela e mirosul iadului. Și-l culeg din viața asta. Pe de altă parte, omul care s-a jertfit, care a făcut binele ca și sutașul de azi, are o față luminoasă, culege harul lui Dumnezeu. De aceea întreabă Sfântul Pavel: „Deci ce roadă aveați atunci?” și răspunde: „Roade de care acum vă e rușine; pentru că sfârșitul acelora este moartea. Dar acum, izbăviți fiind de păcat și robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveți roada voastră spre sfințire, iar sfârșitul, viață veșnică. Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viața veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 21-23).

Acestea sunt cele două căi. Și noi trebuie să știm cui alegem să slujim. Pe cine ascultăm și cui ne facem robi. Ori păcatului, ori dreptății. Moarte, viață. Alegerea este la noi. Greutate este în amândouă. Deși pare la început că în păcat nu-i greutate, este. Și este mult miros urât și greutate pentru suflet. Depresii, anxietăți și altele. Iar aici este cruce, dar care duce la viață. Este calea Mântuitorului. Nu este ușoară, dar avem împreună călător pe Mântuitorul pe această cale și pe toți sfinții. Acesta este Apostolul de astăzi: noi să ne facem robi ai lui Dumnezeu, ca să culegem viața veșnică. Amin!