Răul trebuie ignorat și când spune adevărul

În duminica vindecării orbului din naștere, s-a citit în biserici un Apostol foarte frumos. Sfântul Apostol Pavel, în lucrarea lui misionară, era în Filipi împreună cu ucenicul Sila: „Odată pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică care avea duh pitonicesc și care aducea mult câștig stăpânitorilor ei, ghicind” (Faptele Apostolilor 16, 16). Aici am crede că un astfel de text nu mai este actual. Dar, deși crește înțelepciunea lumii sau știința lumii, vedem că se înmulțesc și aceste forme de vrăjitorii, ghicitorii, tarot etc. Chiar sunt la modă și apar pe YouTube sau pe unde se mai uită oamenii și prezintă interes. Iar în lumea aceasta a materiei, unii oameni caută puțină spiritualitate, și atunci când dau peste ceva paranormal, când văd că cineva ghicește sau altele – poate mai mult femeile – se entuziasmează și se implică în aceste forme, neștiind că sunt de la cel viclean, ca în acest caz. Deci având duh pitonicesc, această slujnică ghicea și „se ținea de Pavel și de noi strigând: «Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt care vă vestesc vouă calea mântuirii.»” (17).

De aceea am dorit să spunem ceva despre acest Apostol. Pentru că slujnica spunea un adevăr. Știa cine sunt aceștia. „Și aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se și întorcându-se, a zis duhului: «În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieși din ea. Și în acel ceas a ieșit.»” (18). Vedem că, paradoxal, ea spunea un adevăr, dar Sfântul Pavel nu a lăsat-o să mai vorbească. E foarte interesant și foarte constructiv pentru noi. Este ceea ce spun și Sfinții Părinți: cu duhul viclean, cu gândurile rele nu se vorbește. Vrăjmașul se ignoră. Nu te aperi, nu intri în dialog, nu te lupți cu răul. Cea mai bună alegere este să îl ignorăm. Au existat părinți puternici care se luptau (corp la corp) cu răul. Asta este altceva. Noi trebuie să-l ignorăm.

Acum, sigur, ne putem întreba câți dintre noi avem duh pitonicesc. Nu e cazul. Dar avem gânduri de tot felul care ne spun că „nu ești în stare de nimic, nu o să poți niciodată, ești vai de capul tău”. Acestea sunt tot de la cel rău. Cum știm? Spune Mântuitorul apostolilor: „După roade îi veți cunoaște pe proorocii mincinoși” (cf. Matei 7, 15-16). Și, tâlcuiesc Sfinții Părinți că ne putem raporta așa și la gânduriș, care sunt de la vrăjmaș, adică de la proorocii mincinoși. Se arată ca și când îți spun adevărul – „nu vezi că nu ești în stare de nimic” –, dar de fapt sunt de la cel rău. Lupi în piei de oaie. Se arată ca și când zic adevărul. Atenție mare! Deci, „după roade îi veți cunoaște”.

Ce nasc în noi gândurile rele? Neliniște, confuzie, teamă, frică. Toate acestea nu sunt roade ale Duhului Sfânt. Roadele Duhului sunt cele menționate la Galateni: „bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (5, 22-23). Cu totul altceva. Deci când noi nu avem roada Duhului Sfânt în noi, ci din contră, înseamnă că am primit gânduri rele, că am stat de vorbă cu ele. Deci vrăjmașul nu trebuie ascultat sau lăsat să vorbească în noi nici când spune adevărul. Câteodată mai spune: „Cum ai știut-o pe aceea!?” sau „Ce bun ești, nu mai e nimeni ca tine!”. Nu trebuie lăsate! Pentru că nu nasc pocăință. Ceea ce spunea acea slujnică, duhul pitonicesc din ea, nu aducea ajutor la pocăință. Crea senzațional, atât. Nu întorcea inimile oamenilor. Dumnezeu nu are nevoie de senzațional. El urmărește întoarcerea inimii omului. Iar asta se face în taina inimii lui, cum știe Dumnezeu. Dumnezeu știe să păstreze taina inimii omului, nu-l violentează, nu-l forțează, îl așteaptă liber. De aceea nu-l orbește cu minunile. El poate să facă orice minune, pe bandă, dar nu aceasta este important. Mântuitorul, când a venit, după inima omului S-a uitat, după întoarcerea ei liberă, din iubire, către Dumnezeu.

Așadar, duhul vrăjmaș nu trebuie ascultat nici când zice adevărul. Este o lecție importantă din Apostolul de azi, pe care e bine să o punem și în practică. Și spune părintele Emilianos Simonopetritul, un mare Sfânt al secolului al XX-lea, care a murit în 2019: „În general, nu se stă în gânduri.” Contrar a ceea ce credem noi, care ne-am obișnuit să ne întrebăm de ce ni s-a întâmplat ce ni s-a întâmplat, de ce nouă etc. Sau cum am observat, în general la femei, care s-au obișnuit să înțeleagă unele lucruri ca pe niște semne și să se întrebe: „Oare ce vrea Dumnezeu de la mine, oare ce vrea să îmi spună?”. Nu are rost! Nu e bine! Și ne spune acest părinte Emilianos că nu trebuie, creștinul nu trebuie să stea în gânduri. Cea mai bună metaforă este un copil mic. El nu are treabă cu lucrurile acestea. Se joacă, când îl doare plânge, se duce repede la mama. Dar de cele mai multe ori se joacă, se bucură sau zâmbește. Nu-l vezi apăsat de gânduri sau analizând nu știu ce. Este o bună metaforă pentru ceea ce noi trebuie să fim. Viața în Hristos nu este analizare, despicarea firului în patru. Avem probleme, le spunem Maicii Domnului, Mântuitorului, sfinților și se rezolvă. Știu ei. În rest, suntem liberi, trăim, ne bucurăm, zâmbim.

Mai ales în vremea de azi se stă mult în gânduri. Iar gândurile acestea duc la multe boli, chiar psihologice, anxietăți, depresii, de toate, multe. Spune părintele Emilianos: „Tu, când îți sare cineva gardul, imediat te uiți, te întrebi cine a făcut asta, ce se întâmplă, de ce. Dar dacă te obișnuiești să zici: «Așa e la mine, sare toată lumea gardul», nu mai știi când vine tâlharul.”. Așa e cu statul în gânduri: te frământă tot timpul și toată lumea sare gardul la tine. Și nu mai știi care vine de la cel rău, care e tâlhar și ucigaș de suflet. De aceea e mai sigur să nu stai în gânduri, cum a zis și părintele Emilianos. Ai o problemă, o dilemă, faci o rugăciune la Maica Domnului: „Luminează-mă, Maica Domnului. Spune-mi tu cum să fac.” Iar ea nu neapărat că ne vorbește, dar ne dă în gând sau ne trimite un om care ne ajută. Lucrează Dumnezeu. Trebuie să ne obișnuim cu această viață în care ne încredințăm problemele, durerile lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinților. Și în felul acesta căpătăm soluție. Nu stăm noi să analizăm prea mult. Nu înseamnă că excludem să gândim, că nu suntem oameni fără minte. O folosim la muncă, la ce avem de făcut. Dar vorbim aici de problemele intime, personale, mai mari, pe care nu e bine să le raționalizăm. Ci le punem la Dumnezeu și se va găsi o rezolvare. Aceasta e cea mai importantă lecție din Apostolul de azi: răul se ignoră, nu se ascultă nici când zice adevărul!