Blog

Astăzi este Soborul Maicii Domnului. Astăzi o cinstim pe Maica Domnului, prin care Îl avem pe Mântuitorul. Toate cântările de la strană o laudă și o cântă. Chiar era o cântare la utrenie: „Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios”. Sigur nu ajungi la înălțimea ei, sigur nu prinzi taina aceasta, dar totuși vom încerca să spunem două cuvinte astăzi, de Praznic, și despre Maica Domnului.

În Evanghelia care se citește la Nașterea Domnului, Sfântul Apostol Luca ne spune că „pe când erau ei acolo s-au împlinit zilele pentru ca ea să nască și a născut pe Fiul Său, Cel unul născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (2, 6-7). Vedem deja chipul smereniei: deoarece nu mai era loc pentru ei de găzduire, de aceea a fost născut în peșteră și culcat în iesle. Și după aceea, li se descoperă păstorilor de pe câmp că li S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul în cetatea lui David și acesta le va fi semnul: „veți găsi un prunc înfășat și culcat în iesle” (2, 12). Slava Domnului i-a înconjurat pe păstori și au văzut acea descoperire îngerească: „Slavă întru cei de Sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (2, 14). Vedem la Nașterea Domnului și smerenia cea mai adâncă și slava cea mai înaltă. La Mântuitorul tot timpul este așa: slavă și smerenie. 

După aceea au venit magii, aduși de stea până în casa unde era Pruncul. Intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui și căzând la pământ s-au închinat Lui, apoi deschizând vistieriile lor, i-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. Magii s-au închinat ca unui rege, regele Iudeilor (cf. Matei 2, 2). Îndată, se arată îngerul magilor și spune: „întoarceți-vă pe altă cale, nu mai mergeți la Irod!”. De asemenea, îngerul se arată și lui Iosif, în vis, spunându-i: „Scoală-te, ia pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce îți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13). Înălțare și coborâre… Acum trebuie să fugă și să se refugieze în Egipt.

Noi nu putem înțelege taina Întrupării și coborârea aceasta, deșertarea aceasta a Mântuitorului. A părăsit sânurile Tatălui și S-a întrupat. Noi, nevăzând smerenia aceasta, care e ascunsă nouă, vedem doar smerenia de pe pământ a Mântuitorului. Smerenia aceasta a lui Dumnezeu, deșertarea aceasta noi o înțelegem doar din aceste mici amănunte: S-a născut în peșteră, S-a culcat în iesle, cu dobitoacele, Se refugiază, fuge, e pe drumuri, încolo, încoace. Doar știind că e Dumnezeu înțelegem cam câtă smerenie a avut Mântuitorul și Dumnezeul nostru. Spun Părinții că Mântuitorul în toate Se smerește și Se deșartă pe Sine de slava Sa, ca pe noi să ne lase liberi în a-L primi, în a-L cunoaște, în a-L iubi așa cum este.

Maica Domnului L-a urmat pe Mântuitorul desăvârșit în smerenia aceasta de neînțeles. Însărcinată fiind, s-a dus în Betleem să se înscrie, în vremurile alea, când nu era ușor de mers pe drumuri. Nu a cârtit niciodată, s-a supus în toate. De asemenea, naște în condiții smerite, după ce a primit vestirea de la înger că va naște pe Fiul Celui Preaînalt: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35). Și toată această smerenie care urmează pare de neînțeles pentru un om, decât dacă ai smerenia Maicii Domnului, care zicând: „Iată roaba Domnului” (Luca 1, 38), face toate, se lasă deplin în voia lui Dumnezeu, voie care s-a împlinit și prin Iosif. S-a supus în toate. Mergem să ne înscriem, mergem în Egipt, ne întoarcem din Egipt… Nicio împotrivire. Nu cârteală, nu răzvrătire la Maica Domnului. Cu toate că omenește vorbind, toate acestea erau de neînțeles și zicem noi, ar fi fost firesc oarecum, măcar să mai întrebe sau să pună la îndoială ceva. Nu! Nimic! 

Deci Maica Domnului este desăvârșită în smerenie și în supunere și în urmarea voii Domnului, e roaba Domnului, deplin, asemenea Mântuitorului. Am putea spune multe aici, că nu se mai termină smerenia aceasta a Maicii Domnului. De exemplu, Dumnezeu îi spune lui Iosif ce să se facă cu familia, adică, cu Maica Domnului și cu pruncul: „Ia pe Prunc și pe mama lui!”. Lui Iosif îi spune, nu Maicii Domnului, deși ar putea să îi spună Maicii Domnului. Lucrul acesta este puțin diferit de mentalitatea noastră modernă. Maica Domnului era cu slujirea și cu contemplarea Pruncului. Am văzut că părinții unui prunc nou-născut, petrec toată ziua, uitându-se pur și simplu la pruncul acela cum mai deschide un ochi, cum mai mișcă o mână, cum mai dă din cap și nu le mai trebuie nici televizor, nici nimic. Părinții se desfată de prunc, pur și simplu. 

Ne putem gândi cum era Maica Domnului în fața Pruncului Dumnezeiesc?! 

Dumnezeu Se descoperă în scripturi, în prooroci, citim, cunoaștem despre El din mărturiile Părinților, dar aceasta este incomparabil cu a-L vedea. Adevărata descoperire a lui Dumnezeu este atunci când El personal ne arată ceva despre Sine, că așa și zice Mântuitorul: „aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). 

Împărăția lui Dumnezeu, care este cunoașterea lui Dumnezeu, este un lucru personal și vine în urma unui contact personal cu Dumnezeu și atunci vom ști mult mai multe decât am citit, decât am aflat, decât am auzit. Dreptul și mult încercatul Iov, chiar dacă desăvârșit a fost în suferința aceea de negândit prin care a trecut, la un moment dat a cârtit puțin, oarecum i-a cerut socoteală lui Dumnezeu pentru toate acestea. Așadar Dumnezeu se socotește cu Iov și spune: Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui (Iov 38,4) etc. La sfârșit, Iov spune: Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceasta, mă urgisesc pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă (Iov 42, 5-6).

Cunoașterea pe care o dă Dumnezeu direct, personal, este incomparabilă față de cea pe care o luăm din citire, din auzite. Dar, pentru a ajunge la această descoperire personală a lui Dumnezeu noi trebuie să ne smerim. Dumnezeu S-a smerit ca să vină spre noi, ca să ni Se facă cunoscut, ca să ni Se descopere într-un mod personal. Și noi, pentru a ne apropia de El, ca să Îl cunoaștem, trebuie să ne smerim. De aceea vin toate încercările din viață, toate greutățile, tot, tot ce se întâmplă, sunt în taina aceasta mare a smereniei. Și dacă știm să le primim cum Maica Domnului a știut să le primească... Nu e ușor! Dacă cineva stă și contemplă numai momentul Nașterii, nu mai vorbim de Pătimiri, vedem câtă smerenie a avut Maica Domnului. Dar trebuia această smerenie ca să Se nască Hristos. În momentul când S-a născut Hristos, nu îți mai trebuie nimic. Ea Îl contempla, vedea cu ochii și punea în inima ei ce se întâmplă, tot ce se întâmpla și în jur și vedea direct. Nu e o persoană care să Îl fi cunoscut mai bine pe Mântuitorul decât Maica Domnului. Nu se poate așa ceva, pentru că ore în șir, minute în șir, secunde, L-a contemplat când era prunc, apoi copil, mai apoi adolescent, tânăr și bărbat desăvârșit. Ea Îl cunoaște pe Dumnezeu cum nimeni nu Îl cunoaște; nici îngerii, nici oamenii nu pot să-L cunoască cum Îl cunoaște și Îl iubește Maica Domnului. Mântuitorul personal dă cunoștința despre Dumnezeu, despre Sine, dar nu neapărat prin auz, nici chiar prin văz, ci prin tot ceea ce este El. Ni Se comunică dincolo de cuvânt, dincolo de toate. Ne trebuie multă smerenie până ajungem să intrăm în prezența Domnului. Când, însă, ajungem să fi în prezența Domnului – dă, Doamne! – învățăm multe, fără cuvinte. Maica Domnului este prin excelență cea care a împlinit toate acestea, a avut și smerenia și apoi și descoperirea lui Dumnezeu directă, personală. Niște cuvinte, puține, sărace... Am vrut să o cinstim puțin pe Maica Domnului și să înțelegem aceste taine ale lui Dumnezeu, smerenia Lui pe care noi nu o știm. Cea mai mare parte a smereniei Lui e ascunsă, noi vedem doar puțin din ea, dar e îndeajuns cât să înțelegem mai mult. Deci aceste cuvinte să ne ajute și pe noi să avem flexibilitatea interioară dată de smerenie, încât să ne smerim, dar apoi să știm să și trăim împreună cu El, la picioarele Lui, bucurându-ne de mângâierea, de harul pe care El le dă.

Să ne ajute Dumnezeu și Maica Domnului, să trăim cum trebuie credința noastră și să fim vii în Dumnezeul nostru. Amin.

La Mulți Ani cu sănătate!

Protosinghel Ieremia