Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în biserică a Maicii Domnului,
frescă, Mănăstirea Protaton, Sfântul Munte Athos

Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului. (Troparul praznicului)

Se cuvine nouă astăzi să poposim puțin și să ne trezim din iureșul vieții, al grijilor, al muncii, al preocupărilor noastre și să o cinstim cum se cuvine pe Maica Domnului, acum, când prăznuim Intrarea ei, la vârsta de trei anișori, în templul din Ierusalim, pentru a fi pregătită să devină Maica Fiului lui Dumnezeu. Acest episod nu este cuprins în Sfânta Evanghelie, cum nici Nașterea Maicii Domnului nu se regăsește acolo, pentru că, în principal, Evanghelia se referă la Mântuitorul. Însă, Tradiția Bisericii reluată de Sfinții Părinți (Sfântul Epifanie al Ciprului, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama, mai târziu) vorbește despre acest moment. Deci, după nașterea minunată a Maicii Domnului din Sfinții Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii îndelungate, stăruitoare a acestor sfinți, drepți și dumnezeiești părinți, la vârsta de trei ani, amândoi își îndeplinesc făgăduința față de Dumnezeu, că dacă vor primi un prunc, îl vor închina Lui. Astăzi se împlinește promisiunea Sfinților Ioachim și Ana. O închină pe Fecioara Maria la templul din Ierusalim.

Într-una din cântările Utreniei se spune așa: Astăzi Biserica însuflețită a Domnului, în templu intră ca să se gătească. Popoare, veseliți-vă! Deci, Biserica însuflețită, adică Fecioara Maria merge în templu ca să se gătească, să devină Maica Fiului lui Dumnezeu. Aceasta e biserica pe care o dorește Dumnezeu, aceasta e biserica în care Se odihnește El. Nu oricum, ci în sufletul curat al omului, în sufletul sfințit al făpturii Sale. Avem în Fecioara Maria o Biserică Sfințită și Preasfințită, în care a aflat bună plăcere Dumnezeu să Se odihnească. Nu putea să Se întrupeze Dumnezeu oricum. Și toată această rânduială a Sa a fost de îndelungă pregătire a omenirii, după cum arată întreaga istorie a Vechiului Testament cu drepții, cu căderile poporului, cu abaterile, cu îndepărtarea de Dumnezeu, dar și cu întoarcerea. Prin toate acelea, El a adus omenirea către acest fruct, către această roadă care se cheamă Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu. De o curăție, de o frumusețe sufletească ce nu se pot descrie. Sufletul ei este o Biserică însuflețită, care împrăștie o mireasmă deosebită nu doar în templul în care intră astăzi, ci în tot universul. Toată făptura se bucură de prezența Maicii Domnului.

Sufletele noastre așa sunt, emană un miros. Ați văzut și la oamenii mai speciali, mai distinși, e o plăcere să stai lângă ei. E o cinste să stai în preajma lor. Oamenii mari, autentici, cum observa cineva, vin și cu o modestie a lor, care le ascunde darul. În apropierea acestora ne simțim și noi cinstiți și ne place să fim acolo. Gândiți-vă numai, cum este pe lângă Maica Domnului... Toată făptura vrea să fie aproape de ea. Sufletul său împrăștie o așa bună mireasmă, cea mai frumoasă tămâie, ca o lumânare de ceară curată. Noi folosim metafore, dar nu se pot pune în cuvinte frumusețea ei și parfumul pe care îl emană sufletul său. E foarte greu de spus în cuvinte sfiala, smerenia, bună-cuviința, delicatețea sufletească. Toate acestea alcătuiesc această aromă plăcută a Maicii Domnului. Ea le avea pe toate. Sfinții noștri la fel – toți sfinții răspândesc o aromă bine plăcută lui Dumnezeu.

Deci, Maica Domnului e această Biserică însuflețită, plină de bună mireasmă dumnezeiască. Și, desigur, suntem și noi chemați să-i urmăm. Ea nu a spus multe, dar a făcut multe. E un model prin ce a făcut. De exemplu, cum s-a închinat pe sine lui Dumnezeu. Toate darurile, tot ce a avut, a pus la picioarele Lui, „Iată roaba Domnului” (Luca 1, 38). O mare pildă pentru noi, ca toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, să le dăm înapoi, să le punem în slujba Lui. Și mai ales, să devenim această biserică plină de mireasmă în interiorul nostru.

Și noi suntem chemați să ne sfințim sufletele, să fim bună mireasmă. Iar asta puteți observa fiecare, în jurul diferiților oameni. Cu unii ne simțim mai bine, cu alții mai puțin bine. Pentru că fiecare emană ceva, fără să zică. Starea lui sufletească se transmite. Ca atare, să nu fim oameni alături de care nu e plăcut să stai. Să ne dorim și noi să fim oameni bine plăcuți lui Dumnezeu și oamenilor, în sensul de a-i odihni pe ceilalți.

Sărbătoarea de azi să ne fie îndemn să ne curățim de păcat prin pocăință, prin lacrimi la rugăciune. Iar în acest fel, să tânjim și noi să devenim biserici însuflețite, pline de bună mireasmă și închinate lui Dumnezeu. Amin!

Protosinghel Ieremia