Program Educațional: CERCETÂNDU-ȚI CREDINȚA!
NOIEMBRIE 2020 – OCTOMBRIE 2021

Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Nicolae, din NOIEMBRIE 2020, Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi va desfășura un PROGRAM EDUCAȚIONAL pe cel puțin 12 luni, destinat educației religioase a credincioșilor și a înțelegerii în profunzime a adevărurilor de credință.

Acest proiect se adresează credincioșilor parohiilor Mitropoliei și se va desfășura exclusiv în mediul virtual în FIECARE ZI de JOI din LUNĂ, începând cu orele 7.00 PM EDT (ora Coastei de est a SUA):

I. În PRIMA JOI a fiecărei luni, începând cu data de 3 decembrie 2020, Dr. John Downie de la parohia Sf. Mihail din Southbridge MA va susține un program de STUDIU BIBLIC în LIMBA ENGLEZĂ, pornind de la cartea Apocalipsei. Părintele John Downie a obținut doctoratul în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Catedra de Studiu biblic, teza de doctorat având titlul „Relația dintre Tată și Fiu în Evanghelia după Ioan” sub coordonarea Pr. Prof. universitar doctor Constantin Coman. Structura generală va fi: o serie de 12 luni, cu aproximativ 2 capitole pe studiu, de asemenea, variind de la 45 de minute la 1,5 ore ca timp de desfășurare. Este cartea Apocalipsei relevantă astăzi? Este posibil să o înţelegem? Putem şti pentru cine a fost scrisă şi de ce? Care este semnificaţia simbolurilor ei misterioase? sunt câteva dintre întrebările care își vor găsi răspunsurile dacă veți participa. Lecția de studiu biblic se va desfășura pe portalul de ZOOM https://us02web.zoom.us/j/3570604649.

II. În a DOUA JOI din fiecare LUNĂ, în perioada noiembrie 2020-octombrie 2021, mai mulți preoții ai Mitropoliei noastre vor susține CATEHEZE aparținând programului catehetic implementat de Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi numit CALEA.

Având ca motto: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine“ (Ioan 14, 6) proiectul catehetic „Calea” este un modul catehetic creștin, un curs introductiv destinat parohiilor menit să inițieze auditoriul cu noțiuni și aspecte de viață specifice credinței Ortodoxe. Calea este una dintre denumirile care a desemnat credința creștină în Noul Testament.

De unde vine Cursul? De la Institutul pentru Studii Creștin Ortodoxe, afiliat cu străvechea Universitate din Cambridge.

Pentru cine este cursul și pentru ce a fost conceput? Cursul numit Calea se adresează tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 80 de ani care au terminat ciclul liceal, dar și tuturor celor interesați de căutarea Adevărului care pentru noi este Iisus Hristos. Calea a fost scrisă de 18 prezentatori ai cursului catehetic care, după o atentă evaluare critică din partea tuturor membrilor echipei, a fost trimis spre aprobare supervizorului episcopal, IPS Mitropolit Kalistos de Diokleia.

Cum arată și cum este structurat cursul? Modulul este alcătuit din 12 sesiuni, fiind implementat cu o sesiune de 2 ore.

Prima cateheză, Despre Chemarea Credinței va fi în data de 12 noiembrie 2020. Programul complet al tuturor catehezelor îl puteți găsi aici. Cateheza se va desfășura pe portalul de ZOOM https://us02web.zoom.us/j/83232676956.

III. În a TREIA JOI din LUNĂ începând cu data de 19 noiembrie 2020, ora 7.00 pm EDT, P. Cuv. Protosinghel Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, NY, va susține o SEARĂ DUHOVNICEASCĂ. Părintele Ieremia a fost instalat sâmbătă, 24 octombrie 2020, stareț al Mănăstirii Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, New York, de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi. Părintele stareț este doctor în matematică al Universității din Berkley, California, unde a studiat în perioada 2002-2007. Departamentul de matematică al instituției se situează printre primele 10 din lume. Părintele Ieremia a făcut parte timp de 13 ani din obștea Mănăstirii Putna. Venirea la Middletown, NY s-a făcut cu binecuvântarea părintelui Arhimandrit Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic al Sucevei și Rădăuților. Părintele a fost, de asemenea, ucenic al părintelui Arsenie Papacioc și este Licențiat în teologie și a absolvit recent un master la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. Întâlnirea duhovnicească se va desfășura pe portalul YOUTUBE de mai jos și va avea două părți: o scurtă introducere/prezentare a unei teme urmată de un dialog cu întrebări și răspunsuri.

  1. The title of the first series of themes is: “The fulfillment of the Law and the prophets – About Christ, from the prophets”, with the following themes:
    1. “If you believed Moses, you would believe me; for he wrote about me” (John 5:46).
    2. “That all things must be fulfilled which were written in the law of Moses, in the Prophets, and in the Psalms concerning me” (Luke 24:44).
    3. Isaiah – The Evangelist of the Old Testament. “There shall come forth a rod from the root of Jesse” (Isaiah 11:1).
    4. Isaiah – The Old Testament Evangelist. The Servant of the Lord – Ebed Yahweh;
    5. “That the light may not be extinguished in Israel” (II Kings 21:17) – The messianism of the ancient rabbis;
    6. The Messiah was to come until the fall of the Second Temple in 70 AD (Daniel 9: 24-27).

NU ESTE NEVOIE DE ÎNSCRIERE! Intrați direct pe portalul YOUTUBE: https://www.youtube.com/channel/UCNW3XJKbIVtvxhrS46gx9Jg

IV. În a PATRA JOI a fiecărei LUNI, începând cu data de 26 noiembrie 2020, Pr. Ștefan Drăgoi de la parohia Sf. Maria din Norfolk, Virginia va susține un program de STUDIU BIBLIC în LIMBA ROMÂNĂ, pornind de la Sfânta Evanghelie a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. În funcție de importanța și complexitatea temelor fiecărui capitol, studiul va considera 3-6 capitole și va dura 1h-1h½. La finalul fiecărei ședințe va exista o sesiune de întrebări și răspunsuri. Prima lecție va fi introductivă, dar se vor trata și primele trei capitole. Vor fi folosite mai multe surse precum: New Orthodox Bible Study, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol 23, Omilii la Matei, Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, BibleWorks, și alte surse on-line. Părintele Ștefan Drăgoi a obținut licența și masteratul în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și, din septembrie 2019, este preot la parohia Sf. Maria din Hamptons Roads/Norfolk, Virginia. Studiu Biblic se va desfășura pe portalul de ZOOM https://us02web.zoom.us/j/83232676956.

Pentru orice informație suplimentară vă rugăm să-l contactați pe părintele Daniel Ene, coordonatorul acestui proiect, pe email frdanielene@gmail.com.

Pr. Daniel Ene,
Secretar Eparhial și Protopop de New York, Noua Anglie și Estul SUA   
Îndrumătorul Comisiei de Educație al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi