Blog

Înaltpreasfințitul Victorin vizita an de an, de hram, Biserica Sf. Nicolae din Queens. Eram foarte emoționați de fiecare dată când îl vedeam. Ne mângâia cu privirea lui caldă și cu vorbele blânde. A iubit lumea, a iubit slujbele Bisericii și a iubit corul nostru. Avea pentru fiecare dintre noi un cuvânt de încurajare, de mângâiere. Simțeam multă pace, liniște și bucurie în preajma Sfinției Sale. În timpul Sfintei Liturghii, ochii lui erau mereu înlăcrimați. A fost de o smerenie deosebită. Avea veșmintele uzate și călătorea doar cu autobuzul. Credeam că nu are alte veșminte și am menționat părintelui Vasile Vasilache: „Părinte, ce credeți, să facem rost de un veșmânt nou pentru Înaltpreasfințitul?” Părintele Vasile ne-a răspuns: „Da, puteți să-i luați veșminte noi. Dar el tot pe acestea o să le poarte, iar pe cele noi o să le facă cadou cuiva.” Era foarte modest, foarte simplu și nu-l interesau cele materiale. Întotdeauna avea buzunarele pline cu bomboane pe care le împărțea copiilor după Sfânta Liturghie.

După slujbă, îngenuncheam în fața altarului, iar IPS Victorin își punea veșmintele peste noi și se ruga pentru sufletele noastre. Erau momente foarte puternice. Oamenii plângeau. Simțeam cum Harul Domnului Se pogora peste noi.

Într-un an, sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost într-o Duminică, iar în familia noastră el este patronul casei. Doream atâta de mult să-l avem și pe IPS Victorin împreună cu părintele Vasile la noi, dar n-am îndrăznit să ne adresăm direct Înaltpreasfinției Sale. Părintele Vasile ne-a încurajat să mergem cu îndrăzneală și să-l rugăm. Spre surprinderea noastră, Înaltpreasfințitul a acceptat invitația cu bucurie.

Odată ce-am ajuns acasă, Înaltpreasfințitul și Părintele Vasile au făcut rugăciuni, au tăiat colacul, și am luat masa împreună cu toții. Am cântat multe colinde, iar Înaltpreasfințitul și părintele Vasile ne-au spus cuvinte de învățătură.

În perioada aceea s-a auzit de un nou sfânt român, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, despre care nu am știut. Am întrebat pe Înaltpreasfințitul dacă l-a cunoscut, la care Înaltpreasfințitul a zâmbit spunându-ne că l-a primit la Mănăstirea Neamț, iar mai târziu au slujit împreună la Locurile Sfinte. La întrebarea cum arată un sfânt pe pământ, Înaltpreasfințitul a răspuns: „Ce să vă spun? Nu s-a supărat niciodată.” Toți am rămas cu privirea încremenită și ne treceau și lacrimile.

La plecare, Înaltpreasfințitul ne-a părăsit cu următoarele cuvinte: „Sunt nespus de fericit că am participat la această sărbătoare și mă simt atât de bine, de parcă sunt în Bucovina mea, pentru că și la mine acasă e patronul Sfântul Nicolae.”

La despărțire ne-a binecuvântat pe toți cei prezenți și ne-am luat rămas bun. Din păcate, aceasta a fost ultima întâlnire.

Anecdote

Înaltpreasfințitul a împărtășit întâmplări din viața sfinției sale. Într-o călătorie în Canada, a ajuns la vamă și nu și-a găsit pașaportul. Poliția de frontieră l-a coborât din autobuz, dar între timp Înaltpreasfințitul și-a găsit documentele. Când au aflat că Înaltpreasfințitul era cetățean de onoare al orașului Winnipeg, și-au cerut scuze, iar Înaltpreasfințitul nu s-a supărat nici un pic.

Părintele Vasile Vasilache îl aștepta cu mâncare: sarmale leneșe. Adică, făcute din varză tocată cu orez. Înaltpreasfințitul i-a zis părintelui Vasilache: „Tu ești leneș, nu sarmalele.”