Blog

Apostolul din Duminica a 18-a după Rusalii este din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 9. Primele trei versete sunt un mini-manual de milostenie: „Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera. Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună. Și Dumnezeu poate să înmulțească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiți spre tot lucrul bun” (6-8).

Vrem să scoatem în evidență faptul că Mântuitorul, prin excelență, a făcut așa: a dat (și S-a dat pe Sine) de bună voie. A venit la noi, le-a făcut pe toate, le-a primit pe toate și S-a răstignit, ca să ne convingă că ne iubește și ca să șteargă păcatul. Mai întâi „a semănat cu dărnicie”, ca mai apoi „să secere cu dărnicie”. Pentru că, abia după ce Îl vede pe Mântuitorul răstignit, omul începe să se pătrundă și el la inimă și să se activeze ca om care iubește, care este după chipul lui Dumnezeu. Iar Mântuitorul asta și vrea. Nu ne cere prima dată, ci prima dată dă totul și Se dă cu totul. Iar apoi, ne spune, dacă vrem, să Îl urmăm. Adică să ne răstignim și noi, să ne dăruim și noi de bună voie. Iar oamenii văzând acest comportament hristic, se convertesc. Așa cum pentru inima mea a contat crucea Mântuitorului, care m-a convins de iubirea Lui „până în sfârșit”, și eu, dacă replic în viața mea dăruirea de sine totală de bună voie și crucea Lui, mișc inimile în jur. Și în fapt, numai așa se mișcă inimile. Așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, se schimbă și acei oameni, la rândul lor.

„Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună”. Să ne amintim cuvântul Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17; 17, 5). Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, de bunăvoie, din iubire, a împlinit voia Tatălui și a venit să Se răstignească. Deci a fost un dăruitor de bunăvoie. Nu silit. Nu forțat. De bunăvoie. Pe Acesta Îl iubește Dumnezeu și întru Acesta „binevoiește”.

Aceasta o urmărește și în inimile noastre. Să observăm și faptul că Mântuitorul a împlinit milostenia așa cum o definește părintele Arsenie Papacioc: „milostenie înseamnă nu să dai ceea ce ai, ci să dai ceea ce ești”. Adică să rupi din tine, să te angajezi în acel act de milostenie. Acel act are valoare, acela te schimbă.

Sfântul Pavel nu ne-a zis cât să dăm, ci ceea ce dăm să fie cu inimă bună și angajat, simțit. Inima noastră trebuie să fie acolo. Și în felul acesta ne asemănăm cu Mântuitorul care pe toate de bunăvoie le-a făcut, din iubire. S-a angajat și S-a dăruit total. Așa vrea și la noi. Nu precum bogații care aruncau în vistieria templului ceva și gata. Asta nu e suficient, pentru că nu te schimba. Milostenia trebuie să treacă prin inimă, să ne angajeze. În măsura aceea primim harul și ne transformăm într-o persoană nouă.