Sărindar. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, am reușit să slujim seria de 40 de Sfinte Liturghii zilnice, începând pe 3 iulie și încheind pe 11 august. Se cuvine să mulțumim Domnului că a revărsat harul Său din belșug peste inimile noastre și că ne-a întărit să facem față tuturor încercărilor și ispitelor. Mulțumim și tuturor celor care au fost alături de noi la rugăciune, de aproape și de departe, și de asemenea, tuturor care ne-au trimis pomelnice.
Pavilion. Cu darul lui Dumnezeu, am obținut aprobările necesare și pe 18 iulie am început lucrările de construcție la pavilion. S-a început cu excavarea perimetrului fundației, după care s-a asamblat cofragul și s-a turnat betonul în mai multe stadii. Prin mila lui Dumnezeu și după multă muncă în condiții toride de vară, și după destule încercări, s-a reușit turnarea plăcii de beton pe 27 august. A doua etapă, cu darul lui Dumnezeu, va începe în luna septembrie, și va consta din ridicarea structurii de lemn (Douglas fir).
Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut cu donații, cu rugăciuni și cu osteneala lor directă. Darul și ajutorul fiecăruia a fost indispensabil și nespus de prețios. Dorim să aducem mulțumiri în special Evangeliei Zagorčić și Roxanei Crusemire pentru jertfa și dedicația cu care au ajutat la pregătirea mesei și cazarea muncitorilor.
Icoane. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, în mănăstirea noastră se aplică icoane pe lemn.
Lumânări ceară curată. În mănăstirea noastră se fac și lumânări de ceară curată, spre împodobirea rugăciunii fiecărui creștin. O lumânare de ceară curată care arde la rugăciunea particulară sau la biserică este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.