Blog

În duminica dinaintea Postului Mare, a Izgonirii lui Adam din Rai, este și duminica iertării; o tradiție sfântă, frumoasă, creștinească. Creștinii noștri, urmând Evanghelia zilei: „Dacă vreți ca să vă ierte Dumnezeu păcatele, iertați-vă unii altora” (cf. Matei 6, 14), în duminica aceasta își cereau iertare unii de la alții și așa începeau postul.

Și, pentru că suntem în duminica aceasta a Izgonirii lui Adam din Rai, haideți să rememorăm puțin traseul căderii, pentru că, în general, îl urmăm și noi foarte mult. Ne aducem aminte, din capitolul 3 de la Cartea Facerea: „Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?»” (Facerea 3, 1). Vedeți, de aici începe căderea. Se strecoară de la început o îndoială în discurs prin acest „oare”. Dar, încă nu este cădere. „Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu»: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!» Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri!»” (2-4). Din momentul acesta, restul este detaliu.

Șarpele s-a băgat peste Dumnezeu. Iar femeia, alegând să continue discuția aceasta, este în plină cădere. Aici este problema. A lua parte la un discurs care Îl neagă, Îl relativizează pe Dumnezeu, aceea este cădere. Ei bine, și noi facem aceasta în fiecare zi. La știri, la emisiuni, la alte producții mediatice, pe care le privim, noi primim duhul acesta de negare, de respingere a lui Dumnezeu. Atunci ne situăm într-o stare de depărtare de Dumnezeu, iar căderea este foarte aproape. Noi, dacă ne dezlipim privirea de la Dumnezeu, suntem foarte vulnerabili. Asta zic și Sfinții Părinți, că strategia diavolului este să tragă pe om pe pământ, să-l coboare din zbor, din cer, pentru că pe pământ îi va fi foarte ușor să-l omoare.

Deci, strategia vrăjmașului este aceasta: să ne atragă atenția, să ne incite la discursul lui. Și ni-l prezintă sub mii de forme. Cum este show-ul acesta din mass-media care se face din orice, din orice suferință, din orice bucurie. Este un show. Suferința pe care o vezi la televizor nu te îndeamnă la pocăință, bucuria nu te îndeamnă la recunoștință. Prin ele, stăpânitorul lumii te ține într-o lume a lui, departe de Dumnezeu. Pentru el important este să te țină captat, indiferent pe ce cale. Haideți să înțelegem lucrurile acestea și să ne dezlipim privirea de la spectacolul lui! Are o foarte mare puternică hipnotică asupra noastră. Ne păcălește ușor, ne captează atenția. Și nu numai prin lucrurile vădit păcătoase, precum pornografia și altele, ci multe multe altele care ne țin ocupați și pe care urmărindu-le, suntem în starea în care era femeia când vorbea cu șarpele.

Dar să mai dăm pe față și un alt tip de discurs pe care ni-l aplică în mod constant. De exemplu, cădem, facem păcate. Apoi, el face un întreg caz din asta: „Măi, ce ai făcut? Cum ai putut să faci asta? Te-ai dezamăgit pe tine și pe ceilalți!” etc. Să înțelegem. Aceasta nu e pocăință. El ne cauzează căderea, apoi vrea să ne țină acolo. La Dumnezeu nu e așa. Ca să înțelegem acest lucru, să recurgem la Patericul Egiptean. Întreabă cineva pe Ava Pimen, „Câtă vreme va avea păcatul putere asupra omului?” Și răspunde Ava Pimen: „Până zice «iartă-mă»”. A spus omul „iartă-mă”, gata. Fără să facem atâta polologhie. Am scris pe foaie, o să mărturisesc și gata, se arde. Dar vrăjmașul face show din căderea noastră. De ce? Fiindcă ne vrea atenți la el. Și în multe alte feluri ne captează atenția și, astfel, ne întoarce privirea de la Dumnezeu.

De aceea, postul, nevoința, citirea cuvintelor sfinților, participarea la slujbele Bisericii și ce mai facem noi, înseamnă să ne luăm privirea de la vrăjmaș, de la materie, și să ne întoarcem la Dumnezeu. Dar, cum ne dezlipim privirea de la Dumnezeu, cum pășim în lumea celui rău și ne împărtășim de duhul lui. Acolo nu e Dumnezeu. Și se simte cu inima, nu cu mintea. Mintea omului e cam prostuță. Mai ales în fața șarpelui care este profesionist. Cum zicea Sfântul Paisie Aghioritul, că cel mai mic dintre drăcușori bate fără probleme 1000 de avocați. Iar mintea noastră e ca un pui de găină în luptă cu un șarpe. De aceea, zic Părinții, nu se stă de vorbă cu ispita. Ai făcut un păcat, nu vorbești cu cel rău, nu-i dai lui socoteală. Că a venit Mântuitorul și ai cu cine vorbi. S-a lăsat murdărit ca să vorbească cu tine. Vorbește cu El. Nu poți să zici că nu te aude, că a venit pentru tine. Dar, iară și iară vrăjmașul vrea să ne facă atenți la el.

Repet, mintea nu își dă seama că și-a dezlipit privirea de la Dumnezeu, fiindcă este pui de găină, dar inima simte că e ceva. Se tulbură, își pierde pacea. Inima e prima care detectează. Atunci mă opresc și încep o rugăciune, o cântare, un tropar, orice. Nu contează de ce și cum am ajuns acolo, departe de Dumnezeu. Important e să ne întoarcem imediat acasă, prin rugăciune, prin cântare etc. Asta zice și Sfântul Porfirie, „Nu vă îngrijiți de buruieni, udați florile!” Iar când sunteți ispitiți, nu vă luptați cu ispita, fiindcă vă va prinde mai tare, ci ridicați mânuțele la Domnul, la Maica Domnului, la Sfinți, și așa ne izbăvim. Precum pruncul care nu are nicio forță se izbăvește pentru că strigă la mama, care are multă forță, așa și noi trebuie să învățăm să alergăm fuguța la Domnul nostru.

Să ne desprindem ochii de la spectacolul vrăjmașului și să îi ațintim spre Dumnezeu! Prin cântări, prin citirea Evangheliei, a psalmilor, prin pocăință, metanii, prin orice gândire frumoasă. Asta trebuie să fie parte a postului nostru, dezlipirea de rău și ațintirea, alipirea sufletului nostru de Dumnezeu. Desigur, pentru asta ne ajutăm și de postul de mâncare. Pentru a întări cele spuse, folosesc și psalmul 63: „Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ţie; de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc, de mulţimea celor ce lucrează fărădelege, Care şi-au ascuţit ca sabia limbile lor şi ca nişte săgeţi aruncă vorbele lor veninoase ca să săgeteze din ascunzişuri pe cel nevinovat.” Cumva, aici e descrisă lucrarea vrăjmașului de care vă vorbeam. Țintește spre noi cu tot felul de săgeți spre a ne deturna de la scopul nostru. Zice, „din ascunziș”. Pe ascuns lucrează. Și mai departe, „Fără de veste îl vor săgeta pe el şi nu se vor teme. Întăritu-s-au în gânduri rele. Grăit-au ca să ascundă curse; spus-au: «Cine ne va vedea pe noi?» Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau,” și toate aceste „Ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui.” Acesta este scopul lui. Să pătrundă în adâncul nostru și să ne atragă atenția cu orice preț. Și să pătrundă în „adâncimea lui”, fiindcă omul este mare adâncime. „Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata şi fără de veste îi va răni, că ei singuri se vor răni cu limbile lor.” Deci, ușor se dau pe față, asta dacă noi ne trezim, ne dăm seama.

Așadar, să începem postul știind că o facem pentru Dumnezeu și sufletele noastre, să Îl rugăm să ne întărească să nu mai stăm în spectacolul vrăjmașului, să ne dezlipim ochii de acolo și să îi ținem către Dumnezeu și numai acolo. Amin!