Blog

Paul l-a întâlnit pe Arhimandritul Victorin în Palestina, între anii 1946 și 1948, înaintea exodului unei mari părți a palestinienilor din patria lor în 1948.

El spunea mereu că Arhimandritul Victorin era un sfânt, un mare stareț, un bătrân și părinte duhovnicesc în adevăratul sens al cuvântului. Știa următoarele despre chemarea monahală a părintelui Victorin:

La terminarea studiilor teologice și în timpul șederii sale la Seminarul Mănăstirii Neamț, și-a descoperit chemarea monahală și s-a hotărât să rămână permanent la Neamț. Și-a anunțat părinții prin telefon despre hotărârea lui. Spre mirarea lui, amândoi părinții au venit la mănăstire în ziua următoare, dis-de-dimineață, într-un taxi plin cu dulciuri și daruri, exprimându-și astfel marea lor bucurie pentru hotărârea fiului lor. Atitudinea lor a fost o mare surpriză pentru fiul lor. Dar mama lui i-a destăinuit un secret pe care l-a ținut ascuns în inima ei mulți ani: ea dintotdeauna și-a dorit să devină monahie și chiar s-a dus la o mănăstire să se închinovieze, dar au venit părinții ei și au forțat-o să se întoarcă acasă și să se mărite (cu tatăl Episcopului Victorin). Înainte de a pleca din mănăstire, s-a rugat cu lacrimi înaintea icoanei Maicii Domnului deasupra porții mănăstirii, zicând: „Preasfântă Maică, eu niciodată nu voi putea deveni călugăriță, ci în curând mă voi mărita! Te rog, rânduiește ca unul dintre copiii mei să devină monah sau monahie!” Într-adevăr, Preasfânta i-a împlinit rugăciunea și l-a chemat pe fiul ei să devină monah la Neamț.

Paul mai povestea:

Părintele Victorin a devenit un monah și un duhovnic iscusit și a fost ales stareț al Mănăstirii Neamț într-o vreme când viața monahală înflorea în acest centru duhovnicesc. Din experiența sa duhovnicească la Neamț, spunea că războiul nevăzut devine extrem de intens înaintea tunderii unui monah. Diavolul face absolut orice pentru a-i scoate pe frați din mănăstire și a-i întoarce în lume, în ultimele zile dinaintea tunderii lor în monahism. Pentru acest motiv, stareții de la Neamț aveau obiceiul de a-i ține pe acești frați în chilia lor zi și noapte ca să-i ajute să-l înfrunte pe vrăjmașul și ispitele lui.

Mai târziu, Starețul Victorin s-a retras în Țara Sfântă și a rămas acolo ca reprezentant al Bisericii Române în Ierusalim.

Odată în Palestina, Paul călătorea cu trenul împreună cu Arhimandritul Victorin în timp de iarnă. O mamă și fetița ei au intrat în vagon, cărând diferite obiecte pe care le cumpăraseră. Dar fetița a căzut și a scăpat sacoșele pe care le căra și conținutul lor s-au împrăștiat peste tot în vagon. Mama s-a mâniat atât de tare încât a început să o bată. Părintele Victorin i-a spus lui Paul: „Iată cum ne comportăm noi cu oamenii care cad! Îi batem în loc să-i compătimim în durerea lor și să-i ajutăm să se ridice!”

Nu în ultimul rând avem mărturia lui Paul despre vizita Arhimandritului Victorin în Liban, cândva între 1949 și 1956:

Stăteam și vorbeam cu el în biroul cunoscutului politician libanez Habib Abou-Shahla din Beirut, unde lucram pe atunci. O femeie a intrat în birou având de terminat treaba, dar s-a oprit brusc și a rămas ca o stană de piatră uitându-se la Părintele Victorin preț de câteva minute. Am salutat-o și am întrebat-o dacă căuta ceva anume, dar ea a nu a zis nimic și îl privea înspăimântată pe Părintele Victorin. Apoi a intrat în camera de alături, și-a terminat treaba și a ieșit. Înainte să plece din birou, s-a apropriat de mine și m-a întrebat șoptit la ureche: „Cine este acest preot?” I-am spus: „Un părinte din România.” Ea a zis: „Acesta nu este un preot obișnuit, fața lui strălucește ca soarele! Ochii lui strălucesc ca soarele!”

Paul Issiid, prietenul bun al Episcopului Victorin, a adormit în Domnul în primăvara anului 1994.