Blog

În cea de-a șasea seară duhovnicească din seria intitulată „Iisus Hristos – Dumnezeu-Omul în învățătura ortodoxă”, a fost pus în discuție un alt dar adus de Mesia – Libertatea. Deși apare ca ceva comun, libertatea nu am fi avut-o dacă Mesia nu ne-ar fi adus-o. Ea există cu adevărat doar acolo unde este Hristos.

Mântuitorul spune: „Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31-32). Prin acest cuvânt, El ne arată, implicit, că nu suntem liberi, dar și ce trebuie să facem pentru a ne elibera.

Însă, libertatea, pe lângă dezrobire de păcat, mai reprezintă și specificul relației omului cu Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel ne înfățișează strigătul omului care conștientizează cu durere că este rob păcatului: „a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 18-19). Ca să ajungem la dezrobire, trebuie mai întâi să rămânem în cuvântul Mântuitorului, adică să cunoaștem Evanghelia și împlinirea ei să ne fie o preocupare reală. Sfântul Sofronie Saharov zice că Evanghelia e singura oglindă înaintea căreia ne vedem cu adevărat. Fără lumina lui Dumnezeu, omul nu cunoaște adevărul că este păcătos. Deci în sensul acesta, adevărul ne aduce la pocăință și la constatarea că cel mai bine este să mă fac rob al lui Hristos. Apoi, Fiul ne va face liberi din robia păcatului (cf. Ioan 8, 36). Cam acesta este mecanismul dezrobirii noastre. Dar să reținem că nu e în puterea noastră. Numai El, Mântuitorul, ne poate elibera. Așadar, dezrobirea este primul stadiu al libertății, precum zice și Psalmistul: „De M-ar fi ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile Mele, i-aș fi supus de tot pe vrăjmașii lor [e.g. patimile noastre] și aș fi pus mâna Mea pe asupritorii lor” (Psalmi 80, 12-13).

Libertatea adevărată nu implică răul sub nici o formă, ci este libertatea mea de a trăi în Dumnezeu, după dorința inimii mele. Sfântul Pavel ne zice: „Voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13-14). Aceasta este libertatea adevărată. Libertatea de a crește în Dumnezeu, de a trăi în voia Sa. Aceasta este esența acestui dar, iar toată suferința din lume se datorează folosirii în mod negativ a darului. Sfântul Siluan Athonitul surprinde și mai bine această idee: „Noi credem că adevărata libertate este a nu păcătui, a iubi din toată inima și din toate puterile pe Dumnezeu și pe aproapele.” Deci nu libertate spre păcat, ci spre a crește în Dumnezeu. Aceasta este libertatea fiilor lui Dumnezeu și pe aceasta trebuie să o împlinim. Darul libertății dat de Dumnezeu se lucrează dacă eu mă fac rob al poruncilor Sale. Așa vom gusta din roadele depline ale acestui dar.

Însă libertatea are un caracter absolut în ambele direcții. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că nu există o neutralitate a libertății, așa zisul liber arbitru, ci că dacă nu alegem binele, implicit vom alege răul - „O libertate absolut neutră și pentru bine și pentru rău, sau un liber arbitru nu există însă. Există numai o libertate care servește în mare parte răului, o falsă libertate, și o libertate în bine. În omul de sine, dată fiind slăbiciunea firii sau voinței, libertatea e dusă ușor spre cele rele, sau rezistă greu ispitelor. Ea nu se poate decide singură spre o făptuire exclusiv bună. Liberul arbitru, sau libertatea absolut neutră, este o construcție arbitrară a cugetării noastre”. E o construcție filosofică conceptul de liber arbitru, în realitate nu există. E iluzoriu să credem că omul poate alege și binele, dar și răul în aceeași măsură. Păcatul odată făcut mărginește, slăbește puterea de a alege binele.

Mai spune părintele Stăniloae: „Libertatea nu e un capriciu, nu e libertate pentru păcate, care de fapt înseamnă robie, îngustare în egoism, în repetiția acelorași patimi care trec peste libertatea noastră... De aceea, în grecește libertatea (ἐλευθερία) se numește și starea de a-ți fi propriul stăpân.” Și mai departe: „Fecioara Maria este prima ființă cu adevărat liberă în istorie. Ea se păzește liberă de orice păcat și răspunde în mod liber iubirii lui Dumnezeu cu o iubire care nu este frântă de neînțelegere.”

Așa și noi, în relația noastră cu Dumnezeu, trebuie să ajungem la nivelul la care orice nevoință aducem să fie făcută din libertate, din voință proprie, din dragoste. Sfântul Sofronie spune de altfel: „orice lucrare care nu se face dintr-o desăvârșită libertate, nu poate avea valoare veșnică.”

Libertatea pe care am primit-o ca dar de la Dumnezeu implică din partea noastră o mare maturitate, responsabilitate și demnitate. Așa ne vrea Dumnezeu.