Blog

În duminica a 18-a după Rusalii, în biserici s-a citit evanghelia „Pescuirii minunate”, de la Sfântul Apostol Luca. Se întâmpla nu mult după începutul propovăduirii Mântuitorului, în sinagoga din Capernaum, unde le-a spus că s-a împlinit Scriptura Proorcului Isaia (cf. Luca 4, 16-30). Apoi a început să propovăduiască și să facă minuni. Este semnificativ că înainte de acest episod al pescuirii, la un moment dat, tot în Capernaum, în sinagogă era un om cu duh de demon și Mântuitorul a certat duhul și a ieșit, „și frica i-a cuprins pe toți de minunea aceea și a ieșit vestea despre El în tot locul din împrejurimi”. „Și sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele și L-au rugat pentru ea. Și El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea.” (cf. Luca 4, 33-39). Apoi Mântuitorul propovăduia.

Și, „pe când mulțimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, și El ședea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele.” Și pentru că era înghesuit de mulțime a luat una din corăbii, a lui Simon ca să se îndepărteze puțin și să poată vorbi oamenilor, ca ei să audă și în același timp să nu Îl mai îmbulzească. De aceea a apelat la Petru. Petru, docil, om simplu, a mânat corabia ca să vorbească Mântuitorul. Iar după ce a vorbit oamenilor, Iisus îi spune lui Petru: „Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Luca 5, 4-5).

Îmi place mult și mereu vreau să accentuez acest cuvânt al lui Petru ca să vedem ce înseamnă omul înțelept, smerit. El era pescar de o viață, știa lacul, când se pescuiește, când nu. „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins”. Adică, „eu știu bine meșteșugul, știu bine că nu se prind pești”. Dar, zice, „după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”. Aceasta este marea înțelepciune a omului care se suspendă, se anihilează pe sine și ascultă pe celălalt, în cazul acesta pe Mântuitorul. Este mare virtutea aceasta a ascultării. Este o ascultare împotriva oricărui temei. El nu avea vreun temei să asculte, din contra, avea toate argumentele să nu o facă. Toată priceperea și știința lui îi spuneau să nu mai meargă pentru că nu are de ce să o facă. În plus, era și foarte obosit după ce a pescuit toată noaptea. Dar, pentru cuvântul Mântuitorului a făcut-o. E o mare virtute aici la Sfântul Petru, a ascultării.

Și făcând așa, „au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele. Și au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuitul peștilor pe care îi prinseseră.” (Luca 5, 6-9). Este semnificativ faptul că Petru nu a zis atunci când a vindecat-o pe soacra sa: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”, ci acum. Acum Mântuitorul a vorbit pe limba lui Petru! Pe limba lui i-a zis că El este trimisul lui Dumnezeu, Mesia, Unsul. Pescuirea minunată a fost pe limba lui Petru, un mesaj personal de la Dumnezeu.

Dumnezeu face cu noi același lucru. Noi poate auzim minuni, dar nu ne ating. Însă dacă Îi lăsăm lui Dumnezeu loc în inima noastră sau ne exprimăm deschiderea și dorința ca Dumnezeu să ne învețe sau să ne arate, El va găsi o cale să ne explice pe limba noastră că El e Dumnezeu. Sunt multe de învățat aici. Una, caracterul personal al mântuirii. Nu contează că ceilalți se mântuiesc. Dacă tu în inima ta nu reușești să stabilești o legătură cu Dumnezeu, nu te ajută. Mântuirea e personală, iar Dumnezeu acționează în mod personal. Cum a făcut azi cu Petru și cu ceilalți pescari, pentru că pe toți îi cuprinsese frica, „tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10). Așadar, e o minune prin care Mântuitorul a prins pe mai mulți deodată. Sunt multe de învățat de aici, mai ales bunăcuviința și înțelepciunea lui Simon. Apoi, cum răspunde el la chemarea Mântuitorului. Mântuitorul a făcut aparent o minune, dar n-a fost ceva întâmplător. A fost o chemare directă, o vorbă a lui Dumnezeu pentru el. Așa a luat-o. Acesta este răspunsul firesc al omului care, când este în contact cu Dumnezeu, dobândește simțirea prezenței lui Dumnezeu. Se vede omul cum este, nevrednic de Dumnezeu, înfricoșat. Așa este Petru, așa trebuie să fim și noi, cu darul lui Dumnezeu.

Și mai voiam să scoatem în evidență disponibilitatea apostolilor. Cum îi cheamă Mântuitorul, imediat răspund. E o coincidență că azi este prăznuit și Sfântul Apostol Ioan și implicit, chemarea lor la apostolat. Ar fi bine să pornim și noi în direcția aceasta în relația noastră cu Dumnezeu. Și să ne lăsăm la disponibilitatea programului Său. Ei au lăsat totul. Totul s-a suspendat. Programul vieții lui Petru, al lui Ioan, al lui Iacob, al lui Andrei s-a suspendat și s-au dus după Mântuitorul. Această deschidere față de Dumnezeu trebuie să o avem și noi, pentru că de aceea zicem în fiecare zi în rugăciune: „Facă-se voia Ta”. Acești apostoli, acești oameni sfinți, aveau ceva în ei care era deschis către Dumnezeu, către lucrarea lui Dumnezeu. Și când voia lui Dumnezeu s-a manifestat, ei au răspuns. Nu deodată. Treptat. Dar au răspuns total. Ei bine, pentru că fiecare trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu personal, și noi trebuie să avem această disponibilitate, deschidere a inimii pe care Sfinții Apostoli au avut-o. Nu la nivelul lor, ci la nivelul fiecăruia dintre noi. Să ne ajute Dumnezeu să avem această prospețime a sufletului și să pășim spre o relație mai autentică, vie cu Dumnezeul nostru.