Blog

Sosit-a vremea postului, sosit-a vremea cântărilor celor frumoase, sosit-a vremea înălțării sufletești și apropierii noastre de Dumnezeu. Căci în perioada Postului Mare, dacă luăm aminte numai la cuvintele care se citesc în biserică, la cântări și la tot ceea ce ne oferă Biserica în această perioadă, este imposibil să nu ne apropiem de Dumnezeu un pic mai mult; este imposibil să nu-L cunoaștem pe Dumnezeu. Îl cunoaștem, Îl simțim, Îl trăim pe Dumnezeu, prezența Lui, prin Sfintele Taine. Dar de multe ori, omul rămâne parcă, sau noi toți rămânem goi, lipsiți. Parcă nu întotdeauna simțim prezența lui Dumnezeu. Iar lucrul acesta să nu credeți că ni se întâmplă numai nouă. Ci lucrul acesta s-a întâmplat și în Vechiul Testament și în Noul Testament, în toată perioada existenței omenirii. Omul s-a apropiat mai mult, L-a cunoscut pe Dumnezeu mai mult sau mai puțin.

Ce să facem noi ca să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ca să ne apropiem mai mult de El. Au doară, este suficientă credința?! Este de neapărată trebuință credința, avem nevoie de ea! Avem nevoie de încredere, avem nevoie de fapte! Căci am auzit în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul cum faptele i-au făcut pe unii vrednici de a-L vedea pe Dumnezeu. Ca și Iacov, cumințenia lui, ascultarea părintească de care el a dat dovadă, l-a învrednicit de a vedea acea scară pe care se urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu, iar în capătul scării să Îl vadă, să Îl cunoască, să Îl simtă pe Dumnezeu. Deci s-a făcut vrednic de lucrul acesta. Și spune în Canon Sfântul Andrei Criteanul, că Iacov a văzut această scară ca pe un urcuș al nostru prin fapta cea bună către Dumnezeu, așa cum am ascultat în cântarea a IV-a: „Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare și a înălțării gândului”. Prin urmare, acea scară trebuie să fie model de urcuș prin fapta cea bună; prin rugăciune, prin milostenie, prin post. Și cunoașteți foarte bine care sunt aripile sufletului: postul și rugăciunea. Când ai aceste două aripi, atunci te apropii ușor de Dumnezeu. Dar Părinții Bisericii și Sfântul Andrei Criteanul atrag atenția într-unul dintre troparele care s-au citit în prima parte a Canonului, asupra unei virtuți mari, înalte – asupra smeritei cugetări.

Dar ce înseamnă smerita cugetare? Iată cugetarea Sfântului Andrei Criteanul, adâncă, din cântarea a VI-a, al patrulea tropar, un exemplu de smerită cugetare: „N-a fost în viață păcat, nici faptă, nici răutate pe care să n-o fi săvârșit eu, Mântuitorule”. Cum adică să fi săvârșit toate faptele cele rele? Și zice cum: „cu mintea, cu cuvântul, cu voința, cu gândul și cu știința”. Așadar, toate sunt la nivelul minții. Dar, merge mai departe cu smerita cugetare Sfântul și adugă: „Și cu fapta păcătuind, ca altul nimenea, nici odinioară”. Adică a păcătuit și cu fapta, a luat asupra sa toată fapta cea rea. „Ca nimeni altul”, adică, din cei care erau contemporani cu el, dar subliniază „nici odinioară”, deci nici înainte de el. Acesta este un exemplu de smerită cugetare.

Ei bine, iubiții mei, dacă vrem să trăim cât mai mult prezența lui Dumnezeu, dacă vrem să Îl simțim pe Dumnezeu în viața noastră, pe Hristos Domnul, nu avem altă cale decât a Lui. Smerenia El ne-a adus-o. El a luat asupra sa păcatul nostru. A păcătuit Hristos Domnul cu ceva?! A răbdat toate pentru noi și pentru a noastră mântuire, fără de păcat fiind. Ei bine, găsim în viețile sfinților și în viața noastră monahicească, dar și în a dumneavoastră, a creștinilor, câte unul care ia asupra sa păcatul cuiva. Aceasta înseamnă a lua asupra sa o smerită lucrare, o smerită cugetare. Adică, să iei asupra ta, ceea ce tu nu ai făcut. Să accepți să primești o faptă pe care tu poate, nici cu mintea nu ai primit-o, nici măcar cu mintea nu te-ai lăsat biruit de ea. Și să o iei ca fiind a ta. Am întâlnit de multe ori când soția sau soțul au primit din canonul tovarășului de viață și împreună și-au dus și și-au ispășit păcatul, deși poate unul dintre ei era nevinovat. Acest lucru duce la unitatea familiei. Dar nu a lua cu reproș. Aceasta nu înseamnă a lua asupra ta. Ci a simți vina lui, ca fiind a ta. Așa cum a făcut Hristos când a luat păcatul nostru, păcatul neascultării asupra sa. Iar prin ascultarea Lui, ne-a mântuit de neascultarea noastră. A mântuit întregul Adam.

Din acest motiv, iubiții mei, acum, la început de Post Mare și în prima zi a Canonului cel Mare, îndemnul nostru este să ne apropiem de Dumnezeu mai mult, prin smerenie și smerită cugetare, căci întreg Canonul Sfântului Andrei este o cugetare smerită la faptele celor drepți și la greșelile celor nedrepți. Și o întoarcere permanentă către interior, către sine. Fiindcă, el mereu se întoarce către sine și se vede pe sine. „Că cel ce se vede pe sine, este într-adevăr mai mare decât cel ce vede îngeri” (Sfântul Isaac Sirul).

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca smerindu-ne să ne apropiem mai mult de Hristos, ca ascultând cuvintele Sfântului Andrei Criteanul și toate cuvintele Părinților Bisericii cuprinse în această carte minunată, ce se cheamă Triod, pe care o găsim în toate bisericile noastre ortodoxe, să ne împodobim în acest fel cu virtutea smereniei și a smeritei cugetări. Și așa ne vom bucura mai mult de Învierea Domnului. Pentru că la Înviere, nu-L cinstim numai pe El, pe Hristos cel înviat, ci vom cinsti și biruința noastră asupra păcatului și învierea noastră, deoarece, spune Sfântul Pavel la Corinteni, că dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința noastră. Dar Hristos a înviat și atunci, și noi cunoaștem prefacerea, înnoirea, învierea noastră, a fiecăruia dintre noi. Amin!

Arhim. Melchisedec Velnic