Maica Domnului, ocrotitoarea creștinilor

Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi organizează Serile duhovnicești ale Postului Sf. Paști, desfășurate în fiecare zi de joi a lunii, pe platforma Zoom. Serile duhovnicești sunt susținute de invitați din România.

Prima seară duhovnicească a abordat o frumoasă temă, cu titlul Maica Domnului, ocrotitoarea creștinilor în vremuri de încercare și a fost ținută de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. Redăm în continuare câteva fragmente din bogăția cuvintelor sale:

Tema aleasă este una foarte frumoasă, adâncă, duhovnicească și la îndemâna noastră, a tuturor creștinilor. Pentru că Maica Domnului este lângă noi, întotdeauna a fost și rămâne cea care ne-a ocrotit, ne ocrotește și ne călăuzește, precum o mamă. Așa cum o mamă își învață pruncii de mici cum să se închine la icoane – și ne aducem aminte cu drag de mamele noastre care ne-au crescut în frica lui Dumnezeu –, așa este și Maica Domnului, care veghează asupra noastră, a întregului neam creștinesc și nu numai.

Aș zice că Maica Domnului caută cu milă către toată făptura. Pentru că ea, ca mamă, nu poate avea altfel inima, decât de mamă. De mamă care se dăruiește, de mamă care se jertfește. De unde și-a luat această putere – un scriitor al Bisericii noastre Ortodoxe, spune foarte frumos: „Să fie lăudată și de noi, nu ca să ia un adaos de slavă, ci ca să ne dăruiască picături de har nouă credincioșilor, celor ce ne dedicăm ei cu căldură, dragoste și duioșie. Să ne amintim pururea de harurile ei infinite prin care a împodobit toată lumea. Este cu siguranță ridicol să pretindem a fi copiii Mariei și să nu imităm virtuțile sale. Este o pretenție ridicolă să crezi că Preasfânta Maică a lui Dumnezeu va îngădui în rândul copiilor ei pe aceia care nu se vor conforma acestui frumos și admirabil model. Și ce ar trebui să imităm îndeosebi la Stăpâna noastră, dacă nu această iubire atât de puternică, atât de delicată pe care a avut-o ea pentru Domnul nostru Iisus Hristos, care este cel mai viu izvor de virtute și desăvârșire al Mariei”. Deci Domnul nostru Iisus Hristos, al cărui nume ne silim să îl chemăm, este izvorul cel mai puternic de virtute pentru ea, pentru Fecioara Maria, dar și pentru noi, ca fii ai Bisericii lui Hristos.

Fericitul întru adormire părintele Dumitru Stăniloae, în cartea „Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, arată strânsa legătură dintre Fecioara Maria și Domnul nostru Iisus Hristos. Iată ce spune părintele Dumitru Stăniloae: „Unirea între mamă și fiu este tot timpul, dar mai ales în timpul purtării fiului în pântece, atât de mare, că mama trăiește în toate ale fiului fără să se confunde cu el. E o taină ce ține de prezența sufletului în prunc, de la conceperea lui. E taina iubirii maxime între mamă și prunc, care îi unește fără să îi confunde.” Prin taina unirii Fiului lui Dumnezeu cel întrupat din Fecioara Maria și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Pruncul dumnezeiesc a simțit toate ale mamei. De aceea, pe bună dreptate a spus acel scriitor bisericesc menționat anterior, că izvorul sfințeniei, al tuturor virtuților, în Născătoarea de Dumnezeu, a fost Fiul lui Dumnezeu, Cel întrupat din ea. Dar și eforturile ei le cunoaștem prea bine, din cântările de la Nașterea Domnului. Că ea, Fecioara Maria, prin smerenia ei a determinat – aș îndrăzni să spun – Dumnezeirea ca să Se sălășluiască în ea. A fost vasul ales, crinul cel frumos mirositor, smerit, adânc smerit. Și, în felul acesta, Dumnezeirea s-a sălășluit în ea. A atras, deci, focul Dumnezeirii.

Cunoaștem mai departe cântarea Sfintei Fecioare Maria: „Mărește, suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeul meu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire cel Puternic și sfânt numele Lui” (Luca 1, 46-49).

Aș vrea să insist un pic, să rămân la acest cuvânt al Fecioarei Maria – „că a căutat spre smerenia roabei Sale” – și să întăresc ce am spus mai înainte, că Dumnezeirea a fost copleșită de smerenia Fecioarei Maria, sau smerenia ei a atras Dumnezeirea și, în acest fel, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat dintru ea. Iar cuvântul „de acum mă vor ferici toate neamurile” arată că este cinstită de întreaga lume, de toți cei care Îl cinstesc și Îl adoră pe Fiul ei. Pentru că nu poți cinsti pe Fiul, fără a o cinsti și pe Maică. Fără Maica Domnului nu poți primi rodul răscumpărării Fiului lui Dumnezeu.

Mai târziu, într-o scriere apocrifă, Dionisie Areopagitul ne prezintă chipul Fecioarei Maria: „Toată înfățișarea și purtarea ei erau atât de dumnezeiești, încât, dacă n-aș fi știut că nu este ea Dumnezeu, m-aș fi închinat în fața ei, ca lui Dumnezeu.” Deci, dacă el, Dionisie Areopagitul, spune acestea, se vede cât de puternică duhovnicește era ea, Fecioara Maria.

Acestea sunt câteva cuvinte despre Fecioara Maria, așa cum au văzut-o Părinții apostolici.

Fiecare monah și creștin aleargă la Maica Domnului în vremuri de restriște, căci ea, ca Maică a noastră, a tuturor, ne-a lăsat acest cuvânt. De la Fecioara Maria nu avem tare multe cuvinte, dar avem unul frumos, deosebit, spus la nunta din Cana Galileii: „Faceți tot ce vă va spune El” (cf. Ioan 2, 5). Ce ne spune Hristos? Evanghelia mărturisește că dacă noi împlinim cuvântul Evangheliei nu putem niciodată să ne depărtăm de Fecioara Maria, să uităm de ea. De aceea, gândul și cugetarea noastră îndeamnă, cu drag și bucurie, ca în fiecare cămin să fie cinstită Născătoarea de Dumnezeu, pentru că este grabnic ajutătoare și grabnic folositoare.

Voi aduce câteva versuri din Imnul Acatist al Maicii Domnului scris de părintele Daniil Sandu Tudor, cel care a murit în temnițele comuniste. Iată ce spune condacul 1, unde vorbește despre ea ca Maică a rugăciunii:

„Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasă și curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpâna Porfirogenetă și Doamnă a dimineții.
Logodnica Mângâietorului, preschimbător al vieții!
spre tine noi alergăm, arși, mistuiți de dor!
Ia-ne și pe noi părtași ai Sfântului Munte Tabor.
Și fă-te și nouă
umbră și rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-și afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-ți strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune!”
Rejoice, O bride, weaver of prayer unceasing!”

Părintele Daniil, iată, cunoaște pe deplin taina Rugului Aprins – numele Domnului nostru Iisus Hristos, când este pomenit neîncetat în inima noastră, cea care ne sprijină ca acest nume permanent să fie cântat și lăudat în inimă nu este altcineva decât ea, Fecioara Maria. De aceea spune „Ia-ne și pe noi părtași ai Sfântului Munte Tabor”, adică să ne facem și noi părtași la acea lumină tainică ce izvorăște din Rugăciunea lui Iisus. Și încheie cu acest cuvânt: „Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune!” – adică ea urzește în inima noastră neîncetata rugăciune.

Dar, pentru a dobândi taina rugăciunii, trebuie ca și noi să ne silim și să ne împodobim cu virtutea cu care ea s-a împodobit: smerenia. Pentru că smerenia ne-a adus-o Hristos, El ne-a adus-o de acolo, din cer. Și dacă El ne-a adus-o, noi trebuie să ne împodobim cu ea. Căci cele două virtuți mari ale Ortodoxiei noastre sunt smerenia și blândețea. Cu acestea trebuie să ne împodobim dacă vrem ca fața noastră să strălucească, să fie precum Taborul. Nu este atât de mult, iar Hristos ne poate da aceasta, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Oricine va chema numele Domnului, acela se va mântui” (Romani 10, 13).

De aceea, așa cum o mamă este capabilă de orice efort pentru fiul ei, cu atât mai mult Maica Domnului se dăruiește pentru noi, ca fii ai ei, și face orice ca noi să ne simțim cu adevărat fii după har ai Născătoarei de Dumnezeu. Ea vine ca o mamă și ne ia de mânuță și ne învață să mergem către Fiul ei. Cum o mamă își învață fiul să meargă la biserică, să se închine la icoane, să se roage, să citească, îl învață deci, primii pași, așa ne învață și ea, Fecioara Maria, primii pași pe calea numelui Domnului Iisus.