Blog

Dragostea de neam am simțit-o, din fericire, încă din primii ani de grădiniță, cu ajutorul poveștilor ce ne erau relatate de doamna educatoare și prin ceea ce părinții și bunicul reușeau să ne spună acasă. Încă am amintirea vie a faptului că, atunci când mă jucam cu fratele meu, niciunul dintre noi nu voia să joace rolul romanului, amândoi preferând să ne considerăm daci. Asociam imaginea soldatului roman cu imaginea invadatorului. Totodată, când căutam crengi pentru a confecționa săbii, le evitam mereu pe cele care prezentau o anumită curbură, pentru a nu fi asociate cu iataganele otomane. Cu timpul, odată ce am învățat să citesc, mi s-a aprins și mai puternic acest sentiment special de dragoste față de strămoșii noștri și de ființa neamului nostru românesc. Am realizat în timp că așa cum mă simțeam atașat de cei contemporani cu mine, simțeam o legătură și cu cei de peste veacuri, dar, pentru a întări această legătură, trebuia să cercetez istoria. În copilărie și în adolescență mă întristam când citeam că românii nu au avut așa multe victorii militare spectaculoase, cuceriri teritoriale vaste precum alte națiuni, dar în timp am realizat că, de fapt, nu acestea mă mișcau, ci jertfa de sânge și unitatea de care au dat dovadă atâtea generații de români. Căci pământul acesta românesc, nu îl iubesc pentru că noi l-am cucerit, ci pentru că pe el și-au vărsat sângele martiri și ostași apărându-l, pe el s-au scurs lacrimi când a fost pierdut și tot pe el a căzut sudoarea celor care au muncit pentru a construi în parte, ceea ce suntem astăzi. Toate acestea ar fi rămas străine, dacă nu cercetam trecutul. Am realizat că, în anumite momente ale istoriei, românii au avut parte de oameni providențiali, precum Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, oameni care au stârnit surpriza și admirația întregii Europe.

Dacă moda la tinerii din perioada pașoptistă [1] era ca ei să-și exprime sentimentul naționalist, astăzi, naționalismul este înțeles greșit, fiind asociat cu xenofobia, cel mai probabil, din lipsa de cunoaștere a istoriei. Cu toate acestea, din tot ce am citit rezultă că, în istorie, naționalismul românesc poate fi rezumat la ideea de unitate, la dorința tuturor românilor de a trăi în același stat, nicidecum la disprețuirea celorlalte popoare sau la cultivarea unui sentiment de superioritate națională. Mereu am simțit că putem învăța cele de folos de la celelalte popoare, păstrându-ne specificul nostru.

În perioada de început a liceului am realizat surprins că, în prezent, românii nu trăiesc în același stat. Dacă românii din nordul Bucovinei nu pot decide efectiv viitorul acestui teritoriu, românii de peste Prut trăiesc în alt stat românesc aproape identic cu cel de pe malul drept al fluviului, care-și poate decide viitorul. Deși toate indiciile erau acolo, aceleași culori ale drapelului, aceeași limbă, aceleași tradiții, aceeași credință, același port național, aceeași istorie, am rămas uimit că, până atunci, nu realizasem toate acestea și că românii nu știu foarte multe despre frații de aceleași neam, de pe malul celălalt al Prutului. Reunificarea Basarabiei cu România este un țel pe care toți românii, din toate straturile sociale ar trebui să și-l asume și să-l promoveze, având în vedere sacrificiile pe care generații întregi le-au făcut înaintea noastră, pentru a realiza unitatea națională, dar și condițiile istorice actuale mult mai favorabile celor din trecut. Căci până la urmă „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună” (Psalmi 132, 1).

Să îmbinăm iubirea străinilor cu dragostea de țară și să ne străduim să transmitem mai departe frumusețea acestui neam!

Petru Andrei Juravlea

[1] Pașoptism era ideologia Revoluției din 1848 în Țările Românești, caracterizat de un spirit militant accentuat pus în slujba libertății naționale și sociale, în lupta pentru unificarea Țărilor Românești și în crearea statului național român așa cum se cunoaște astăzi.