Cea de-a patra seară duhovnicească a programului educațional Cercetându-ți credința! s-a desfășurat pe data de 18 februarie 2021, în mediul online, de această data, însă, pe canalul de YouTube al parohiei Sfântul Nicolae, Woodside, New York.
Tema serii duhovnicești a continuat prezentarea profețiilor Sfântului Prooroc Isaia, concentrându-se pe Poemele Robului Domnului – Ebed Yahwe, patru pasaje cutremurătoare din cartea profetului (42, 1-4; 49, 1-6; 50, 4-9; 52, 13-53, 12).
Termenul de rob (ebr. עֶבֶד, ebed) are ca sens primar ideea de muncitor al unui stăpân, apoi de propietate a altcuiva și prin extindere, cel regăsit și în Scriptură, de supus benevol (unei persoane, popor, divinități). Dar, o definiție mai cuprinzătoare a termenului se regăsește chiar în cuvintele Mântuitorului, Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Vino îndată și șezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregătește-mi ca să cinez și, încingându-te, slujește-mi, până ce voi mânca și voi bea și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 7-10). În aceste versete Mântuitorul explică deplin ce înseamnă a fi rob, ethosul adevărat al unui slujitor, care deși a muncit mult pentru stăpân, tot nu este îndreptățit să ceară ceva. Doar cu această rețetă prezentată apostolilor se poate evita mândria, se poate păstra lucrarea neîncetată, prospețimea duhovnicească și spori în credință.
Poemele Robului conturează și întăresc cele menționate anterior, construind portretul Robului Domnului. Ebed Yahwe este o sintagmă care apare în poeme și semnifică o Persoană neidentificată în mod explicit, dar care are caracteristici vădit mesianice. În tradiția iudaică s-a considerat că cele patru poeme vorbesc despre aceeași Persoană: În opinia mea expresia Slujitorul Meu (52,13; 53,11) denotă aceeași persoană care este subiect și în celelalte pasaje (42,1; 49,3; 50,6), iar taina stă, așa cum am intuit eu, în mijlocul cărții (cap.40), astfel că toate aceste parashe sunt strâns legate împreună (Ibn Ezra).
~
Poemul I (42, 1-4)
- Iată Slujitorul Meu pe care îl sprijin,
Alesul Meu în care binevoiește sufletul Meu.
Pus-am peste el Duhul Meu,
Judecată popoarelor va face.
- Nu va striga și nu va înălța
Și nu se va auzi în stradă glasul lui.
- Trestia strivită nu o va frânge
Și feștila abia arzândă nu o va stinge,
Cu credincioșie va face judecată.
- Nu va slăbi și nu va fi zdrobit
Până când va așeza judecata pe pământ
Și legea lui țărmurile o așteaptă.
Din cuvintele Trestia strivită nu o va frânge și feștila ce fumegă nu o va stinge, vedem conturat deja foarte plastic chipul Mântuitorului și relația Sa cu oamenii păcătoși care se pocăiau. El nu a respins pe nimeni, nu a îngrozit pe nimeni.
~
Poemul II (49, 1-6)
- Ascultați-mă țărmuri!
Luați aminte popoare îndepărtate!
Domnul m-a chemat din pântece,
Dinlăuntrul maicii mele a făcut cunoscut numele meu.
- Și a făcut gura mea ca o sabie ascuțită,
În umbra mâinii sale m-a ascuns
Și m-a făcut ca o săgeată șlefuită,
În tolba lui m-a tăinuit.
- Și mi-a zis:
Slujitorul Meu ești Tu, Israelul,
în care Îmi voi arăta slava.
- Și eu am zis: în zadar am trudit,
În deșert și în van am istovit puterea mea.
Însă judecata mea este la Domnul
Și răsplata mea la Dumnezeul meu.
- Și acum zice Domnul,
cel care m-a plăsmuit din pântece pentru a-i fi Slujitor,
- Și a zis: Puțin lucru este ca tu să fii Slujitorul Meu?
Să ridici semințiile lui Iacob
Și să întorci pe cei rămași ai lui Israel?
Și te-am pus lumină neamurilor,
Ca să fii mântuirea Mea până la capătul pământului.
Poemul al doilea îmbină vorbele Robului cu cele ale Lui Dumnezeu. Fraza În deșert M-am trudit, în zadar și pentru nimic Mi-am prăpădit puterea Mea! poate fi pusă în legătură cu vorbele Mântuitorului în drum spre Patima Sa, Ierusalime, Ierusalime, (...) de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit (Matei 23, 37). Iar finalul frumos al poemului amintește tot de cuvintele Sale, Eu sunt Lumina lumii (Ioan, 8, 12). Mai mult decât atât, termenul de mântuire desemnează chiar numele lui Mesia, (Ieshua יֵשׁוּע) Yahve - Mântuirea Lui Dumnezeu, Iisus al lui Dumnezeu.
~
Poemul III (50, 4-9)
- Domnul Dumnezeu mi-a dat limba celor învățați
ca să știu să sprijin prin cuvânt pe cel ostenit;
El deșteaptă, dimineață de dimineață îmi deșteaptă urechea,
ca să ascult precum ucenicii.
- Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea
și eu nu m-am împotrivit
și nici nu m-am dat înapoi
- Spatele meu l-am dat celor ce mă băteau
și obrajii mei celor ce mă loveau;
fața mea nu am ascuns-o
de ocări și de scuipare.
- Și Domnul Dumnezeu îmi ajută,
de aceea nu am fost făcut de ocară;
de aceea am făcut fața mea ca o cremene,
căci știu că nu voi fi rușinat.
- Aproape este cel care mă îndreptează!
Cine se judecă cu mine?
Să stăm împreună!
Cine este adversarul meu?
Să se apropie de mine!
- Iată! Domnul Dumnezeu îmi ajută!
Cine este acela care mă va osândi?
Iată! Aceia toți ca un veșmânt se vor destrăma,
Molia îi va mânca!
În acest poem, accentul cade cu precădere pe deșertarea, patima Mântuitorului. Dacă primele două vorbesc mai mult despre Slava Lui, aici este marcată jertfa. Se pot observa din nou, cele două ipostaze ale Sale, slava și deșertarea. Totodată, aici este accentuată și ascultarea Sa față de Tatăl, amintită mai târziu în Sfânta Evanghelie, M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine (Ioan 6, 38) sau Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă (Luca 22, 42).
~
Poemul IV (52, 13 – 53, 12)
- Iată, Slujitorul meu va izbuti,
se va sui și se va ridica și se va înălța foarte.
- Precum mulți s-au spăimântat de tine – căci înfățișarea
lui era schimonosită mai mult decât a oricărui bărbat și chipul
lui mai mult decât al fiilor oamenilor –
- El va uimi multe neamuri,
Înaintea lui regii vor închide gura,
Căci ceea ce nu li s-a vestit, vor vedea.
- Cine [dintre noi] a crezut ceea ce am auzit,
Și brațul Domnului [asupra] cui s-a descoperit?
- Și a crescut ca o odraslă înaintea Lui;
Asemenea unei rădăcini în pământ uscat,
Nu avea nici chip, nici frumusețe ca să ne uităm la el,
Și nici înfățișare ca să ne fie drag.
- Disprețuit și cel din urmă dintre oameni,
om al durerilor, învățat cu suferința,
ca unul de care cineva își acoperă fața,
disprețuit [era] și [noi] l-am nesocotit.
- Însă suferințele noastre el a purtat
Și durerile noastre le-a luat asupra-i,
Iar noi l-am socotit lovit,
Doborât de Dumnezeu și umilit.
- Dar el a fost străpuns pentru fărădelegile noastre,
Zdrobit pentru păcatele noastre,
Pedeapsa împăcării noastre [a căzut] asupra lui
Și prin rana lui [noi] am fost vindecați.
- Noi toți ca oile rătăceam, ne-am întors fiecare pe calea lui.
Și Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatul nostru, al tuturor.
- Chinuit a fost, dar el s-a supus și nu și-a deschis gura sa.
Ca un miel adus spre junghiere
Și ca o oaie tăcută înaintea celor ce o tund,
Așa nu și-a deschis gura sa.
- După asuprire și judecată a fost luat
Și la neamul lui cine s-a gândit?
Că a fost tăiat din pământul celor vii,
Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit.
- Și i s-a dat cu călcătorii de lege mormântul lui
Și a fost alături de cel bogat la moartea lui,
Deși nu săvârșise nicio nedreptate
Și nicio înșelăciune nu fusese în gura lui.
- Și Domnul a primit să-l zdrobească, l-a lăsat să sufere;
Când sufletul lui [se] va face jertfă pentru păcat,
[Își] va vedea urmașii, își va lungi zilele,
Și lucrul Domnului în mâna lui va propăși.
- După chinul sufletului său va vedea, [și] va fi mulțumit;
Prin cunoașterea sa, Cel drept, Slujitorul Meu, va îndrepta pe mulți
Si păcatele lor el le va lua asupra sa.
- De aceea îi voi da pe cei mulți partea sa
Și pe cei puternici îi va împărți ca pradă
Ca răsplată pentru că și-a dat la moarte sufletul său
Și cu cei fărădelege s-a lăsat numărat;
El însă păcatul multora l-a purtat
Și pentru cei fărădelege a mijlocit.
Acest poem prezintă aproape fotografic patima Mântuitorului.
~
Poemele Robului înfățișează o relație a Robului cu Yahwe mai presus de oricare altă relație a lui Yahwe exprimată în istorie. De asemenea, transpare un portret al Robului, cu neputință de replicat sau împlinit în afara Dumnezeu-Omului Iisus Hristos: Slujitor Ales, sprijinit de Yahwe, Cel în care binevoiește Yahwe, purtător al Duhului lui Yahwe, chemat din pântece, numit de la naștere, sabie și săgeată a lui Yahwe, Israelul în care Yahwe Se va preaslăvi, lumină neamurilor, mântuire marginilor pământului, ucenic ascultător, pe toate împlinindu-le până la moarte, despre El – nimic reprobant.
Mântuitorul Hristos a fost singurul Rob desăvârșit al lui Yahwe, împlinind voia și lucrarea lui Dumnezeu în mod desăvârșit, până la moarte. Noi toți suntem chemați la a-L urma și astfel a fi și noi robi adevărați ai lui Yahwe.
sec. al XVI-lea, Creta
În încheiere, pentru că luna aceasta am prăznuit Întâmpinarea Domnului de către Dreptul Simeon la Templul din Ierusalim, se cuvine să evidențiem faptul că Dreptul Simeon, plin de duh profetic fiind, a cântat un imn care este în strânsă legătură cu al doilea Poem al Robului:
Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israel (Luca 2, 29-32).
Și te-am pus lumină neamurilor, Ca să fii mântuirea Mea până la capătul pământului (Isaia 49, 6).
Română 
English