Blog

Icoana din adâncul duhovnicesc al ființei noastre este chipul lui Hristos. Este Viața vieții noastre, este comoara cea mai de preț, pe care nu trebuie să o pierdem, ci să o aflăm și să o înmulțim. Acest chip din inima noastră se întunecă atunci când săvârșim păcatul, dar putem picta acest chip al lui Hristos prin virtute.

Atunci când ai chipul lui Hristos în interiorul tău și ești conștient de prezența Lui, se naște în inima ta dorul după Dumnezeu. Prezența lui Hristos în inima ta creează acea stare de dor permanent, de dor după înălțimi duhovnicești, după Dumnezeu. De aceea, cel care a cunoscut frumusețea Ortodoxiei niciodată nu se va lepăda de Ortodoxie, pe acela nu-l vor sminti niciodată faptele cuiva sau vreo încercare, ci va rămâne statornic, pentru că se adapă din dor și trăiește după icoana din adâncul lui – chipul lui Hristos. Prin privirea continuă la chipul Lui, viața creștinului este, cum spunea Sfântul Grigorie de Nyssa, o înaintare permanentă din început în început, spre începuturi fără de sfârșit.

Ne numim creștini nu numai pentru că ne-am botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, ci și pentru că în apa Botezului Hristos Dumnezeu a luat chip în inima noastră, așa cum auzim atunci: „Și fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naște din nou”. Iar Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Cel ce este întru voi este mai mare decât cel ce este în lume” (I Ioan 4, 4). Deci, oricât de mici am fi, oricât de disprețuiți, de umiliți, oricât de dați deoparte am fi, Îl purtăm pe Hristos înlăuntrul nostru și-L slăvim. De aceea, când Sfântul Grigorie Teologul a strigat de la amvonul bisericii din Constantinopol: „Hristos Se naște! Slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!”, a vrut să spună că nu e timp de pierdut, ci suntem chemați să ne înălțăm duhovnicește!

Noi, creștinii de astăzi, îi avem în fața ochilor duhovnicești și pe sfinți. În sfinții care au cunoscut dorul după Dumnezeu și L-au chemat, S-a sălășluit Domnul. Noi, văzând cum în ei s-au sălășluit dorul și dragostea dumnezeiască, ne aprindem de același dor și de aceeași dragoste. Și trăim bucuria de a fi împreună cu ei în Biserica lui Hristos.

Fără prezența lui Hristos în noi suntem ca un sfeșnic fără lumină, ca o biserică părăsită care se surpă. Căci doar sufletul creștinului care este împodobit cu frumusețea dorului după Dumnezeu și cu dragostea cea dumnezeiască are parte de primenirea și înnoirea minții și a sufletului prin acestea.

Ce trebuie făcut? Să căutăm mai la adânc, cum i-a zis Hristos Domnul lui Petru: „Mână corabia mai la adânc!” (cf. Luca 5, 4). A te adânci, a te pogorî înseamnă să mergi treaptă după treaptă, smerindu-ți cugetul. Printre marile virtuți care sunt așezate la loc de cinste de toți Sfinții Părinți este virtutea smeritei cugetări, adică să nu te înalți cu cugetul niciodată, să nu ți se pară că ești mai bun decât altul, că ești mai fericit, că ești mai frumos, că ești mai puternic, ci să te vezi pe tine așa cum ești. Smerita cugetare naște celelalte virtuți și omul trăiește ceea ce a mărturisit Sfântul Isaac Sirul: „Cel ce-și vede păcatele sale este mai mare decât cel ce vede îngeri.”

Descoperiți și pictați chipul lui Hristos în inima voastră! Primiți întru voi lumina chipului lui Hristos, care este pacea și bucuria inimii.

Arhim. Melchisedec Velnic
Starețul Sfintei Mănăstiri Putna