Hram. Hramul de vară al mănăstirii noastre, Înălțarea Domnului, va fi sărbătorit sâmbătă, 12 iunie. Vă invităm să ne bucurăm împreună de harul acestui mare praznic și să facem din această ocazie o mare sărbătoare creștinească și frățească. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae va fi prezent în mijlocul nostru, alături de mulți preoți români din zonă. În ajun se va săvârși slujba Vecerniei Mari cu Litia, iar dimineața slujba Utreniei și, în jur de orele 10.00, sfânta și dumnezeiasca Liturghie. Vă așteptăm cu drag!
Gard viu. Mănăstirea noastră s-a înnoit cu un gard de copăcei. Mulțumim călduros tuturor acelora – numărul lor este mult prea mare pentru a putea să îi enumerăm aici – care au ținut să ne fie alături în acoperirea costurilor pentru plantarea gardului viu (costuri care au implicat: achiziționarea unui tractor, a copacilor, a fertilizatorilor etc). În momentul de față, încă nu am achitat integral datoriile legate de acest proiect. De asemenea le mulțumim din inimă și tuturor voluntarilor care ne-au ajutat (cu lopata în mână) la plantarea copacilor. Dumnezeu să răsplătească dragostea și jertfa tuturor!
Icoane. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, în mănăstirea noastră se aplică icoane pe lemn.
Lumânări ceară curată. În mănăstirea noastră se fac și lumânări de ceară curată, spre împodobirea rugăciunii fiecărui creștin. O lumânare de ceară curată care arde la rugăciunea particulară sau la biserică este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.