Blog

Sfântul Teotim a păstorit la Tomis, Constanța de astăzi, metropola civilă şi bisericească a Sciției Minor, Dobrogea de astăzi, către finele secolului al IV-lea.

Aniversarea sa se sărbătorea în fiecare an la Tomis, la 20 aprilie, după cum se spune în această zi şi în Acta Sanctorum: „La Tomis, se face pomenirea Sfântului Teotim episcopul, pe care l-au cinstit şi barbarii necredincioşi, pentru sfințenia şi minunile lui.”

Păstoria Sfântului Teotim de Tomis a început înainte de 392, căci, la această dată, Fericitul Ieronim în lucrarea sa De viris illustribus, ne dă despre el următoarele informații: „Teotim, episcop de Tomis în Sciția, a publicat sub formă de dialog, în stilul vechii elocințe, lucrări scurte și cu conținut moral. Aud că mai scrie și alte lucrări.”

Istoricul Sozomen ne spune: „În această zi, 20 aprilie, se face pomenirea lui Teotim scitul, care conducea Biserica de Tomis și din restul Sciției, bărbat cultivat în filozofie, pe care barbarii huni, care locuiau lângă Dunăre, copleșindu-l cu laude și admirație pentru virtutea lui, îl numeau Dumnezeul romanilor. Într-adevăr, ei (hunii) au fost puși la încercare cu fapte dumnezeiești din partea lui. Se spune că, pe când călătorea el în țara de aici a barbarilor, aceștia (hunii) i-au ieșit în întâmpinare pe același drum, mergând spre Tomis. Cei din jurul său, plângându-se că vor pieri îndată, el a coborât de pe cal și a început să se roage. Iar barbarii nu l-au zărit nici pe el, nici pe însoțitorii săi și nici caii de pe care descălecaseră, ci au trecut pe alături. Deoarece aceștia năvăleau deseori și făceau stricăciuni sciților (geto-daco-romanilor), fiind sălbatici din firea lor, el i-a adus la blândețe, ospătându-i și făcându-le daruri. Din această cauză, un bărbat barbar, bănuind că el este bogat, a încercat să-l facă rob și, pregătindu-și o funie cu laț, sprijinindu-se pe scut, cum obișnuia în lupta cu dușmanii, a ridicat mâna dreaptă, voind să arunce lațul, spre a-l trage la sine și către cei de un neam cu el. Dar, odată cu această încercare, bra- țul ridicat i-a rămas nemișcat în aer, iar barbarul nu a fost eliberat de legăturile cele nevăzute, până ce n-au intervenit ceilalți barbari, iar Teotim s-a rugat lui Dumezeu pentru el.

Se spune că el a păstrat părul lung, după obiceiul pe care-l avea când a început să se ocupe cu filozofia. A avut o viețuire modestă, iar timpul cinei nu și l-a stabilit la aceeași oră, ci când îi era foame sau sete. Cred că era faptă de filozof să nu cedeze necesităților firii, după bunul plac, ci după nevoie.”

Din lucrarea Sfântului Ioan Damaschin, Paralele sfinte, avem câ- teva fragmente păstrate din scrierile Sfântului Teotim:

„Lucru grav nu este să suferi greu, ci să suferi pe drept.”

„A-ți aminti de Dumnezeu înseamnă a-ți aminti de viață, iar a-L uita înseamnă a muri. De aceea, nu este fericire mai mare pentru un creștin, decât cunoașterea lui Dumnezeu.”

„În mintea tulburată și plină de griji, nu se află niciun gând frumos și nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârșirea sufletului, înseamnă a-l elibera de griji, căci, datorită grijilor, se nimicește. De aceea se spune despre sufletul desăvârșit că este, într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor. Căci crinul din Evanghelie înseamnă sufletul lipsit de griji, care nici nu se ostenește, nici nu toarce și totuși s-a îmbrăcat mai frumos decât slava lui Solomon.”

„Despre cei ce poartă grijă numai de cele trupești, Scriptura spune: Toată viața celui nelegiuit este plină de griji (Iov 25, 20). Este, într-adevăr, lucru necucernic să porți grijă toată viața de cele trupești și să nu te îngrijești deloc de cele viitoare. De aceea, zice Ieremia în Plângerile sale că, cei care au fost crescuți în purpură stau trântiți în gunoaie. Când stăruim în gânduri strălucitoare și înflăcărate, atunci suntem îmbrăcați în purpură, dar când suntem atrași de cele trecătoare, atunci ne acoperim de gunoaie.”

„Cel ce merge pe patru picioare este cu totul necurat. Merge pe patru picioare cel ce se încrede în cele pieritoare și, din grija față de ele, neglijează în întregime partea conducătoare a omului, sufletul. După cum cei legați cu lanțuri merg cu greutate, tot așa cei legați de această viață nu reușesc să ducă până la capăt calea virtuții.”

În activitatea misionară, Sfântul Teotim a avut un ajutor prețios din partea Sfântului Ioan Gură de Aur, care a trimis în jurul anului 399 misionari din Bizanț, cum ne informează istoricul Teodoret de Cir.

Sfântul Teotim a prețuit în chip deosebit pe Sfântul Ioan Gură de Aur și a rămas toată viața în strânse legături de prietenie cu acesta.

La sinodul de la Stejar, în apropiere de Calcedon, Sfântul Teotim a apărat cu căldură și curaj pe Sfântul Ioan Gură de Aur, de acuzația că favoriza pe călugă- rii origeniști, pe care i-o aducea patriarhul Teofil al Alexandriei și episcopul Epifanie al Ciprului, spre a face pe placul împărătesei Eudoxia.

Istoricul Socrate, relatând luării sale de poziție în cadrul sinodului, îl descrie astfel: „bărbat foarte strălucit prin cucernicia și sfințenia vieții sale”.

Nu știm când și-a sfârșit zilele Sfântul Teotim, dar, după toată probabilitatea, el a murit înainte de 407, când a încetat din viață marele și ilustrul său prieten, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Pentru curăția și sfințenia vieții sale, pentru virtuțile și calitățile sale literare teologice, pentru activitatea și ostenelile sale misionare, episcopul Teotim de Tomis se bucură de cinstire deosebită, fiind trecut în rândurile sfinților, iar amintirea sa se face în fiecare an la 20 aprilie.

extras din Actele martirice
colecția Părinți și scriitori bisericești, vol. 11