Blog

Nu există mănăstire sau schit de pe Muntele Athos în care să nu fie un zid de sprijin pus de un domnitor român. Numele lui Ştefan cel Mare este emblematic pentru toate, peste tot pe unde am reuşit să ajungem am găsit urme ale generozităţii şi credinţei sale. La Vatopedu, astăzi mănăstire grecească, am aflat că Ştefan cel Mare chiar ar fi stat o vreme în Sfîntul Munte, perioada dintre moartea tatălui său şi ridicarea sa pe tron.

Mănăstirea Zografu, astăzi bulgărească, a fost reconstruită integral de Ştefan cel Mare, după ce aceasta ajunsese o ruină. Aici există la vedere o copie a unui document semnat de domnitor la anul 1502 şi de la care am primit o copie în traducere: “Iar pentru altă milă, pe care o va da Dumnezeu, Cunoscătorul de inimi şi Ochiul cel ce vede toate, Sfînta Mănăstire şi Biserică a lui Dumnezeu, egumenul şi preoţii şi toţi fraţii întru Hristos ce vieţuiesc acolo să ţie şi să împlinească acest aşezămînt, după rînduiala Sfintei Biserici şi după dorinţa noastră, cum o vom arăta mai departe: înainte de toate să scrie pe domnia mea la Sfînta Proscomidie, după datina Sfinţilor Părinţi şi după aşezamîntul Sfintei Biserici, şi să scrie şi pe doamna mea şi pe copiii noştri, dăruiţi de Dumnezeu: Alexandru şi Elena, şi să stea în sfîntul pomelnic cum este scris. Şi iarăşi pînă cînd va fi mila lui Dumnezeu Atotţiitorul asupra noastră şi vom fi în viaţă pe lumea aceasta, Sfînta Biserică să ne cînte sîmbăta seara paraclis şi duminică la prînz să se dea băutură. Marţea să ni se cînte Liturghie şi la prînz să se dea băutură; şi să se pomenească în fiecare zi la vecernie şi la pavecerniţă şi la miezul nopţii şi la utrenie şi la Liturghie şi la Sfânta Proscomidie şi unde este obiceiul Sfintei şi Dumnezeieştii Biserici. Aceasta să ni se facă cît vom fi în viaţă. Iar după trecerea anilor noştri, după trecerea vieţii noastre, în primul an să ni se facă şi să ni se cînte sfîntul parastas în sobor şi apoi slujbele de a treia zi, şi asemenea la a noua zi, la a douăzecea zi, la a patruzecea zi şi la jumătate de an şi iarăşi la un an. Iar după trecerea unui an de atunci, să ni se cînte în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara parastas şi colivă şi băutură, iar dimineaţa la Sfânta Liturghie şi colivă şi iarăşi la prînz băutură, spre mîngîierea fraţilor. Aceasta să rămînă aşa cît va dăinui Sfînta Mănăstire”.

Am întrebat pe însoţitorul nostru, părintele Damaschin de la Prodromu, dacă lucrul acesta este respectat şi am primit încredinţarea că da. Chiar şi în privinţa băuturii, pentru care domnitorul a avut o sporită grijă şi asta „spre mîngîierea fraţilor”. Pe Athos regulile şi respectarea lor ţin piatra legată de piatră. Sau leagă piatra de cer. Dar ele, mănăstirile, de pe Athos sau de pe Ceahlău, n-ar fi decît piatră amară dacă n-ar fi însufleţite pe dinăuntru de obştile de călugări care alcătuiesc o lume aparte. Deşi e o lume redusă numericeşte, ai impresia că pe umerii ei se sprijină mulţimea umană din jur, că pe umerii ei stă o parte din responsabilitatea vieţii şi morţii din lume, a veşniciei şi mîntuirii.

Adrian ALUI GHEORGHE