Blog

Seara duhovnicească din cadrul programului „Cercetându-ți credința” a lunii ianuarie s-a desfășurat pe canalul de Youtube al mănăstirii, tema fiind Sfânta Cruce.

Crucea ca dar, pe care ni L-a adus Mesia, se regăsește în cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: „Și pogorându-Se prin Cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a dezlegat durerile morții, înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup spre înviere.” Adică, în cuvintele Arhimandritului Zaharia Zaharou: „El a umplut întreg universul cu energia Sa dumnezeiască, așa încât noi, făpturile omenești, să-L putem întâlni pe Hristos în toate condițiile, în toate împrejurările acestei vieți. Fie în bucurie, fie în iadul chinurilor noastre, El este de față.” Deci, El S-a pogorât atât de mult, până la iad, astfel încât, orice om, de la cel mai sfânt până la cel mai mare păcătos să fie la fel de aproape de El. Nu există suferință pe care să nu o înțeleagă.

Mântuitorul ne oferă Crucea din dragoste și cu dragoste pentru noi. Le spune ucenicilor: „Acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla… Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și precum Tatăl Mi-a poruncit așa fac” (Ioan 14, 29-31). Deși e paradoxal, asta este crucea prin excelență: iubire a Mântuitorului pentru Tatăl și pentru noi. Harul de pe Golgota a fost mai mare decât cel de pe Tabor, fiindcă pe Cruce avem expresia maximală a iubirii lui Dumnezeu pentru om.

La Sfântul Apostol Pavel aflăm o modalitate de a ne duce Crucea: „Să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu…” (Evrei 12, 1-4). Spune despre bucuria pusă înainte-I. Dar care era bucuria Sa? Noi, oile cele rătăcite, alături de El, Păstorul cel bun. Noi, convinși că El ne iubește, întorși prin pocăință în staul și dorindu-ne să fim cu El. Și având această bucurie înaintea Sa, a mers spre Cruce gândindu-Se că noi ne vom smeri, că ne vom veni în sine și vom dori să fim cu El în Împărăția Tatălui.

Crucea drept cale o regăsim la Sfinții Părinți. Sfântul Isaac Sirul zice: „Aruncă-te ziua și noaptea înaintea Crucii lui Hristos și atunci îți va răsări soarele înăuntru și vei ajunge ca un rai înflorit.” Atunci când mă doare, să cuget la Mântuitorul pe Cruce. Luăm în brațe Crucea Mântuitorului și cerem putere de la El ca să o ducem. Prin urmare, Crucea e cale și către Dumnezeu, dar și către inima noastră și a aproapelui. Înfățișează foarte frumos aceasta poetul Ioan Alexandru într-o poezie despre Sfântul Ștefan cel Mare: „Să intri-n inima unui popor / Cea mai strâmtă poartă dintre toate / De nu ești jertfă-n lacrimile lor / Nu-i cum pătrunde în eternitate.” (Testamentul lui Ștefan cel Mare).

Crucea ne conduce și către smerenie. Părintele Zaharia zice: „Cum va fi slăvit Domnul, dacă robii Săi cei credincioși nu trec prin suferințe? O cale prin care omul se smerește este să se predea cu totul proniei lui Dumnezeu.” Și doar dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în timpul închisorilor comuniste înțelegem. Nu era puterea lui Dumnezeu acolo?! Cum altfel s-ar fi putut rezista?! S-a slăvit Dumnezeu prin acei oameni. Iată limbaj paradoxal, dar limbaj creștinesc. Mai aplicat, părintele Zaharia arată în ce feluri se poate purta Crucea: „Omul poate purta moartea Domnului prin nevoințele Bisericii, cum ar fi postul și îndurarea rușinii în spovedanie. De asemenea, atunci când omul se smerește înaintea fratelui său fără a-și revendica propria dreptate, ci luând asupra sa răspunderea chiar și pentru greșelile aproapelui său fără a cârti, el își dă morții propria „demnitate”. Însă în același timp știe că „s-a mutat de la moarte la viață” (Ioan 5, 24). Cel ce își taie voia proprie înaintea fratelui său, biruiește moartea. Toți cei ce urmează Mielului sunt purtători neobosiți ai „morții Domnului Iisus” și aceasta nu doar din când în când, ci, „precum mieii care sunt duși la junghiere”, ei sunt „uciși toată ziua” (Ps. 43, 24), „în toată vremea și în tot locul”. Iată, forme de dus Crucea. Și tot atâtea căi de a fi vii în Dumnezeu. Pentru că aceasta este rodul Crucii: învierea noastră.