Blog

A treia seară duhovnicească din seria intitulată „Iisus Hristos – Dumnezeu-Omul în învățătura ortodoxă” a avut loc joi, 18 noiembrie, în mod obișnuit, pe canalul de Youtube al mănăstirii. Tema serii a fost Sfânta Treime.

Mântuitorul este Cel Care ne-a descoperit nouă Sfânta Treime: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18).

În cuvântarea de despărțire, Mântuitorul Se roagă lui Dumnezeu-Tatăl: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis... Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 21-23). Acest text arată întrepătrunderea perfectă (perihoreza) a Persoanelor Sfintei Treimi. Dar, în același timp, arată că suntem și noi chemați la aceasta.

Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Fiecare Persoană este deschisă intenţionat Celorlalte şi îndreptată spre Ele, într-o iubire totală şi infinită, şi nu ţine nimic pentru Sine, ci e predată întreagă Celorlalte. E o întrepătrundere spirituală totală şi infinită a iubirii conştiente. Ipostasurile divine se cuprind și se arată reciproc, purtând în mod nedespărțit aceeași ființă infinită întreagă.” „La Dumnezeu nu e posibil ca un Eu să Se afirme în fața celuilalt Eu, ci Îl socotește continuu pe Celălalt ca înlocuitor al Său. Fiecare Se vede numai în relație cu Celălalt, sau privește la Celălalt, sau Se vede în Celălalt.”

Această dinamică intra-trinitară de a pune în evidență pe Celălalt, iar nu pe Sine, se vede din însuși felul cum Persoanele Sfintei Treimi S-au descoperit în Sfânta Evanghelie. Tatăl, la Botezul Domnului, dă mărturie despre Fiul (cf. Matei 3, 17). Când a venit în lume, Fiul nu a vorbit de la Sine, ci numai ceeea ce I-a dat Tatăl să grăiască (cf. Ioan 12, 49; Ioan 7, 16 etc). La fel, Duhul Sfânt, nu spune nimic despre Sine, ci neîncetat poartă mărturie despre Hristos, bucurându-Se să ne aducă aminte despre toate cele spuse de Domnul (cf. Ioan 14, 26; Ioan 15, 26).

Umanitatea întreagă poartă chipul Sfintei Treimi, a Cărei natură este comuniune, cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Spune părintele Stăniloae: „fiecare ipostas uman e legat de celelalte în mod ontologic și aceasta se manifestă în necesitatea lor de a fi în relație; deoființimea umană constă într-o unică ființă purtată de toate ipostasurile într-o solidaritate; numai în comuniune interpersonală se poate descoperi omul ca chip al comuniunii treimice şi ca participare la ea.” Ni se cere și nouă să ne manifestăm în relație cu ceilalți după modelul dinamicii Sfintei Treimi: al afirmării celuilalt, al dăruirii față de celălalt, al jertfirii față de celălalt, al respectului pentru taina celuilalt ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu. Acesta e un alt mod de a viețui, e modul evanghelic. Aceasta ne-a adus Hristos.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spune: „Suntem toți una, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru și este pretutindeni. Când trằim aceasta, suntem înlăuntrul Bisericii. Aceasta cere Domnul în rugăciunea Sa arhierească, ca toți să fie una, pentru toate mădularele Bisericii. Ei, aceasta numai prin har o poate înțelege cineva. Trăim bucuria unității, a iubirii. Și devenim una cu toți ceilalți. Nu există ceva mai frumos! Lucrul de căpătâi este să intrăm în Biserică. Să ne unim cu semenii noştri, cu bucuriile și cu tristețile tuturor. Să-i simțim ai noştri, să ne rugăm pentru toți, să ne doară pentru mântuirea lor, să ne uităm pe noi înşine. Să facem totul pentru ei, precum Hristos pentru noi. Înlăuntrul Bisericii devenim una cu fiecare nenorocit şi îndurerat și păcătos. Nimeni nu trebuie să vrea să se mântuiască de unul singur. Este o greşeală a se ruga cineva pentru sine, ca să se mântuiască el. Pe ceilalți trebuie să-i iubim, și să ne rugăm să nu se piardă nimeni, să intre toți în Biserică. Acest lucru este de preț. Cu dorirea aceasta trebuie să plece cineva din lume, pentru a merge la mânăstire sau la pustie. Când ne separăm pe noi înşine, nu suntem creştini. Creștini adevărați suntem atunci când simțim adânc că suntem mădulare ale tainicului trup al lui Hristos, ale Bisericii, într-o necurmată legătură a iubirii. Atunci când trăim uniți în Hristos, adică atunci când trăim unitatea înlăuntrul Bisericii Sale, cu simțământul că suntem una. Este adâncimea cea mai mare, cel mai înalt înțeles pe care îl are Biserica. Aici se află taina: să se unească toți precum un singur om în Dumnezeu. O altă asemenea religie nu există. Nici o religie nu spune astfel de lucruri. Spun ceva, dar nu această taină, această subțirime a tainei pe care o cere Hristos, zicându-ne că aşa trebuie să devenim, că voieşte să fim ai Lui.”