Când vom începe să trăim, lumină?

„Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din Legea Ta!” (Psalm 118, 18)

E o pace,
negrăită bucurie!
Zi a iertării,
a-mpăcării!
Iar va străluci
deasupra ta
chemarea!
Şi, spune-mi
lacrima
nu-i în zadar!?
Veni-vor cei ce nu se tem
de moarte,
cei blânzi şi luminând!
– Unii din ei, atât de neştiuți
erau de oameni,
încât,
cu sila îi priveau;
adesea,
în pilde le vorbeau la masă;
o, cum se poate ajunge,
de nu iei seama,
să-ți pierzi bucuria! –
Agera evlavie,
pururi cu ochiul deschis,
când BLANDA TA LUMINĂ
lumina-va nopțile din suflet?
Când vom începe
să trăim
lumină?

Daniel Turcea