Blog

În ultimul sfârșit de săptămână al lunii mai, dedicat „Zilei Eroilor” în Statele Unite, mănăstirea Sfântul Dimitrie din Middletown, NY a fost locul de adunare al tinerilor din regiunea Nord-Est. Acest eveniment ROYA, primul în persoană după o îndelungată perioadă, s-a dorit a fi o adunare care să reaprindă în suflete bucuria de a fi tinerii împreună. L-am rugat pe Robert Belibrov să ne împărtășească gândurile sale după această întâlnire.

„Este ceva foarte reconfortant și liniștitor să te întorci într-un loc în care poți să-ți practici credința în mod deschis. Să fii înconjurat de oameni care simt ca și tine la modul foarte adânc. Să poți să împărtășești asta este extraordinar. Ce am trăit depășește cu mult ceea ce poate fi cuprins într-un eseu; interacțiunile și amintirile, precum și lecțiile învățate, s-au înscris adânc în mintea mea. S-au așezat într-un loc special din inima mea. Mai mult decât orice am învățat, am trăit sau primit, ceea ce mi-a rămas cel mai de preț sunt ideile la care am meditat. Idei noi la care nu mă mai gândisem. Odată cu aceste idei a venit și o nouă apreciere pentru credința mea. Am învățat să apreciez sacrificiul pe care l-au făcut ortodocșii care au purtat povara de a fi discriminați pentru credința lor. Întins pe pat, cântecele și imnurile de la biserică răsunându-mi în cap, m-am gândit la locul meu și la puterea mea. Sunt multe argumente pentru a fi sceptic în lumea aceasta, așa că nu mă mai surprinde că mulți oameni nu cred în nimic. La ce bun? Pentru mulți dintre noi, drumul este unul greu. Cărarea este totdeauna înaintea noastră pentru a o urma, indiferent de câte ori cădem.

Am realizat că Biserica și credința mea vor fi tot timpul prezente pentru a mă ajuta să-mi regăsesc drumul. Firesc, unele zile vor fi mai grele decât altele. Dar trebuie ca întotdeauna să mă străduiesc. Toți suntem ispitiți de îndoieli. Numai lumina minții singură nu poate risipi tot întunericul. Când zidurile se dărâmă, când pierzi tot ce ai, tot ce îți rămâne este iubirea și credința. Iubirea este cea care mă ține viu. Iubirea mea. Iubirea familiei mele. Iubirea lui Dumnezeu. Am înțeles că toți trecem prin perioade de întunecare. Într-o lume plină de mizerii și nesiguranță, este o mare mângâiere că, în cele din urmă, există lumină în întuneric. În ast - fel de momente, trebuie să ne întoarcem către Domnul, așa încât într-o bună zi familia mea, prietenii mei și parohia mea să poată să spună, „Ești un aproa - pe bun pentru noi. Mulțumim!” Toate acestea și altele mi-au trecut prin minte. Ele au dat credinței mele un nou înțe - les și m-au ajutat să înțeleg că suferința este semnul adevărat al creștinului. Este o călătorie dificilă, pe parcursul căreia este mult de lucru. Și Domnul știe că sunt multe de făcut.”

Robert Belibrov